”Un barbat intra in camera”, de Nicole Krauss
Man Walks into a Room
Editura Humanitas Fiction, Bucuresti, 2011
Traducere din limba engleza si note de Dina Litzica
Prim roman al autoarei, aparut in anul 2002 si „desemnat de ziarul Los Angeles Time <Cartea Anului> in 2003” reprezinta o propunere incitanta de a medita asupra unor probleme filozofice perene in umanitate… cine suntem, cum ne construim, ce inseamna memoria formativa in paralel cu memoria genetica, ce rol are experienta, cum lucreaza inteligenta, care este rolul amintirilor in conturarea personalitatii… pana la urma, imbracat in haina dramaticului, volumul este un eseu al cautarii identitatii.
Dand viata eroului sau, Samson Greene, 36 de ani, „membru al West Side Raquet Club, al Facultatii de Engleza de la Universitatea Columbia, al Muzeului de Arta Moderna”, casatorit din dragoste cu Anne, esuat in desertul Nevadei, diagnosticat cu un „astrocitom pilocitic juvenil” cranian benign, operat cu succes si in final, ca urmare a extragerii „ciresei’ care „apasa pe lobul temporal”, ramas in acel gol „doar cu aer”, doar cu memoria vie pana la varsta de 12 ani, Nicole Krauss construieste acest eseu magistral asupra conditiei umane si a cautarii identitatii.
Nu intamplator poate, acesti primi 12 ani de viata… cel de-al 13-lea reprezentand intrarea copilului in viata si constiinta matura a barbatului.
Multi oameni acumuleaza in strafundurile mintii si sufletului inacomodari mocnite… si subconstientul lucreaza intru o latenta nemultumire de sine. Este grea sau aproape imposibila reintoarcerea, pornirea si reconstructia de la un anumit timp mai departe, intr-o noua cautarea a eului.
Inconstient, eroul romanului isi cauta aceasta sansa, de a reporni de la mintea inteligenta a unui copil, de la perceptiile formative ale copilului „Ii veni in minte spaima trasa la trei ani, cand se uita intr-o zi la televizor si si-a vazut imaginea pe ecran, stand pe podea laolalta cu ceilalti copii. Camera s-a oprit pe fata lui. N-a povestit nimanui nimic, dar ceva se intamplase cu siguranta, fusese in doua locuri in acelasi timp si multi ani dupa aceea simtea prezenta ceuilalt eu in preajam. Niciodata nu a mai dat peste vreo dovada ca ceea ce se intamplase fusese real si, cu timpul, vredinta in celalalt sine s-a estompat ca un prieten imaginar, pana ce a uitat-o de tot.”
Pornind de la acesti primi 12 ani de viata: „Ca si cum pastrarea amintirii primilor ani era atat de importanta, incat acestia erau protejati de o alta facultate a creierului, cu multa grija, ca sa supravietuiasca intacti cand o trauma stergea orice altceva.” Amintiri in viitor!
„Desi amintirile copilariei ii erau clare, veneau parca din alta lume. Fiecare lucru parea un model, un original in sine, pe care nu-l insotea nicio procesiune de asocieri sau experiente” Samson Green cauta sansa de a o lua de la capat!
Amintiri din trecut, pentru reconstruirea unui viitor: „Isi amintea perfect scenele astea. La inceput veneau una cate una, mici momente decupate din timp, ca niste instantanee. Mai tarziu a inceput sa le coasa laolalta si atunci rasareau altele care-si gaseau locul in sir. Amintirea copilariei i se contura pe zi ce trecea, devenea mai complexa prin afaugirea de umbre, obiecte, unghiuri, expresii. Daca ii revenea in minte un scaun albastru, atunci cineva trebuia sa sada pe el si imediat si-o amintea pe maica-sa stand jos si curatand mere.”
Samson are o sansa, repet, insa aceasta sansa ii pune probleme serioase filozofice lui si probleme mici, practice, dar vitale, sotiei, aflata in fata stergerii ei de pe harta memoriei barbatului.: „Stii, cateodata am impresia ca suntem doar un conglomerat de obiceiuri (…) Gesturile pe care le repetam la infinit reprezinta de fapt nevoia noastra de a fi recunoscuti. (…) Adica, fara ele n-am putea fi identificati. Ar trebui sa ne reinventam in fiecare minut”
Lungi ore si zile de terapie reconstructiva alaturi de specialistul Lavell, sperante neimplinite, care insa ascut la maximum potentele senzitive si de gandire ale personajului principal al romanului: „Samson era constient ca Lavell conducea discutia cum voia, indreptand o lanterna spre galeriile goale din mintea lui, dar ii placeau conversatiile lor”
Apel la senzatii si sentimente umane disecate amanuntit:
-„Empatia e capacitatea de a participa la sentimentele cuiva sau de a intra in pielea lui. Pentru a face asta trebuie sa-ti amintesti ca ai trecut prin ceva similar – si tocmai asta iti e imposibil sa faci”
-„Vii, gasesti o viata de-a gata, trebuie doar s-o porti”
-„Memoria il parasise si, desi o cautase toate saptamanile astea, nu era convins ca si-o dorea inapoi. N-ar primi-o daca ar reveni acum, si faptul ca putea sa renunte la ea – acest mic act de fronda – ii dadea un sentiment de libertate (…) un secret atat de bine pastrat, ca nici doctorii nu l-au putut gasi cand isi plimbau lanternele prin mintea lui. Golul era imens, dar ii pazea granitele. Doara seara, in pat, isi permitea sa traverseze acel peisaj selenar care se intindea de la doisprezece ani pana la iesirea din spital. Se misca prin locul ala precum oamenii de stiinta pe care-i vazuse la televizor, tarandu-se pron tundra in canadienele lor de Gore-Tex. Se misca precum un om care cunostea pericolele si importanta misiunii lui. Se misca inapoi si-si stergea pasii.”
