”Suita franceză”, de Irène Némirovsky
Editura Polirom, Colecția ”Biblioteca Polirom. Esențial”, Iași, 2014
Traducere din limba franceză de Nicolae Constantinescu
O carte despre un război căruia îi cade victimă chiar autoarea înainte de a finaliza manuscrisul nu poate fi decât emoționantă. „Suita franceză” este o astfel de carte, care a fost aproape să fie ucisă, dar a supraviețuit miraculos, ceea ce nu s-a întămplat cu autoarea sa, deportată în iulie 1942 la Auschwitz, unde s-a stins din viață o lună mai târziu. Irène Némirovsky a trăit – de fapt, a fost lăsată să trăiască – doar atât cât să scrie primele două dintre cele cinci nuvele plănuite a alcătui suita: „Furtună în iunie” și „Dolce”. Pe celelalte trei – „Captivitate”, „Lupte” și „Pacea” – nu le vom putea citi niciodată. Putem doar să ni le imaginăm lecturând însemnările autoarei, publicate în anexa acestui volum.
Destinele unor personaje din primele două nuvele urmau să se intersecteze abia în ultimele trei, legând astfel întreaga suită, oricum legată de Al Doilea Război Mondial, sub imperiul căruia se desfășoară acțiunea. De altfel, preocuparea obsesivă a autoarei pentru această conexiune între personaje răzbate din extrasele din caietul său: „… ceea ce le leagă pe toate aceste ființe este epoca, numai epoca. Este oare de ajuns? Vreau să spun, legătura asta se simte destul?”
Scriitoarea a murit în „captivitate”, așa cum intenționa să-și intituleze a treia nuvelă, fiindu-i refuzată șansa de a trăi „pacea”, titlul preliminar al ultimei nuvele proiectate – pacea a cărei vreme știa că va veni. În aprilie 1942, Irène Némirovsky își nota, parcă anticipând soarta sa și a cărții la care lucra: „Trebuie să fac ceva mare și să nu mă mai întreb la ce bun. Să nu-mi mai fac iluzii: nu e pentru acum. Așa că nu trebuie să mă rețin, trebuie să mă străduiesc din toate puterile în direcția dorită”.
Deși este o carte despre război – de fapt, despre ce face și ce nu face războiul din oameni –, „Suita franceză” nu înfățișează înfruntarea unor armate, ci portretizează Franța ocupată: o societate bulversată de ocupație, în care oameni proveniți din diverse medii se adaptează cumva, fiecare în felul său, la noua situație. Dramele individuale sunt țesute într-o poveste impresionantă, credibilă și impregnată de mult umanism.
Dacă „Furtună în iunie” relatează exodul din iunie 1940, derulat într-o atmosferă de haos și panică, al unor parizieni din capitala ce urma a fi invadată, „Dolce”. urmărește – cu un ascuțit spirit de observație și cu o fină înțelegere a naturii umane – raporturile dintre locuitorii francezi ai unui sat și militarii germani staționați acolo. Remarcabil este că autoarea nu se situează de partea nimănui, redând viața cotidiană din mica localitate și surprinzând frământările deopotrivă ale localnicilor și ale ocupanților, căci viețile tuturor sunt bulversate de conflictul militar.
Este de-a dreptul uluitor cum a reușit Irène Némirovsky să ofere lumii o carte atât de bine scrisă despre Franța ocupată de armata germană, așternând-o pe hârtie chiar în timp ce evenimentele dramatice care au inspirat-o aveau loc. „Suita franceză” este, foarte probabil, prima opera literară de ficțiune despre Al Doilea Război Mondial, chiar dacă manuscrisul acesteia avea să fie descoperit abia la finele anilor anilor ’90 de către una dintre fiicele scriitoarei. Publicată în 2004, cartea s-a bucurat de mare succes în rândul criticilor și al publicului, ceea ce a determinat și ecranizarea sa. Filmul – regizat de Saul Dibb și cu o distribuție în care figurează Michelle Williams, Kristin Scott Thomas, Matthias Schoenaerts și Sam Riley – a apărut în primăvara anului 2015.
1 comment
Am citit cartea vara trecută şi mi-a plăcut mult. Am văzut că i-au apărut mai multe romane traduse în ultimii ani şi chiar aş vrea să mai citesc şi altele.