Diana Mereșevsky scrie pe Bookhub.ro despre ”Dezonoare”, cartea lui J.M. Coetzee care și mie mi-a plăcut foarte mult: ”Ce îmi place mult la Coetzee este felul lui de a-și construi personajele și de a le prezenta cititorului. El este nepărtinitor cu ele, cititorul singur trebuie să hotărască ce fel de oameni sunt, gradul de conștiință care să li-l atribuie. Eu am avut o dificultate serioasă în înțelegerea „eroului” principal. David Luria este un bărbat singuratic de 52 de ani, profesor plictisit la Universitatea din Cape Town, trecut prin două căsătorii. Este afemeiat, are multiple legături inclusiv cu soțiile colegilor, o dorință sexuală greu de stăpânit recurgînd și la sexul cu prostituate. Deși respectabil prin poziția socială, poate fi el numit onorabil? Onoarea nu e o verticalitate existențială? La David Luria pasiunea pentru femei este „coloana vertebrală a existenței lui” șiaceastă pasiune i-a jucat festa. Se vede acuzat de hărțuire de către o studentă frumoasă, de culoare, Melanie. Trece printr-un proces și este destituit din postul pe care îl avea la Universitate. S-ar putea să vi se pară comportamentul lui Luria din timpul procesului demn, donquihotesc, dar nu e chiar așa, e doar egoist. Coetzee m-a învățat că ceea ce pune pe foaie nu e deloc la întâmplare, orice cuvânt este important și își găsește ecoul.”
Constantin Piștea a citit cam în același timp cu mine ”Moartea unei călăuze pe râu”, de Richard Flanagan, dar a fost mult mai harnic cu recenzia, pe care a publicat-o deja pe blogul său: ”Există pe tot parcursul romanului o legătură directă între ploaia care îngreunează înaintarea grupului și starea de spirit a acestuia. Dacă la început expediția pare un voiaj excentric, cu niște tipi care și-au lăsat pentru câteva zile birourile călduțe pentru a trăi ceva puțin mai palpitant, pe parcurs, printre hopuri și reacții spontane menite să ocolească ghionturile unor ape tot mai înverșunate, călăuzele sunt nevoite să facă apel la cele mai rafinate cunoștințe. Expediția le testează limitele și le încearcă așa cum nu și-au imaginat când au acceptat misiunea.”
Am scris săptămânile trecute despre unul dintre cele mai faine interviuri, cel cu profesorul de filosofie Gabriel Săndoiu. Acum, a apărut un nou articol despre acest profesor, un fel de anchetă-interviu luat de Maria Perșu pe Scena9.ro: ”Avem oameni care votează, dar nu avem electorat, deoarece cei mai mulți oameni care votează în România au trecut prin școală ca gâsca prin apă. Nu este în primul rând vina lor, ci chiar a școlii și, mai cu seamă, a factorului politic (ante- și postdecembrist), ca decident al organizării și funcționării școlii. Când atât de mulți români nu știu, de pildă, care este diferența dintre guvern și parlament, explicațiile sunt – regret cu totul – inutile. În aceste condiții, rolul major al intelectualului este să fie prof de liceu, căci adolescența este nu cel mai, ci singurul interval de fertilitate în privința eventualei bune formări a personalității: mai devreme este prea devreme, iar mai târziu este prea târziu. Nu spun că exercitarea celorlalte roluri ale intelectualilor ar trebui sistată, căci este evident că printr-o astfel de sistare s-ar obține un dezastru, decât că aceste roluri, sau măcar multe dintre acestea sunt exercitate cumva și în gol, cumva și în așteptare, conținând o oarecare doză de simulare, de antrenament prezent pentru o competiție viitoare. Fără absolvenți buni de liceu nu avem cum să avem o societate rezonabilă și sănătoasă – nici învățătoare eficiente, nici studenți promițători și, prin urmare, nici mulți buni specialiști în indiferent care domeniu. Nu cer să fiu crezut ad litteram. M-aș mulțumi, în schimb, dacă alți intelectuali, ai altor specializări sau niveluri, ar spune, cu sinceritate, că ceea ce fac ei este cel mai important și că de aceea fac ceea ce fac, călăuziți și motivați de o astfel de credință.”
Ema Cojocaru a scris despre o carte pe care a descoperit-o, probabil, prin anticariat, e vorba despre „Frumoasa doamnă Seidenman”, de Andrzej Szczypiorski, apărută în 2001, la Polirom: ”Andrzej Szczypiorski m-a surprins foarte plăcut prin scriitura complexă, cu fraze lungi, sinuoase, cu un umor plin de ironie și o încărcătură emoțională puternică, dar mai ales prin acuitatea observațiilor sale despre istorie, mentalități și natura umană, prin analiza minuțioasă a unor subiecte importante precum memoria, demnitatea, apartenența, identitatea (unui popor sau a unui individ), antisemitismul, influența regimurilor totalitare asupra conștiinței umane. Autorul vorbește însă despre o mulțime de alte lucruri, nu mai puțin importante: despre actul supraviețuirii, care pare un miracol pe timp de război, pentru ca în vremuri de pace să devină un fapt plictisitor și banal; despre martiriul care, spre deosebire de noblețe și avere, nu se poate moșteni; despre faptul că lumea merge mai departe într-un carusel al cruzimii, nedreptății și suferinței.”
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Statul Israel”, de Andre Chouraqui
-”Enciclopedia zmeilor”, de Mircea Cărtărescu
–”Stasiland. Povești din spatele Zidului Berlinului”, de Anna Funder
–Fragment: ”Grazia”, de Mircea Țuglea
–Fragment în avanpremieră: ”Dansul privighetorii de primăvară”, de Kyung-sook Shin
–Fragment în avanpremieră: ”Nopți albe. Jurnal de călătorie în Egipt”, de Oana Păun
