Teatru: Jurnalul lui Adam și al Evei

”Jurnalul lui Adam și al Evei”, de Mark Twain

Regia: Eugen Gyemant
Distributia: Dana Rogoz, Dan Radulescu
Spectacol realizat cu sprijinul: Veronica Zaharia (Costume), Zoom Decor (Realizare decor), Bogdan Gyemant (Concept decor), Cătălin Ciobanu (Grafică), Grace Couture Cakes (Fructul interzis) și Cosmin Băraru (Foto Afiș)

Zic sa incep prin a o lua de la Adam si Eva 🙂 .

Cine este autorul? Adica Mark Twain? Pe numele sau adevarat – Samuel Langhorne Clemens (n. 30 noiembrie 1835 – d. 21 aprilie 1910), a fost un scriitor, satirist si umorist american, pe care sunt sigura ca il cunoasteti macar din “Aventurile lui Tom Sawyer”, „Prinț și cerșetor”, „Aventurile lui Huckleberry Finn”, „Un yankeu la curtea regelui Arthur”, daca nu si din savuroasele sale povestiri pline de parfumul Americii de secol 19.

Eve’s Diary este o povestire a lui Mark Twain, publicata pentru prima oara in anul 1905, in editia de Craciun a revistei Harper’s Bazaar. Mai apoi, in anul 1906, a fost scoasa pe piata sub forma de carte de catre Editura Harper and Brothers, avand 55 de ilustratii (pe fiecare pagina din stanga) semnate de Lester Ralph. Intrucat personajele erau infatisate asa cum le-a lasat Dumnezeu, pudibonderia din epoca in Statele Unite a considerat prezentarea femeii dezbracate drept pornografie si s-a iscat o adevarata controversa in jurul acestui volum. Pana intracolo incat o biblioteca din Charlton, Massachusetts a interzis cartea, motivatia fiind prezentarea Evei in „summer costume”. 🙂 (compilatie de pe internet)

Si trebuie sa spun ca Mark Twain este inca din adolescenta unul dintre autorii mei preferati, atat pentru titlurile specificate mai sus, cat si pentru plinele sale de umor si satira povestiri, schite si nuvele precum “Nefericitul logodnic al Aureliei”, “Broasca saltareata din tinutul Calaveras”, “Cum am editat o gazeta de agricultura”, “Bancnota de un milion de lire”.

De altfel, Mark Twain este si unul dintre autorii preferati ai regizorului Eugen Gyemant („Un yankeu la curtea regelui Arthur” este pe primul loc), ceea ce mi se pare perfect normal 🙂 .

Si as mai sublinia ceva si anume faptul ca iata, au trecut bine peste 100 de ani de cand Mark Twain si-a asternut opera pe hartie, fara ca aceasta sa-si piarda din prospetime, farmec si intelepciune. Ca si in cazul lui Caragiale … si Twain este perfect pentru fiecare generatie si fiecare societate! Si stim de ce: vorbeste despre om si omul este acelasi, cu toate calitatile, slabiciunile, visele si dorintele sale, indiferent de spatii si vremuri.

Jurnalul Evei – ajuns acum sub titlul “Jurnalul lui Adam si al Evei” este o poveste superb spusa – despre o femeie, un barbat, iubirea lor, viata lor. O poveste despre cunoasterea vietii cu tot ceea ce o compune la modul cel mai simplu dar atat de complex, cunoasterea si mai ales intelegerea si asumarea pasilor firesti intr-ale traiului in comun si impartasirii acestuia. Poate nu intamplator urcarea pe scena a spectacolului a capatat titlul de Jurnalul lui Adam si al Evei, desi este clar, ii apartine Evei J. Ea are initiativa, ea are intuitia, ea are intelegerea, ea are rabdarea, ea este aceea care … parafrazand, “imblanzeste scorpia” (adica pe Adam J), ea il invata frumusetea, iubirea si iertarea si valorile, pana cand … alungati din Eden, dupa o viata unul alaturi unul de celalalt, ajung sa fie unul impreuna cu celalalt … incat, la finalul vietii Evei, Adam spune la mormantul ei “oriunde a fost ea, acolo a fost Raiul!”

Frumusetea vietii pe pamant, incununata de sentimentul iubirii impartasite sunt valorile care l-au determinat pe Mark Twain sa scrie acest minunat jurnal, dedicat postum sotiei sale Olivia Langdon Clemens, plecata din viata in iunie 1904. “Oriunde a fost ea, acolo a fost Raiul!”

Spectacolul pus in scena de Eugen Gyemant rascoleste, zambesti, razi si din cand in cand strivesti o lacrima sub geana. Si m-am bucurat tare mult de ropotul de aplauze din final; m-am simtit intr-o comuniune fericita cu toti oamenii adunati in acea seara la Godot. Si nu sunt multe momente de acest fel.

