Revista 22 relateaza despre participarea lui Andrei Oisteanu la Targul de Carte de la Frankfurt: ‘La 15 octombrie a.c., Andrei Oişteanu este invitat la Târgul de Carte de la Frankfurt, pentru a-şi lansa ediţia germană a cărţii sale Imaginea evreului în cultura română, apărută iniţial la Editura Humanitas. Titlul ediţiei germane este Konstruktionen des Judenbildes: Rumänische und Ostmitteleuropäische Stereotypen des Antisemitismus. Tradusă din limba română de Larisa Schippel, cartea a apărut la prestigioasa editură berlineză Frank & Timme.’
In ‘Dilema Veche’ Marius Chivu scrie despre incercarile (si primele reusite) ale scriitorilor romani de a patrunde pe piata editoriala americana: ‘Dacă ediţia de anul trecut a celebrei antologii Best European Fiction (editată de Aleksandar Hemon şi prefaţată de Zadie Smith) îl avea, printre cei 35 de scriitori din toată Europa, pe Cosmin Manolache, ediţia de anul acesta (îngrijită de acelaşi Aleksandar Hemon şi prefaţată de Colum McCann) i-a antologat pe Lucian Dan Teodorovici şi pe „moldoveanul“ Iulian Ciocan. Recenziile dedicate antologiei în The New York Times, The Guardian, Times Literary Supplement sau Time Magazine (şi pe care le puteţi găsi uşor pe Internet) au remarcat de fiecare dată contribuţia „românească“, atrăgînd atenţia asupra potenţialului literar de aici încă nedescoperit. Un alt mare pas a fost făcut anul trecut de prestigioasa publicaţie trimestrială americană The Review of Contemporary Fiction, care a dedicat un număr întreg ficţiunii din România postcomunistă, ediţie îngrijită de Ehren Schimmel, el însuşi scriitor şi traducător.’
Bogdan recenzeaza pe blogul ‘Mind Porn’ cartea lui John Barth ‘Toga party şi alte povestiri’: ‘Cartea e formată din nouă povestiri (trimitere la Salinger?) care pot fi citite separat, dar care sunt legate între ele. Avem o comunitate închisă de pensionari într-un complex rezidenţial numit Heron Bay Estates, complex care este foarte grijului creat de Barth, fiecare zona are denumire, tipuri de case şi locatari specifici; relaţiile şi interacţiunile dintre membrii comunităţii poartă amprenta unor ritualuri bine ticluite, deşi ne putem imagina că sunt inerente pensionarului de clasă mijlocie şi superioară american, astfel un pervert care trage cu ochiul în casele oamenilor când doamnele se schimbă pune în alertă comunitatea, iar cu toate că suspectul principal este un vecin al primelor “victime”, concluzia acestora e că prin îndeletnicirea lui i-a mai întinerit niţel. ‘
O carte destul de mult discutata in blogosfera este ‘Povesti din Cartierul Primaverii’ a Laviniei Betea. Iata ce scrie Cinabru : ‘Practic necunoscuți cu adevărat marelui public, altfel decât ca un nume și un chip neclar în fotografiile ziarelor de epocă ori un chip de pe o pancartă, văzuți la manifestațiile oficiale în tribuna inaccesibilă, putând să piardă totul de la o zi la alta, conducătorii din Cartierul Primăverii nu aveau acea formidabilă foame de imagine a succesorilor de astazi. Dimpotrivă, se poate spune că se temeau să fie prea cunoscuți. Siluete neclare ascunse în Orașul Interzis, un alt spațiu decat cel populat de muritorii de rând, alcatuiau o sferă a puterii intangibilă și aparent eternă, imuabilă, un monolit care slujea Partidul până la substituire, răspunzând oficial doar în fața unui concept la fel de abstract – Poporul. Nimeni, absolut nimeni din exterior nu și-ar fi imaginat vreodată să ajungă să îi cunoască așa cum erau de fapt. Cartea Laviniei Betea este o radiografie pasionantă tocmai a acestui animal care nu înceta să se auto-devoreze, cu răsturnări de situații, devieri, demascări și chiar crime (Pătrășcanu, Foriș), totul prezentat ochilor străini ca „rotație de cadre” sau, când lucrurile nu mai puteau fi ascunse, „trădare”. Este privirea strecurată prin ușa întredeschisă în lumea nomenclaturii. Și nu poți să nu te gândești că ar fi fost absurd, pur și simplu absurd, să te gândești măcar atunci să scrii o asemenea carte. Până și o hagiografie, cum au apărut câteva în epocă, era verificată, cenzurată și evaluată până la ultima virgulă. ‘
(Dan)
S-au vehiculat anul acesta multe nume asociate Premiului Nobel pentru literatura: Amos Oz – Israel, Bob Dylan – SUA, ba chiar si Mircea Cartarescu – Romania; surpriza a fost castigatorul – Tomas Tranströmer, despre care Nicolae Manolescu ne mărturiseşte pe Cititor de Proză că nu citit nicio poezie de-a lui.
