Detachment (2011) – Detasare
Regia: Tony Kaye
Distributia: Adrien Brody, Christina Hendricks, Marcia Gay Harden, James Caan, Sami Gayle, Lucy Liu
Daca incercam sa gasim definitia cuvantului „detasare”, asa cum este folosit in film si departe de definitia juridica, vom avea oarece dificultati. Cand am cautat pe Dexoline.ro, a trebuit sa citesc cu atentia fiecare cuvant, sa imi dau seama ca sensul figurativ este cel care imi este necesar pentru a defini modalitatea de actiune a eroului din filmul nostru. Ea este, probabil, acesta: desprinderea, indepartarea de o situatie, de o preocupare. Cam asa este si eroul nostru, profesorul suplinitor Henry Barthes (interpretat de interesantul si sugestivul Adrien Brody, intr-un rol in care mi se pare ca isi da din nou masura talentului), un om care incearca sa nu se implice, sa fie detasat de tot ce se intampla in jurul sau, dar mai ales fata de oamenii pe care ii intalneste. De altfel, numai daca ne gandim la slujba lui, desi este mult mai bun decat ceea ce face, si ne lamurim ca este detasat.
Nu suntem departe de filmele in care se dezbat problemele scolilor cu probleme si chiar daca problemele psihologice ale personajului principal sunt in prim-plan, avem si aici o descriere a comportamentului elevilor aflati in dificultate, din familii cu probleme financiare importante. Ei sunt impotriva oricarui sistem organizat, impotriva oricarei discipline incercate de profesorii si directorul scolii unde sunt obligati sa mearga. Numai ca venirea unui profesor cu un talent innascut (dar nu indeajuns de staruitor pentru o astfel de slujba) ii poate schimba pana si pe acestia: incep sa fie atenti, sa fie interesati, sa fie sensibili si sa le pese, mai ales cand acesta decide sa plece… Neverosimil si improbabil, nu?
Drama personajului insa ne-a atras atentia. Pentru Henry, nimic nu mai conteaza in viata, este un personaj pentru care cei din jurul sau nu mai exista sau sunt doar oameni pe care trebuie sa ii bifeze (sa ii salute, sa intretina discutii plictisitoare si politicoase, sa le spuna la revedere). In rest, detasare totala. Cel putin aparent. Pentru ca aflam curand ca are un bunic bolnav de Alzeihmer, pe care il viziteaza din cand in cand si unde vedem primele semne ca nu si-a pierdut de tot sentimentele pentru apropiati. Desi il blameaza deseori pe bunic, el se enerveaza, se cearta, are conflicte cu cei de la azil, semne care ne duc la concluzia ca inca simte. Ca detasarea pe care o simuleaza nu este totala si, din cand in cand, nu se poate indeparta cu totul de oamenii dragi.
Asta se intrevede si din actiunile din viata personala: intr-o zi, o prostituata minora se agata de el pe strada, iar el nu poate scapa de ea. Se dovedeste insa ca ea are nevoie de ajutor si el este singurul in masura sa i-l poata oferi. La fel si in relatia cu colega sa profesoara: ea are nevoie de o persoana draga, pe care sa il poata iubi si aprecia, iar el inca se lupta cu propriile principii de a sta departe de oameni. Trebuie sa faca tot ceea ce poate pentru a sta departe de ei, asa considera, vrea sa fie fericit cu ceea ce are, aducandu-mi aminte de oameni din filmele post-apocaliptice, ce trebuiau sa reziste cu propriile puteri si sa se indeparteze de orice persoana, constienti ca fiecare putea supravietui numai singur si ca putea avea incredere numai in sine.
Un film trist, pana la urma, dar in care, printre picaturi, regasim si putina speranta in mai bine: elevii sunt transformati (dar nu se stie pana cand), profesorul incepe sa simta, chiar daca isi doreste aceeasi detasare, o prostituata este readusa pe calea cea buna, chiar daca se indragosteste vremelnic de persoana care nu trebuie. Mereu exista speranta, desi poate ca este mai corecta (dar si egoista) calea pe care a urmat-o Henry: detasare. Iar cu Adrien Brody a rezultat un film de urmarit.
Alte impresii: Marele Ecran, Adina, Klausen.
