Polemica intre Ion Vianu si Andrei Plesu continua discutiile starnite de emisiunea ‘Profesionistii’ a Eugeniei Voda care l-a avut in noiembrie invitat pe Ion Cristoiu. A venit acum randul replicii lui Ion Vianu in ‘Revista 22’ care sub titlul ‘Romania si Occidentul’ abordeaza una dintre temele centrale ale dialogului cultural romanesc in ultimul secol si jumatate: ‘Oamenii care au gândit România, de la Maiorescu la Eugen Lovinescu, au arătat calea şi au îndemnat la occidentalizare. E drept, au existat şi curente doctrinare contrarii, de la Sămănătorism la Statul ţărănesc, susţinute de personalităţi atât de diverse ca Rădulescu-Motru, Nae Ionescu, dar şi de C. Stere. Este izbitor că propunerile conservatoare nu au depăşit niciodată nivelul utopiei. Statul românesc, destinul românesc au privit spre Vest. După 1947, ne-am despărţit pentru patru decenii de Vest; de data asta nu numai în intenţii, ci de-a binelea. S-a rupt un proces în plină evoluţie. Rezultatul este cunoscut.’
In acelasi numar al ‘Revistei 22’ Ana Blandiana si Romulus Rusan se refera la ‘majoratul’ Memorialului de la Sighet – poate cel mai semnificativ monument si centru de studii al crimelor comunismului romanesc. Ana Blandiana reaminteste crezul care i-a indemnat la initiativa pe cei care au pornit aceasta actiune istorica cu 18 ani in urma: ‘Asemenea indivizilor, popoarele se deosebesc nu numai prin felul în care îşi trăiesc destinul, ci şi prin felul în care ştiu să şi-l pună în valoare. Polonezii au reuşit să dea nefericirii lor seculare definiţia demnităţii, evreii şi-au transformat martiriul în apoteoză. În ceea ce ne priveşte, ştiinţa potrivirii lucrurilor ne-a fost, din păcate, aproape întotdeauna necunoscută. Aproape întotdeauna am preferat să ne întâmpinăm oaspeţii nu cu lacrimi, ci cu pâine şi sare, şi să ne oblojim rănile în tăcere şi singurătate. Există o mare singurătate în destinul poporului român şi există o insuportabilă tăcere. Memorialul de la Sighet se naşte din credinţa că această singurătate trebuie să înceteze. Şi ea nu poate înceta decât dacă tăcerea încetează.” ‘
Colega noastra Delia ne semnaleaza un frumos Web site dedicat filmului romanesc Telecinemateca.com. Filme de arhiva, comentarii de calitate, un blog si grupul de ‘prieteni’ de pe Facebook incearca sa largeasca sfera de penetrare a acestui site interestant caruia ii dorim succes in blogosfera atat de competitiva de astazi.
Sub titlul ‘Un bufon numit Celine’ ‘BOOKiseala’ se ocupa de polemica declansata in Franta de Matei Visniec in jurul anularii de catre guvernul francez a comemorarii oficiale a decesului controversatului scriitor Louis-Ferdinand Celine. Motivul acestei anulari sunt protestele unor organizatii evreiesti amintind pamfletele antisemite publicate de Celine in anii 1937 si 1938. ‘În contextul actualei polemici legată de Céline, istoricii literari reamintesc că scrierile anti-evreieşti ale autorului (în special „Bagatelle pour un massacre” şi „Ecole des cadavres”) au fost interpretate în mod diferit înainte şi după Holocaust. În momentul apariţiei lor, chiar şi unii scriitori cu origini evreieşti precum André Gide au considerat că atacurile lui Céline la adresa evreilor ţin mai degrabă de nihilismul său şi că nu pot fi serioase. „Ceea ce scrie Céline este prea grotesc ca să poată fi luat în serios”, spunea André Gide. La ora aceea Louis-Ferdinant Céline era perceput ca un bufon revoltat care împroşca oricum cu noroi pe toată lumea: evrei, catolici, francezi, germani, albi, negri… Exterminarea în masă a evreilor în anii celui de-al doilea război mondial orchestrată de Hitler cu complicitatea altor regimuri pro-naziste europene a modificat însă total privirea asupra pamfletelor lui Céline. El însuşi de altfel s-a compromis moral colaborînd cu naziştii şi a scăpat oarecum ca prin urechile acului, după război, de pedeapsa cu moartea. Pamfletele sale (în care îi desemnează pe evrei ca fiind responsabili de toate relele care se abat asupra Europei de peste o mie de ani) n-au mai fost publicate după 1945, dar pot fi citite pe Internet.’
