”Sfârșitul a fost aproape”, de Bogdan Costin
Editura Cartea Românească, București, 2016
Dacă ești cumva corporatist sau dacă ai impresia că știi totul despre această lume, dacă ești bucureștean sau măcar în trecere prin marele oraș, dacă încerci să îți educi cumva copiii în această lume modernă sau doar observi cum îi cresc cei din jur, dacă te simți invadat de toate reclamele sau știrile, adevărate sau nu, despre mâncarea sănătoasă sau chiar ești un vegetarian sau raw-vegan convins, dacă simți că explozia de religie și politică din media te scandalizează, dacă ai măcar una dintre aceste caracteristici, atunci ”Sfârșitul a fost aproape”, romanul lui Bogdan Costin, este cartea pe care o căutai, un roman despre lumea pe care o trăiești, pe care o înfățișează aproape perfect, realist și plauzibil, cu toate defectele și calitățile ei.
Totul pare a fi împrumutat din lumea noastră și m-aș mira ca unii dintre colegii autorului să nu se recunoască în tiparele, în tipologiile creionate. De altfel, Bogdan Costin, el însuși angajat al industriei publicitare, își plasează personajele ca fiind angajați ai unei agenții, fiecare dintre ei fiind având o tipologie proprie, astfel încât să regăsim printre subalternii lui Dragoș, patronul, tot felul de indivizi, în care îi putem recunoaște de la o poștă pe prietenii noștri, prietenii prietenilor noștri sau persoane publice, văzute undeva pe la televizor: nimic nu este uitat, nici tipul cu căsnicia în prag de destrămare, nici amanta perfectă, nici protestatarul de la Universitate, gata să îl dea jos pe Băsescu, nici anti-psd-iștii convinși, cei care împânzeau și împânzesc încă intelectualitatea română, nici cei care urmăresc toate emisiunile de la Antene sau de la defunctul OTV, nici înnebunitul după mâncare sănătoasă sau cel care vede în orice mică durere o potențială sursă de cancer, nici ateul, nici credinciosul. Iată un exemplu, Alex Androne, senior copywriter:
”El le explicase imperturbabil că vrea să mănânce sănătos și că e de părere că mâncarea de bebeluși, pe eticheta căreia scria că erau folosite doar ingrediente ecologice și organice, e cu siguranță mai puțin nocivă decât ce putea găsi el zilnic la supermarket sau restaurant. Era, totuși, mâncare pentru bebeluși, trebuie că era mai sigură! Tudor, fiind coleg de echipă cu el de zece ani, asistase la toate fazele prin care trecuse. Se știau din studenție, când Alex mânca orice. Apoi, renunțase la semipreparate, mezeluri și la carnea de porc. Apoi, când aflase că nici carnea de pui nu mai e sănătoasă pentru că puii sunt injectați cu hormoni, renunțase și la pui. A venit rândul vitei și, la final, chiar al peștelui care fie e de crescătorie, deci hrănit și crescut în condiții îngrozitoare, fie e oceanic și e plin de mercur și alte substanțe periculoase. Ajunsese vegetarian, apoi vegan, apoi raw vegan. După ceva vreme, niște articole găsite pe net i-au demonstrat și că legumele și fructele sunt pline de pesticide și, în lipsă de altceva, Alex a ajuns la borcanele pentru bebeluși. La momentul acesta el nu știe, dar peste doar un an, va comanda ceafă de porc și cotlet pentru că va fi citit câteva articole care arătau ce periculoasă e dieta vegetariană și că porcul e cel mai puțin injectat cu hormoni animal de carne. După care va găsi pe net și articolul care zice că slănina e foarte benefică și te protejează de incredibil de multe boli.” (pag. 78)