Cu un simt special al spectacolului, cu apetenta pentru substraturile pline de umor al textului, dar nu neglijand si satira ascutita privind relatia femeie-barbat mai mereu aceeasi in societate si in familie, regizorul se inspira si se sprijina (precum Mark Twain) si pe reprezentarea (video)/grafica a contextului. Astfel, descoperirea mediului inconjurator, a faunei, a florei, a cerului, a stelelor, a alternantei si/noapte, a anotimpurilor, a atractiei fizice, a…. si a … si a…. sunt ingenios rezolvate cu sprijinul unei echipe talentate si inteligente, amintite in caseta de introducere a acestei cronicute. Cascada (video) din fundal, stelele (reflectoare), litere si cuvinte sugestive pe draperiile-cortine care delimiteaza spatiul scenei, jocul de picior al manipularii reflectoarelor pe personaje si replicile lor individuale – de fapt – pe trairile si descoperirile lor int-ale vietii, vin ca adjuvante ale sublinierii mesajelor verbale.

Picanteria unor completari cu replici cantonate in actualitatea noastra sunt binevenite si dau un pigment local textului, amuzand copios.

Inca o data, vreau sa spun ca nu trebuie sa avem pareri preconcepute. Nu o mai vazusem niciodata pe scena pe Dana Rogoz si continuam sa-i asociez numele cu copilaria ei ramasa in urma. Acum am descoperit o actrita in plinatatea fortelor actoricesti. Perfecta pentru Eva lui Mark Twain. Subtire, longilina, aparent firava, cu o gestica induiosator de sincera si expansiva, mainile ei cu degete lungi parca apasa claviatura cuvintelor, vocea este perfect armonizata cu bogatia transmisa de text, justifica sentimentele noi pe care le incearca in fiecare moment; miracolele vietii pe care le descopera din fiecare zori pana in fiecare seara, bucuria fiecarei stele descoperite pe cer, dezvaluirea agerimii unei minti gata sa invete si sa experimenteze; umorul, sensibilitatea si intelepciunea cu care il accepta, il invata si il iubeste pe cel care ii este predestinat drept unica pereche. Unica pereche pe care orice sotie inteligenta si cu simtul umorului, o priveste cu oaresce condescendenta (care ascunde intelept un sentiment de superioritate, dar si unul de necesitate 🙂 ).

Si modul in care comunica publicului este extraordinar de inocent/sincer/cald/prietenos.

Ma gandeam la un moment dat ca acest tip de Jurnal ar putea fi asimilat azi cu un blog. Dar nu, nu (sau poate putem lua in seama commenturile 🙂 ), pentru ca pe scena, langa Eva, acolo in Gan Eden si mai apoi, aici pe pamant, exista si el, Adam, recte Dan Radulescu, actorul care o completeaza perfect pe EA. Isi vede de treburile lui “barbatesti”, pare a nu o baga prea mult in seama pe partenera, desi nu-i scapa nimic (desi nu prea intelege chiar totul si uneori nici nu aproba orice – pentru ca inca nu intelege). Dan Radulescu intra foarte bine in pielea lui Adam (normal 🙂 ) si trezirea lui la realitatea-realitate este extrem de emotionanta in final, cu acea replica rostita pe un ton jos, indurerat, dar intelept: “oriunde a fost ea, acolo a fost Raiul!”

Dragi cititori ai blogului nostru si ai acestei cronicute, mergeti sa vedeti acest spectacol care va va ramane la suflet, va va imbogati si intelepti. Datorita lui Mark Twain, Eugen Gyemant@echipa lui. Pentru ca si voi sunteti Eva si Adam!

Va ofer mai jos un citat din debutul acestui Jurnal:

SATURDAY.–I am almost a whole day old, now. I arrived yesterday.

That is as it seems to me. And it must be so, for if there was a day-before-yesterday I was not there when it happened, or I should remember it. It could be, of course, that it did happen, and that I was not noticing. Very well; I will be very watchful now, and if any

day-before-yesterdays happen I will make a note of it. It will be best to start right and not let the record get confused, for some instinct tells me that these details are going to be important to the historian some day.

For I feel like an experiment, I feel exactly like an experiment; it would be impossible for a person to feel more like an experiment than I do, and so I am coming to feel convinced that that is what I AM–an experiment; just an experiment, and nothing more.

Then if I am an experiment, am I the whole of it?

No, I think not; I think the rest of it is part of it. I am the main part of it, but I

think the rest of it has its share in the matter. Is my position assured, or do I have to watch it and take care of it? The latter, perhaps. Some instinct tells me that eternal vigilance is the price of supremacy. [That is a good phrase, I think, for one so young.]