‘Jurnalul National’ marcheaza aniversarea la 10 februarie a zilei de nastere a maestrului Victor Rebengiuc. Asa cum ii sta bine unuia dintre marii actori ai generatiei sale sarbatorirea era planificata sa aiba loc pe scena, la spectacolul cu ‘Ivanov’ al ui Cehov in regia lui Andrei Serban. ‘Unui actor de talia lui i se spune „monstru sacru”. Prin simplitatea sa, la o asemenea asociere, el răspunde cu dojană. Are simţul umorului, pe placul multora. Apare rar la televizor, dă rar interviuri. Lasă însă să se înţeleagă că, atunci când cineva doreşte să afle ceva prin viu grai de la Rebengiuc, să meargă, dom’le, la teatru – la „Bulandra” şi la Naţionalul bucureştean. Acolo îl poate vedea oricine, căci joacă în multe spectacole. Este plin de viaţă, plin de înţelepciune, este un părinte în teatru, un părinte şi în film, este model şi recomandă modelul: „Iubeşte arta din tine, şi nu pe tine în artă” (de la Stanislavski citire).’
Blogul lui Horea Garbea titrat si un blog despre literatură şi alte lucruri care fac viaţa frumoasă va invita sa raspundeti la sondajul ‘Dintre volumele remarcabile de proză ale anului 2010, pe care le-ați citit?’ Daca participati la sondaj puteti impartasi si cu noi impresii despre cartile citite.
Am descoperit in aceasta saptamana si Web site-ul interesantei reviste literare clujene ‘Apostrof’. In cel mai recent numar Ion Vartic se ocupa sub titlul ‘Verdictul, cu Iosef Hechter şi Ghiţă Blidaru’ de cartea lui Mihail Sebastian – ‘De doua mii de ani …’ despre care am scris si pe filme-carti.ro cu cateva saptamani in urma. Accentul fragmentului de eseu al lui Vartic cade pe relatia intre Sebastian si Nae Ionescu sau daca vreti Ghita Blidaru din carte, autor al celebrei prefete care este discutata si disputata de istoricii literari cel putin in aceeasi masura ca si cartea. Iata concluzia acestui studiu care merita citit in intregime: ‘În atmosfera tulbure, cu accese legionare, a epocii, Sebastian vrea, poate nu întru totul conştient, să-l mînuiască pe Nae Ionescu, convins că, ţinînd seama de relaţia lor afectivă, acesta va face o excepţie pentru el, justificîndu-l şi, totodată, protejîndu-l în prefaţă. E clar că, la rîndul lui, „profesorul său” a priceput pe loc jocul, simţindu-se mînuit: aşa se explică, măcar parţial, sentinţa lui excesivă, triumfătoare, savurată şi de anti-năişti, şi de antisemiţi. Curat Kafka: „Vrei să mă îmbrobodeşti, dar eu nu pot fi îmbrobodit”. Chiar şi decizia lui Sebastian de a-şi tipări, „ca galvanizat”, condamnarea la moarte poate fi considerată tot un gest halucinat-suicidar de tip kafkian.’