-„Viata lui din vise era simpla. Visa ca alerga prin usi nesfarsite spre un lac de acumulare, parca plutind prin spatiul cosmic”
-„Se saturase de faptul ca i se aducea mereu aminte, de fotografiile folosite ca mementouri, de aerul de chirurg al Annei cand dezaproba ceea ce ea numea rezistenta lui. Nu stia cum sa-i spuna cu frumosul ceea ce incepuse sa inteleaga: ca nu-i trebuia viata la care ea voia sa-l intoarca.”
Desertul fusese purgatoriul sau, locul in care isi lepadase hainele devenite stramte si incomode ale personalitatii primului Samson Greene, le impaturise cu grija peste suprafata zgrunturos-incinsa a nisipului si isi dorise sa devina un alt Samson Greene:
– „Pentru ca desertul e locul in care te duci cand iti gasesti creierul facut scrum, explodat, nelocuit. Te duci ca sa camuflezi. Iti urmezi instinctul, precum un animal salbatic.”
– „In traditia monastica desertul e un loc sfant, unde incap, simultan, fiinta si nefiinta. Un teren de incercari unde individualitatea isi pierde sensul, pentru a atinge o stare mai inalta.”
Un desert in care Samson va reveni ulterior, in calatoria sa initiatica, in cautarea noii sale identitati: „Sosirea in desert insemna ca pasea in el purificat”
Intalnirea cu omul de stiinta Ray, cercetator deopotriva misterios, dar si dubios in ale memoriei umane, construieste noi intrebari si jaloane in calatoria de reconstructie a sinelui. Nu regasire isi doreste Samson, ci reconstructie. Insa experimentul conceput de catre Ray are ca scop transferul de amintiri de la o persoana la alta. Un fel de ceva „contra naturii”, o impovarare personala cu ceva impersonal. De parca amintirile altei persoane ar putea sa se integreze precum o grefa de piele acceptata de catre noul organism-gazda. Facand abstractie de memoria genetica care ar actiona ca un factor de respingere a unor amintiri straine strecurate pe o usa din dos.
„Mai era memoria pe care el (Ray) o numea <o intelepciune care nu-i a noastra>; o memorie mostenita din evolutie, asemanatoare intuitiei care ne da simtul comuniunii cu care pasim in lume.”
Chiar daca stiinta pune problema si sub aspectul „impartasirii amintirilor intre oameni”:
„Ce-ar fi sa definim aspectul spiritual al naturii umane prin nevoia de a apartine – la nivel cosmologic, biologic sau social.” Si sa impartasim intre noi
Singurul capabil sa inteleaga si sa reconstruiasca insa, este Samsonul acestui moment contemporan-modernist, prin puterile sale interioare. Intalnirile si contactele cu personajele de pe noul sau drum al vietii …Anne, Lana, Ray, Pip, unchiul Max, ca si lecturile asidue, ca si observarea trepidatiei vietii inconjuratoare, ca si intropectiile in mintea sa seminuda, sunt urzeala si batatura care ii tes noua panza a identitatii:
„Fara amintiri care s-o intunece, mintea percepe totul cu o claritate absoluta. Fiecare observatie iese in evidenta cu contururi foarte clare. La inceput, cand nu exista nicio urma, cand lama e inca goala, exista numai timpul prezent:fiecare amanunt vital, culoare-soc, felul in care cade lumina. Ca si cadrele de film. Mintea deschisa mereu spre lume, cu impresii adanci, chiar chinuita de ce-i in jur, inca neoblojita de memorie.”
„Prefera cartile de astronomie si calatorii spatiale, desi citea cu placere si biografii ale starurilor sau ale marilor lideri; fara un trecut al sau, era fascinat de al altora.”
Samson, un “barbat cu un trecut ca oricare altul”, un barbat care a avut puterea sa iasa din “amintirile sale”, un om care a rezistat seductiei cunoasterii amintirilor altuia, un om din adancul caruia ceva se ridica in intampinarea cantecului foarte cunoscut: “Start spreading the news! I/m leaving Today! I/m gonna be a part of it!.”
Nicole Krauss a construit un eseu cu vana de roman SF si cu schelet extraordinar de modern intr-o lumea atat de zguduita de intrebari filozofice, vulnerabilitati, insingurari si sperante intrinsec umane. Din punctul meu de vedere insa, raspunsurile mai trebuie inca cautate… intotdeauna exista un punct de la care se poate reconstrui… orice… insa personalitatea umana… ce inseamna ea fara memorie?