Pe Blogul Prinţului Radu, “o incursiune în imagini în acea parte a Palatului Elisabeta care rămâne mereu nevăzută, în acțiunile publice. Un număr destul de mic de colaboratori acoperă toată munca din secretariat, protocol, ospitalitate, administrație. Ei sunt în majoritate tineri, unii foarte tineri. Au suflet, dăruire, cred în ceea ce fac, sunt pasionați de profesia lor (pe care au descoperit-o la Palat, perfecționându-se din mers).”
Charles Aznavour – 87 ani (1924) – o luna de concerte la Olympia.
Prietena mea Mioara a fost joi 6 octombrie la unul dintre aceste concerte, in care marele muzician a fost neintrerupt peste doua ore pe scena, a cantat, a dansat, a glumit si a fermecat publicul cu melodiile sale nemuritoare si cu prezenta sa neegalabila.
(Delia)
Liviu este la primul contact cu Franz Kafka si considera ca „Procesul” (cartea pe care a citit-o) este surprinzator de usor de citit pentru un „clasic”: „Numele lui avea o altă rezonanță pentru mine până să mă apuc să-l citesc, îmi părea un gigant la care ajungi cu greu și către care trebuie să te cațeri cu efort. Mai mult sau mai puțin adevărat, contând mai mult perspectiva din care m-aș opri ca să fac comparația.” „Lectura Procesului e un câștig substanțial pentru mine, întâlnirea cu Kafka e ceva de neratat, cartea mi-a plăcut extraordinar de mult, prin urmare o trec drept una din lecturile de seamă pe care le-am avut anul ăsta, fie ele și puține. Voi reveni la Kafka cât de curând.”
Cartea lui Alberto Moravia, „Cei doi prieteni”, este descrisa, ca de obicei, cu amanunte interesante, dar si cu citate exemplificative de Rontziki. Moravia, un obsedat al perfectiunii literare, dar si un om preocupat intotdeauna de opera viitoare si nu de cea prezental, cu atat mai putin de cea trecuta (pe care, de multe ori, o ardea, spre a o uita definitiv), lasa postum, aproape neasteptat din partea lui, un roman cu trei variante: „Cei doi prieteni cuprinde trei variante ale aceluiaşi roman, Varianta A, Varianta B şi Varianta C. În toate variantele, întâlnim triunghiul amoros, una din temele favorite ale lui autorului, dar, de data asta, “luptele” se dau pe toate planurile. Sunt lupte interioare, lupte ideologice, lupte aproape făţişe, lupta în planul amoros fiind doar un condiment, nu un scop în sine. Rivalitatea evidentă este cea dintre Sergio Maltese, un intelectual sărac, înscris în partidul comunist, membru foarte convins şi dedicat, de altfel, şi Maurizio, exponentul burgheziei, care-l domină pe Sergio nu atât prin apartenenţa la altă clasă socială, cum ar părea, cât prin caracterul său calm şi relaxat, ca şi linie comună celor trei variante.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Delia, Jovi