Acțiunea se învârte în jurul datei de 21 decembrie 2012, data la care se tot vehicula de ceva vreme prin media mai obscură că se va întâmpla sfârșitul lumii, plecând de la anumite date din calendarul mayaș. Emil Pop, informaticianul agenției de publicitate, era unul dintre cei mai ”loviți” de aceste previziuni, pe care le-a crezut cu vârf și îndesat, astfel încât își construiește sub casă, în pivniță, un adevărat buncăr, aprovizionat corespunzător, în care să reziste cât mai mult timp, împotriva tuturor dezastrelor posibile. Ca parteneră, o alege pe Mariana, fata simplă, modestă și cu bun simț de la contabilitate, pe care o răpește într-o seară târzie și care începe treptat (după frica inițială de un viol) să-i înțeleagă toate gândurile, sentimentele, temerile și incipienta stare de nebunie. O viață se duce astfel în buncăr, timp de câteva zile, până când pericolul marelui dezastru atomic dispare, o altă viață, mult mai complexă, se duce în agenția unde cei doi sunt angajați, angrenată într-un viitor contract bănos cu statul, pentru care trebuie să creioneze (în week-end, de sărbători, noaptea, oricând) un îndemn pentru ca românii să nu mai emigreze. Lucru complicat, care alături de frustrările lor personale, de complicațiile în care ei înșiși au intrat sau vor intra, completează un tablou foarte complex, în care o lume mică, de zece-cincisprezece personaje, dau măsura întregii omeniri, întregii societății, nu numai românești:
”În timp ce Mihai Oprea, soțul Marianei, începea să fie îngrijorat de întârzierea ei, dar nu din motivele la care ne-am aștepta, ci din cauză că se săturase să se joace cu băiețelul lor de cinci ani și privea cu spaimă perspectiva că va fi nevoit să-l culce chiar el, să îi calmeze de unul singur criza de plâns de seară, să îi citească o poveste și apoi să rămână lângă pătuțul lui până ce copilul va adormi, probabil cu totul o oră în care atâtea filme interesante vor fi date – și pierdute – la televizor, Emil Pop se întoarse la subsol.” (pag. 9)
Lumea publicitarilor pare frumoasă, pare simpatică dacă privim doar spoturile de la televizor sau dacă citim doar despre zilele agreabile petrecute de angajații zugrăviți de scriitor aici. Numai că nu este numai asta, sunt și multe nopți pierdute și certuri cu șefii, zile de sărbătoare petrecute la serviciu încercând să iasă un slogan sau o reclamă nouă, solicitări incredibile și imposibil de îmbrăcat într-o formă cât de cât digerabilă etc. Plus încrengătura incredibilă a unor denumiri de joburi și fișe de post, în care m-am pierdut curând, fiind conștient că nu o să o înțeleg niciodată, pentru că nu este o lume în care vreau să trăiesc. Poate de aici și minusul vizibil pe care l-am văzut la acest roman, spre deosebire de ”Cum să faci primul milion”, cartea de debut: în unele momente, această scenă de viață, existentă desigur, a publicitarilor poate părea cumva elitistă și deci îndepărtată de cititor. Tocmai de aceea, numele personajelor se sting treptat din mintea cititorului, nu ne putem identifica decât cu trăirile lor, în care ne regăsim din când în când, dar nu și cu slujba lor, total necunoscută. Până la urmă, nu este o carte doar pentru corporatiști, cititorii trebuie căutați în orice clasă socială. Totuși, tipologiile sunt ale noastre, ale tuturor, așa că acest minus poate fi trecut ușor cu vederea.
Așa cum spuneam, marele merit al romanului lui Bogdan Costin este acela că ne înfățișează, într-un mod plauzibil și realist, lumea din jurul nostru cu toate lucrurile bune și rele pe care le conține. Într-o lume ideală, oamenii de cinema l-ar citi și l-ar transforma imediat într-un scenariu, cu șanse reale de a urni pe cei neîncrezători în cinematografia modernă spre marele ecran. Cărțile lui Bogdan Costin sunt foarte cinematografice, iar acest al doilea roman al său este un thriller ce merită citit, pe care vi-l recomand cu căldură, eu unul m-am distrat.
