Ion-Valentin Ceausescu scrie la SemneBune despre ‘Un motan pe nume Bob’ a lui James Bowen: ‘Uneori mai coborâm din realitatea proprie în a altora și sunt cărți pe care le citești și te identifici cu personajele, fiindcă stilul îți permite să îți dai jos hainele de critic și să intri în poveste. M-au cucerit candoarea lui James și inteligența lui Bob. M-a cucerit cartea. Unii vor zice că această carte, scrisă în fond la sugestia unui agent literar, este de fapt un mod de a transforma o poveste, reală și tristă până la un punct, apoi plină de bucurie, într-o poveste de succes, de pe urma căreia s-au făcut bani. E adevărat, cartea a avut succes, se vinde bine, povestea a devenit cunoscută, s-a deschis și un bar după numele lor, însă asta nu știrbește cu nimic din plăcerea lecturii și din intensitatea trăirilor.’
Horea Bacanu scrie despre cartea lui Mario Vargas Llosa ‘O mie si una de nopti’: ‘Mario Vargas Llosa arată cum una dintre cele mai vestite scrieri ale lumii arabe a devenit, prin valurile recurente de traduceri şi de traduceri ale traducerilor, a devenit o scriere occidentală, în care spiritul european s-a vărsat printre literele şi cuvintele poveştii orientale, a deschis multe-multe noi suspansuri la ceas târziu în noapte şi i-a transformat pe Şeherezada şi pe Şahriar în eroi ai lumii noastre europene, chiar şi cu aceste nume misterioase.’
Despre ‘Mincinoșii’, de E. Lockardt scrie Laura Caltea de la bookaholic: ‘Mincinoșii face parte din genul de cărți pe care nu le poți povesti prea mult pentru că își pierd tot farmecul. Mie, într-o carte, îmi place mai mult scriitura decât povestea, iar aici povestea primează. De fapt, suspansul primează, pentru că povestea e construită în așa fel încât să afli cât mai târziu despre ce e vorba. Te cam păcălește naratorul, însă, din când în când, e interesant să citești și cărți dintr-astea care te țin în suspans, îți răstoarnă toate orizonturile de așteptare și, la final, te face să exclami: „aaa, ăsta era criminalul!”. Bine, în Mincinoșii, habar n-am avut trei sferturi din carte că a existat o crimă și un „criminal”. Ghilimelele nu sunt întâmplătoare, dar nu pot să spun de ce le-am pus (spoiler, deh!).’
(Dan)
„În România, traducătorul unei cărți câștigă mai mult decât autorul ei și amândoi mor de foame” Așa se intitulează un articol foarte real scris de Andrei Ruse pe Hyperliteratura, despre plata minoră făcută autorilor și traducătorilor de către industria de carte: ”Un autor la a doua – a treia carte care vinde 1.000 de exemplare din titlul său într-un an de zile. Prețul mediu al unei cărți de 650.000 de caractere cu spații (deci cam 360 de carte, cum am zis), duce undeva la 35 de lei. La un royalty standard, de 8%, autorul câștigă 2,8 lei per exemplar. 2,8 înmulțit cu o mie, înseamnă 2800 de lei, aproximativ 635 de Euro. Un rahat de bani pe o muncă de luni întregi sau poate chiar ani, bani care vin pe bucățele la diferențe consistente de timp. Se poate trăi din scris? Sigur că se poate. Post mortem.”
Despre În cafeneaua tinereții pierdute, de Patrick Modiano, a scris Dan pe blogul nostru încă înainte să ia premiul Nobel. Acum am citit un articol scris de Adriana Gionea pe PostModern.ro: ”În cafeneaua tinereţii pierdute este un roman aparte în Parisul văzut de Modiano, care, prin ochii personajelor ce vor să o înteleagă pe Louki, începe să devină un oraş al Eternei Reîntoarceri, în care banalul este plin de goluri formate la intersectarea unor străzi obscure, considerate şi zone libere sau neutre. În acest labirint se ascund boemii fugari, oamenii ce nu au mai dat pe-acasă de zeci de ani şi cei ale căror urme s-au pierdut în dispariţii bruşte. Tocmai datorită acestui periplu cu note uşor ezoterice, bine camuflate în cotidian, exact cum se întâmpla cu atmosfera din Bucureştiul lui Eliade, În cafeneaua tinereţii pierdute ţi se prelinge pe sub piele dacă ai darul de a te bucura de voluptatea nostalgiei ridicate la rang de artă în cărţile scriitorului francez.”
Lavinia scrie pe Rosu vertical despre cateva carti pe care le-a citit in ultima perioada. Una dintre ele este O singuratate prea zgomotoasa, de Bohumil Hrabal: ”Nuvela asta e cu siguranță o carte pentru bookaholici. E, la propriu, despre dragostea pentru cărți, cărți pe care Hant’a, prin natura meseriei lui, e nevoit să le recicleze, cu durere în suflet, așa că singura lui consolare e alcoolul. Și cărțile pe care le salvează de la “moarte” și cu care-și împînzește casa, gata să se dărîme peste el. Mi-a plăcut solilocviul ăsta poetic al lui Hrabal, e foarte diferit de ce-am citit în ultimul timp, recomand cu drag, se găsește în română la mai multe edituri.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Stalin’s Slave Ships. Kolyma, the Goulag Fleet, and the Role of the West”, de Martin Bollinger
-”Unde e Aromânia?”, de Nicolas Trifon
-”Cum schimbăm mentalitatea? 25 de ani în România”, de Sanda Pralong
–”Mai români decât românii? De ce se îndrăgostesc străinii de România”, Sanda Pralong (coord.)
-”Michael Schumacher. Biografia”, de Karin Sturm
