Dacă tot am citit și eu ”Wonderland” de curând (o prezentare a cărții găsiți în linkul din subsolul acestui articol), am descoperit că și Laura Câlțea a scris despre ea chiar în această săptămână. Într-un articol intitulat ”Mall-urile și lipsa de imaginație a spațiilor comerciale moderne”, ea scrie despre această carte și despre ”Scânteia creativă”: ”În Scânteia creativă, Agustín Fuentes oferă o altă perspectivă asupra acestui nou gen de spațiu urban, una, oricât de improbabil ar părea, și mai întunecată decât cea de dinainte, și anume: monotonia și tiparul comun al mall-urilor distrug imaginația oamenilor. Fuentes nu se referă doar la mall-uri, ci și la orice fel de spațiu comercial care a adoptat ca formă de identitate un anumit tipar specific ce poate fi regăsit în orice parte a lumii. Fie că ești în România, SUA sau India, de fiecare dată când intri într-un McDonald´s sau Starbucks ești într-un loc situat oarecum în afara timpului și spațiului și care urmărește să-ți dea o iluzie de siguranță și de familiaritate oriunde ai fi. Problema este, spune, Fuentes, că această uniformitate ne face leneși și nu ne mai stimulează din punct de vedere intelectual sau creativ.”
Miss Valery scrie pe SerialReaders despre întâlnirea ei cu Leila Slimani și cartea ei, recent apărută în traducere românească, ”Cântec lin”: ”O lectură rapidă, de doar 170 de pagini, dar nicidecum lejeră – odată citită, povestea îți rămâne întipărită în memorie, în stomac și în suflet. E doar ficțiune, îți spui, dar apoi îți amintești că nici lumea reală nu este tocmai un loc de joacă pentru unicorni roz și, asfel, scenariul din carte devine chiar mai verosimil. Nu cred că aș fi putut să termin de citit dacă aș fi fost mamă (mai ales dacă aveam și o bonă) și nici nu îmi pot imagina cum ar percepe un părinte această carte.”
Valeriu Gherghel spune că nu a citit până acum ”Mândrie și prejudecată”, de Jane Austen (nici eu!): ”Ar trebui să mă apuc de Mîndrie și prejudecată. Dar cînd? Acum nu-mi găsesc nici un chef pentru un roman de îmbufnări feminine și de genuflexiuni masculine, în care ceea ce s-ar putea rezolva printr-un anunț lapidar (o nenorocită de căsătorie), și în cuprinsul unei singure pagini, se rezolvă abia în trei sute, printr-o complicare psihologică gratuită și, de ce să nu recunosc, măcar în ceasul al doisprezecelea, al francheții înțelepte, extrem de plicticoasă. Deci, nu sînt sigur că voi citi Jane Austen. Am nevoie de încurajări…”
Pe Scena9.ro, un interviu foarte interesant cu Mihai Călin, actorul sancționat recent de către directorul Teatrului Național din București, Ion Caramitru, pentru ”improvizație”: ”În cazul spectacolului „Furtuna”, regizorul Alexandru Morfov – care este un nebun după improvizație, în sensul frumos – a adaptat textul. Nu este textul original, cap-coadă, al lui Shakespeare: este retradus și adaptat. În timpul repetițiilor ne-a cerut improvizație și inițiativă, să nu fim niște actori care primesc o indicație de la regizor pentru orice pas sau orice gest pe care-l fac. Am improvizat și s-a ajuns la o formă a textului. Pe lângă asta, el ne-a încurajat – și chiar ne-a dat sarcina – să interacționăm în anumite momente cu publicul. Asta am făcut de la premieră până acum. Improvizația asta face parte din rolul meu, Caliban – am luat premiul UNITER pentru cel mai bun rol secundar în 2015. Eu am improvizat mult mai mult în spectacol. Din păcate, totul se bazează pe o problemă de fond, iar ăsta este un pretext doar. Sunt dezamăgit că domnul Caramitru a luat-o personal.” De citit integral!
Tot pe Scena9.ro, Mihai Iovănel prezintă ”Greva păcătoșilor”, de Florin Chirculescu, un autor și o carte cu care m-am tot întâlnit la ultimele festivaluri (FILIT și Bookfest Brașov): ”La nivelul realismului, tratat în mai multe chei (realismul paranoic pynchonesc, realismul satiric din capitolele cu o vizită memorabilă în Basarabia featuring Grigore Vieru), Florin Chirculescu este unul dintre foarte puținii autori români (alături de Cărtărescu și încă unu-doi) cu capacitatea de a gândi la scară mare, la o scară planetară. He thinks big. Poveștile lui se mișcă la fel de familiar într-un salon de spital românesc, în jungla amazoniană, în proximitatea lui Mahomed, pe un submarin atomic sau în aerul rarefiat al optmiarilor; ideile lui (desigur, nu expuse direct, ci refractate prin ficțiune) oferă materie de reflecție atât în ce privește problemele locale imediate (începând cu starea deplorabilă a sistemului de sănătate publică și sfârșind cu starea deplorabilă a politicienilor), cât și în ce privește probleme transnaționale precum religia (în vremurile actuale de islamofobie turbată, e binevenit prilejul de a citi câteva pagini comprehensive, deși nu lipsite de violențe și de vărsare de sânge). Greva păcătoșilor e o tablă de șah pe care un jucător de forța strategică a lui Capablanca mută piese, turnuri, castele, țări, idei, religii, mituri, visuri. Iar visurile lui sfârșesc prin a deveni visurile noastre.”
Kazuo Ishiguro a luat Premiul Nobel pentru Literatură, așa cum vă spuneam și săptămâna trecută. Amănunte despre scriitorul britanic de origine japoneză ne dă Cristian Pătrășconiu pe LaPunkt.ro: ”Mai mulți dintre scriitorii foarte cunoscuți ai lumii au reacționat imediat în chip pozitiv la vestea că Ishiguro a cîștigat înalta distincție suedeză din 2017, printre primii aflîndu-se Salman Rushdie: ”felicitări multe și sincere vechiului mei prieten Ish, a căruia creație o admir nespus încă de la primul său roman, Amintirea palidă a munților.” Rushdie a adăugat, cu o trimitere cît se poate de evidentă, că și prietenul său foarte bun știe ”să cînte la chitară și să compună cîntece”. Cu mult mai puțin faimos decît Bob Dylan în această privință, K. Ishiguro a scris, într-adevăr, mai multe cîntece de jazz. De asemenea, el menționează în mod repetat influența majoră pe care o are muzica asupra operei sale; de altfel, una dintre cărțile sale – nu roman, ci de proză scurtă – gravitează, seducător, în jurul muzicii. Este vorba despre ”Nocturne. Cinci povești despre muzică și amurg”, tradusă și în românește; o carte despre care în ”Evening Standard” se menționează că ”nu este deloc de mirare că un prozator atît de profund, atît de bine echipat pentru a surprinde cele mai contradictorii sentimente este îndrăgostit de muzică”.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Wonderland: cum a creat jocul lumea modernă”, de Steven Johnson
-”Alexis sau Tratat despre lupta zadarnică. Lovitură de grație”, de Marguerite Yourcenar
–”Expo ‘58”, de Jonathan Coe
–5 lecturi de toamnă de la Humanitas Junior
–Interviu FILIT: Andrei Oișteanu despre evreitate, succes facil și literatură erotică
