„Pe uscat sau cu paharul plin. Călătoriile unui băutor”, de Lawrence Osborne
Editura Publica, Colecția Narator, Bucureşti, 2015
Traducere din engleză de Louis Ulrich
Moto: ”Doar atunci când ești înconjurat de abstinenți îți dai seama cât ești de îndatorat reacțiilor chimice ale alcoolului.”
Lawrence Osborne are probabil meseria pe care și-ar dori-o orice pasionat de alcool (ca să nu spun alcoolic): el este critic de băuturi. Ce altceva și-ar dori un alcoolic, fie el și de primă fază, decât să fie invitat la tot felul de degustări, de vizite la crame sau vinării, la cârciumi și la fabrici de alcool, unde i se va pune în față tot felul de licori mai mult sau mai puțin fine, gratis, ba i se va mai da și pentru acasă, cu unicul motiv de a scrie despre acea băutură, de bine și de rău, preferabil de bine? Un altfel de critic de filme și cărți, nu? Nimic altceva, vă spun eu, care mi-am dorit mult timp să mă fac… berar.
Ei bine, în această calitate, pe care o îndeplinește foarte bine, dovadă fiind slujbele pe care le-a avut de-a lungul timpului (jurnalist la The New York Times sau The New Yorker, scriind de cele mai multe ori articole de călătorie), Osborne ne oferă această carte,”Pe uscat sau cu paharul plin. Călătoriile unui băutor”, o incursiune foarte interesantă în relația dintre Orient și alcool, în primul rând, deși nu lasă în spate nici subiecte mai generale, precum relația unui alcoolic cu băutura, efectele alcoolului asupra corpului sau ale lipsei acestuia într-un corp obișnuit cu el, diferențele dintre diferitele forme de whisky etc. Subiectul principal este cel care oferă savoare cărții, pentru că este destul de inovativ în spațiul public (nu numai românesc), majoritatea cititorilor cunoscând doar că Islamul interzice alcoolul, fără a intra în amănunte cu privire la aceasta.
Lawrence Osborne a luat la pas câteva dintre țările din Orient, fie el Mijlociu sau Îndepărtat, pentru a afla unde se poate bea alcool, cât și ce fel; de fapt, întrebarea pe care și-a pus-o de la început a fost: unde mă pot îmbăta praf în Orient? Pentru ca apoi să încerce să ofere cititorilor occidentali asemenea informații despre locuri în care băutura este aproape inexistentă, fie că este interzisă, fie că este permisă din umbră și de obicei numai străinilor. Pașii îl poartă prin multe zone despre care noi am auzit prea multe (cum ar fi paradisul Dubai sau cel din Abu Dabhi) sau spre zone obscure, de care ne temem, cum ar fi satele din insula Java, Indonezia sau capitala Libanului, Beirut. În multe astfel de locuri, el trebuie să se ascundă în baruri întunecate, puse la dispoziție doar străinilor, de unde nu poate duce în afara alcool, ci trebuie să se mulțumească să dormiteze acolo până își procură doza zilnică de ”licoare divină”.
Vizitează locuri în care alcoolul se produce, mai ales vinării, dar care se descurcă tot mai mult cu valurile fanatismului religios, care dorește (și va reuși, probabil) să distrugă toate urmele alcoolului în aceste țări. Aceasta, deși există cel puțin două lucruri care îi stau împotrivă, dar pe care nu le ia în seamă: în primul rând, Coranul nu interzice expres alcoolul, ci toată această tevatură împotriva lui a început în ultimele secole, fiind cunoscute, de exemplu, viile și vinul pe care le produceau țări precum Libanul sau berea, fabricată pentru prima oară în Egipt; în al doilea rând, chiar în aceste condiții de claustrare, musulmanii de rând consumă alcool clandestin și probabil de aici vine temerea autorităților religioase. La granița dintre o țară categoric împotriva alcoolului, precum Arabia Saudită, și una permisivă, precum Bahrain-ul, există un hotel ”de revenire” a șoferilor de TIP saudiți, unde aceștia dorm 24 de ore, pentru a se întoarce în țară fără urmă de alcool.
Lawrence Osborne nu se rezumă doar la țările Orientului, ci oferă aproape la fiecare pas mici informații despre subiecte multiple, dar aproape toate în legătură cu băutura, de la originea cuvântului ”bar” (pe care el îl divinizează, având amintiri inclusiv cu primul bar în care a băut alcool, alături de părinții săi cu aceeași patimă) până la statistici actuale despre alcool sau legături livrești cu marii băutori scriitori ai tuturor timpurilor. Ba chiar, printre rânduri, ne oferă indicii cu privire la alcoolul bun și cel prost, cu wkisky-ul single malt sau cum se prepară un gin tonic bun: ”I-am spus că îl vreau trei părți apă tonică și o parte gin, Gordon’s, cu trei cuburi de gheață și puțină coajo de lămâie verde. Marca apei tonice nu contează.”
Și, la final, pot să spun: uite o carte despre băutură care mi-a plăcut, pentru că nu filosofează, ci descrie, nu oferă lecții, ci te informează, nu te face să renunți, dar nici nu oferă prea multe speranțe. Până la urmă, băutura nu are decât un defect 😀 : ”Cea mai umilitoare chestie legată de băutură este distrugerea instantanee a amintirilor recente.” Unii ar spune că sunt mai multe, dar Lawrence Osborne trăiește și e bine merci 🙂 .