In acelasi numar, apare prima parte a textului conferintei sustinute de Carol Iancu in Octombrie 2010 în şedinţa solemnă de remitere a doctoratului honoris causa, în Aula Magna a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza din Iasi cu tema ‘Istoriografie, Şoah, biografie şi scrierea istoriei evreilor din România’: ‘Părinţii mei au fost aceia care au vrut astfel să mă facă să descopăr lumea artistică şi culturală din capitala Moldovei, şi memoriei lor doresc să îi dedic acest doctorat honoris causa, ei, a căror şcolaritate a trebuit să se întrerupă la nivelul şcolii primare, ambii fiind orfani, bunicul din partea tatei fiind mort de o boală contractată în Primul Război Mondial, iar bunicul din partea mamei fiind unul dintre numeroşii eroi de la Mărăşeşti.’ Am rezonat cu acest fragment din cuvantul lui Carol Iancu, deoarece fratele bunicii mele a fost si el printre evreii romani cazuti la Marasesti in apararea patriei romane.
Din cel mai recent numar accesibil pe Internet al Romaniei Literare am retinut un interviu luat prin e-mail de catre Ion Simut lui Nicolae Breban, aflat undeva in strainatate, izolat de buna-voie de galagia lumii literare si politice romanesti pentru a scrie un nou roman: ‘Lucrez la un roman care se petrece cam pe la începuturile stalinismului în România. Cum bine aţi observat, mai am o carte, tot un roman, încă nepublicat, care se petrece în aceeaşi perioadă, unde am tentat o interesantă experienţă: să-mi folosesc elemente ale propriei biografii, din aceiaşi ani, cincizeci, dar… modificând enorm datele şi traseul eroului principal. Epoca teribilă a acelor ani conţine, cred eu, un material epic şi uman extraordinar de interesant şi de bogat, tratat azi de unii comentatori în fugă, polemic şi nu rareori în necunoştinţă de cauză.’
Felicia Antip dedica rubrica de ‘Carte Straina’ din acelasi numar al Romaniei Literare volumului de corespondenţă Letters (Scrisori), de Saul Bellow, editat de Benjamin Taylor. ‘M-au intimidat dintotdeauna scriitorii care şi-au găsit timp şi au avut disponibilitatea ca, pe lângă o operă de dimensiuni considerabile, să se dedice şi artei epistolare, să lase în urma lor colecţii de scrisori apte să umple multe volume şi să stârnească interes chiar şi la multă vreme după dispariţia autorului. Pentru o asemenea performanţă nu este suficient ca scrisorile să existe: trebuie să se facă şi cópii, să fie ţinute în ordine, arhivate. Implică o muncă de secretariat de-o viaţă, migăloasă, care presupune o preocupare aproape maniacală pentru conservarea unor comunicări în principiu efemere, cu atât mai dificilă cu cât mijloacele de reproducere erau mai primitive.’
(Dan)
Iata o stire care imi da apa la moara in privinta emisiunii mele “Pe coada de matura” de la RADIO SHALOM ROMANIA. Iata ce ne spune Iaromira Popovici in Dilema veche: „Am descoperit, de curînd, un site pe care vrăjitoarele de la noi îşi fac reclamă: http://www.vraji toare-farmece.ro. Acesta este destinat celor care vor să-şi facă publică activitatea şi să-şi atragă clienţi: „Dacă eşti vrăjitoare, tămăduitoare, prezicătoare şi doreşti să publici un articol pe acest site sună la tel…“ Din 13 anunţuri, doar unul îi aparţine unui reprezentant masculin al breslei, clarvăzătorul Vasile (nu sînt încă lămurită în ce priveşte diferenţele dintre vrăjitori, tămăduitori, clarvăzători, prezicători). Celelalte prezenţe în anunţuri sînt în exclusivitate feminine (motiv pentru care voi vorbi despre ele la feminin). Două dintre ele, Irina Primavera şi Valentina Codreanca, au o poziţie privilegiată: se află sus, la începutul site-ului. De altfel, ele au şi bloguri personale. Celelalte sînt aşezate pe margini, în două părţi, fiecare cu poza ei.” J
Despre „Piata publica, fundatia comunitatii si a spiritului civic” citim: “Din cele mai vechi timpuri, cel mai animat loc al unui oras era piata „mare“; era, de obicei, locul unde se intersectau drumurile si activitatile de tot felul. Piata insemna schimb de energii. Era inima cetatii.”, text scris de Elena Mavrodin.
