Iulia Verbancu scrie la Blogul Carturesti despre ‘Magicienii’ – primul volum din trilogia fantasy a lui Lev Grossman: ‘Magicienii este un roman dark. Că este despre lumi magice e de la sine înțeles. A fost catalogat de mulți drept “un Harry Potter pentru adulți”, ceea ce i-a făcut și bine, dar și foarte mult rău. Bine pentru vânzări, rău pentru că mulți dintre fanii Harry Potter s-au simțit mințiți. O descriere succintă mult mai bună (aparținând The Guardian) ar fi că e o poveste pentru generația care a crescut iubindu-l pe Harry Potter, dar care – decepționată odată cu varsta – și-a depășit fantezia și a ajuns să o urască. Cu accent pe vârstă: Magicienii nu este o carte pentru copii.’
Andreea Tanase scrie la SemneBune despre romanul Corinei Ozon ‘Zilele amantilor’: ‘Cartea îşi are obârşia într-un blog pe care autoarea l-a iniţiat fără a-şi imagina că va stârni un astfel de interes masiv din partea cititorilor. Urmând modelul postărilor din blog, Corina Ozon analizează minuţios microcosmosul unui cuplu de amanţi şi ramificaţiile lui prin capitole scurte care pot fi citite şi separat de restul cărţii. Poţi deschide Zilele amanţilor la întâmplare şi tot vei înţelege mesajul transmis de capitolul pe care l-ai găsit. Personajele Corinei Ozon sunt generice, iar titlurile capitolelor foarte sugestive: Amantul însurat şi escorta de la Praga; Amanţii la nuntă; Amanta în pelerinaj la mânăstire; Amantul însurat în clubul de swingeri etc.’
LG (adica Laura Gam) de la Pe Diverse scrie despre romanul lui Stephen King ‘JFK – 11.22.63’: ‘Povestea are un subiect irezistibil pentru muritori, în frunte cu Einstein: călătoria în timp. Că timpul este ireversibil şi neîndurător o vedem toţi, uitandu-ne în oglindă. Că acţiunile trecute au efecte în viitor – şi asta o ştim. Că ne-am putea întoarce în timp pentru a schimba acţiunile – în speranţa unui viitor altfel, unul mai bun – asta poate fi cu adevărat fascinant! Stephen King îl trimite pe Omul anului 2011 la începutul anilor ’60. De ce aşa departe? Pentru a împiedica asasinarea lui J.F.Kennedy şi astfel, pentru a da un nou curs, mai bun, întregii lumi. Dacă n-ar fi murit atunci Kennedy, poate s-ar fi oprit războiul din Vietnam, n-ar mai fi fost cel din Irak, poate n-ar fi fost spulberate turnurile gemene…Poate că America şi, împreună cu ea, întreaga lume ar fi avut altă soartă.’ Deja curiozitatea imi este starnita spre a cauta si citi cartea.
(Dan)
Susținem această idee promovată de Tomata cu Scufiță: să dăm cărți în loc de flori învățătoarelor și profesoarelor: ”De ce n-am dărui o carte în locul unui buchet de flori? O carte nu se usucă, nu se ofilește, nu moare după 3 zile, nu trebuie s-o pui în apă, nu o arunci la gunoi când rămâne doar tulpina din ea. Și mai mult de atât, o profesoară, o învățătoare și o educatoare vor ști să aprecieze o carte la adevărata ei valoare, că doar e obiectul muncii lor.”
Fructitza scrie despre ”Mâini cuminți. Copilul meu autist”, de Ana Dragu, apărută de curând la Editura Polirom: ”De ce e Ana Dragu remarcabila? Pentru ca nu se da batuta. Pentru ca accepta faptul ca Sasa are o problema si face orice ca sa-l aduca cat mai aproape de normalitate, incepind cu plimbarile tarzii din noapte ca sa-i alunge insomniile severe si sfarsind prin a plati specialisti renumiti ca sa afle ultimele tratamente si studii privind autismul. Sasa nu va fi un geniu ci doar un copil cu un auz foarte fin si, de aceea, foarte bun la muzica.”
Constantin Piștea continuă (ca și noi) lecturile de la Editura Arthur. De data asta, e vorba despre Coraline, cartea lui Neil Gaiman: ”Foarte reuşite ilustraţiile lui Chris Riddell. Expresive, intense, numai bune de speriat copiii! 🙂 Se pliază foarte bine pe poveste. Care poveste conţine şi câteva simboluri drăguţe, la care să rumege adulţii pe îndelete, cum ar fi faptul că jucăriile au viaţă în Cealaltă lume. E acolo un tănculeţ răsturnat, care se comportă ca un gândac. Când Coraline îl întoarce, tănculeţul se retrage ruşinat sub pat. Cumva, era sub demnitatea lui de tănculeţ să-şi trădeze punctele slabe în faţa unui copil. Să mai cresc puţin şi citesc şi “Zei Americani”. Neil Gaiman are forţă.”
Ema l-a citit pe Ryu Murakami, mai precis romanul Audiția: ”Ryū Murakami oferă câteva indicii despre ceea ce urmează să se petreacă, dar o mare parte a romanului este de o acalmie înșelătoare, care prinde cititorul nepregătit pentru baia de sânge și teroare care izbucnește la un moment dat. Răzvan m-a avertizat că Audiția este o carte hardcore, indigestă, cumplită, dar, pe măsură ce avansam cu lectura, nu înțelegeam despre ce vorbește, pentru că nu se întâmpla nimic ieșit din comun. Desigur, a venit și momentul în care tensiunea s-a ridicat în tavan, iar scenele de întors stomacul pe dos s-au succedat cu rapiditate. Constat că am devenit ceva mai rezistentă la violența scrisă (spre deosebire de cea vizuală); am rezistat cu brio și unei scene în care este chinuit un animal, repetându-mi „nu este real, nu este real!”. Așadar, o anumită parte a acestui roman nu este pentru toată lumea. Dacă știți că nu suportați scenele violente, mai bine nu vă apucați de el.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Donul liniștit”, de Mihail Șolohov
–”Căsnicie”, de Dan Coman
-”Memorii de război. Amintiri din luptele de la Turtucaia. Pirin Planina”, de G. Topîrceanu
-”De unde stau eu pot vedea cerul”, de Ioana Duță
-”Cusături”, de Doina Ioanid
-”Inima dată la maxim”, de Ania Vilal
–”Fața tandră a infernului”, de Cristina Cîrnicianu
–Interviu Dan Coman: ”E mult mai ușor să scrii despre nefericire”