Sa nu il uitam in aceasta saptamana pe Mihai Buzea si al sau blog „berile-de-aur”, unde veti putea savura articolul „Ce s-a ales din propaganda national-comunista”: „Pentru cei care au Amintiri din Epoca de Aur, proprii si personale, e limpede: în epocă, aceste must-uri ale teoriei propagandei au fost grosier transpuse în trei puncte (poate patru): ”Ceausescu este un om extraordinar”; ”România este o tară extraordinară”; ”Românii sunt un popor extraordinar”. Cel de al patrulea punct, cumva mai putin scos în evidentă, era ”Toti ceilalti sunt dusmanii nostri”, ne spune Mihai Buzea.
În Ziarul de Iasi, veti putea citi o relatare cutremuratoare despre ultimele descoperiri-marturii din preajma Iasiului. „Imaginea crimelor s-a conturat si in ochii cercetatorilor, iar scoaterea la suprafata a cadavrelor nu a fost deloc un proces usor de suportat”, Si dr. Neculai Bolohan, coordonatorul echipei de arheologi adauga. „Au existat momente in care am fi avut nevoie de un psiholog. Ne-am dat seama cind am descoperit primele trei cadavre ca oamenii aceia aveau un nume, purtau niste haine si asa mai departe. Nu a fost deloc usor. Desi am reusit sa ne consiliem unii pe altii, am fi avut nevoie de un psiholog”.
(Delia)
Cristian Sarb descrie cum nu se poate mai bine si mai corect principalele edituri din Romania si goana lor spre profit financiar fara a tine seama prea multi de cititori. Reducerile sunt doar de ochii lumii, fie prea mici in cazul Humanitas, fie doar la pachet in cazul Polirom, singura care tine pasul fiind Nemira. Din pacate, multi autori importanti sunt concentrati la primele doua edituri.
„Însemnări din subterană” publică o recenzie a cărţii lui Dumitru Badita, „Invitat la Săvârşin”, aparuta la noua editura Casa de pariuri literare, in 2010.: „În ciuda democratizării scriiturii, pentru “invitat” poezia continuă să rămână un regal, o paradigmă privilegiată tocmai prin faptul că se opune prescripţiilor de orice fel, chiar şi celor ale unei ‘tabere de creaţie’, dovadă discursul-colaj închegat din bucăţi greu de încadrat în formulele literare consacrate.”
Dragos citeste o carte inedita, dar in acelasi timp amuzanta, laudand talentul de scriitor al autorului, dar oferindu-ne si exemple elocvente ale subiectului abordat. Cartea se numeste „De ce e sexul o placere?”, de Jared Diamond. Iata cateva citate din aceasta carte, preluata de pe blogul lui Dragos: „dacă un bărbat ejaculează o dată la 28 de zile în timpul sarcinii de 280 de zile ale femeii sale, ar produce spermatozoizi capabili să fertilizeze pe fiecare dintre cele 2 miliarde de femei mature repoductiv din lume, câte un spematozoid de femeie”; „urangutanii au o acuplare ce durează 15 minute, americanul mediu, doar 4 minute”; „a creşte urmaşi reduce speranţa de viaţă a părintelui datorită consumului de energie şi riscurilor pe care şi le asumă”.
În final, vă las cu o adevarata lectie de intelepciune, în 7 minute din 40 de filme:
(Jovi)
Contributori: Dan, Delia, Jovi
