‘La Mulți Ani, Horia Patapievici!’ ureaza Vladimir Tismaneanu pe blogul sau: ‘Scrierile anti-totalitare ale lui H.-R. Patapievici au fost si rămân repere ale gandirii democratice românești, analize percutante si riguroase ale patologiilor comuniste si post-comuniste. Reacțiile negative, calomniile venite din zonele neo-comuniste si șovin-naționaliste nu au făcut si nu fac decât să confirme meritele lui H.-R. Patapievici ca remarcabil gânditor liberal si ca intelectual critic. Pentru mine si pentru mulți alții, gândirea lui H.-R. Patapievici este emblematică pentru patriotismul luminat, acel patriotism civic, cinstit si curat pe care populistii xenofobi il urăsc de moarte.’
LaPunkt preia fragmente din biografia lui Corneliu Zelea Codreanu scrisa de Tatiana Niculescu: ‘Această biografie se adresează, în primul rând, publicului larg. Ea este, în esenţă, o încercare de a desluşi chipul unor vremuri care, amestecand politica cu religia, au sfârşit în sânge şi barbarie. Dacă n-ar fi fost om în carne şi oase, Corneliu Zelea Codreanu ar fi făcut parte dintr-o galerie a personajelor distopice, pe care realitatea, în aparenţele ei de raţionalitate, nu e pregătită să le primească. Deopotrivă adulat şi demonizat, profilul lui se pierde adesea în interpretări şi reinterpretări tributare, în mod fatal, unei mize ideologice sau unei emoţii partizane. Această carte povesteşte viaţa lui Codreanu, desigur, aşa cum am înţeles-o eu, încercand să trădez cat mai puţin adevărul şi contradicţiile personajului. E o experienţă aparte, filosemit fiind, să refaci parcursul unui antisemit. Sper ca deopotrivă, prietenii mei evrei şi ceilalţi cititori să înţeleagă că, în aceste pagini, am încercat să-l redau, aşa cum va fi
fost el, trecutului şi istoriei.’
Adriana Gionea scrie la PostModern despre cartea recent aparuta a Doinei Rusti ‘Mata vinerii’: ‘Despre vremurile fanarioţilor şi despre legendele ce mişunau în Bucureştiul lor s-a mai scris, dar parcă nimeni, în zilele noastre, nu s-a încumetat să reînvie apetitul pentru fabulos, născociri pitoreşti năstruşnice sau istoriile desprinse din faptul divers cu miez halucinant, aşa cum o face Doina Ruşti. Aşadar, cititorii seduşi de paginile din Manuscrisul fanariot pot sta liniştiţi! Noul roman, Mâţa Vinerii, păstrează aceeaşi reţetă care îmbină sursele istorice, detaliile excentrice şi infamiile insolite cosemnate în documente. Acestea sunt amestecate şi lăsate să stea la fezandat într-un vas cu fapte care îţi amintesc de acea lectură densă, în care epicul abundent se dilată odată pătruns bine de realismul magic, provenit din lumea superstiţiilor, duhurilor şi a vrăjitoriilor ce pluteau peste malurile Dâmboviţei.’
La SemneBune am gasit recenzia cartii ‘Ultima tigara a lui Fondane’ de Catalin Mihuleac despre care am scris si eu aici acum cateva saptamani: ‘Pe acest fundal sinistru se desfășoară cartea lui Cătălin Mihuleac, Ultima țigară a lui Fondane (ed. Cartea Românească, 2016), 13 povestiri triste și umoristice în același timp, care ilustrează perfect capacitatea psihicului uman de a face față catastrofei. Personajele fictive sunt extraordinar de vii și de puternice, în ciuda faptului că simt pericolul iminent al deportării cum se apropie și cu toate astea, se țin de șotii, încercând să păcălească sistemul. Avem parte de o incursiune teribilă în lumea culturală a etniei ”iudaice”, arătând modul în care aceasta a supraviețuit (sau nu) nedreptății.’
(Dan)
Liviu scrie pe blogul FanSF despre o nouă apariție de la Editura Nemi, ”Cum să-ți dresezi dragonul”, de Cressida Cowell (sau, cum scrie pe coperta ediției române, de Sughiț Strașnicul Stavrid al III-lea): ”Puncte tari: nume proprii – un deliciu; poveste – extrem de amuzantă; tâlc – e și el acolo, trebuie doar descoperit (indicii – degeaba ai mușchi, dacă n-ai creier; într-o lume ce pune totul pe însușirile fizice ale oamenilor, doar ne aflăm printre vikingi, un fel de spartani ai nordului, nu?, iată că salvarea poate veni tocmai din partea celui pricăjit, dar cu ceva creier în tărtăcuță; într-o lume în care cinismul și cramponarea de legile străvechi ale unui tată pot însemna condamnarea la moarte chiar și a propriului său fiu, mai e oare loc de glumă? Sau doar de ironie?); desene – savuroase, naive, deștepte, niște schițe făcute parcă de mâna unui preșcolar, dar care surprind perfect esența personajelor, ajutându-te să ți le imaginezi exact cum le-a descris autoarea; umor – sec, ironic, acid pe alocuri, grosolan uneori, dar nici nu mă așteptam la altceva.”
Pe Hyperliteratura, am descoperit un interviu interesant cu Octavian Soviany, cel care va lansa în acest an un nou roman, chiar sub egida portalului menționat: ”E plictisitor să scrii romane asemănătoare. Atunci când am început să scriu Moartea lui Siegfried (apărut în 2015, la patru ani după Viața lui Kostas Venetis), am avut tocmai dorința de a scrie un altfel de roman. Atunci când am început să scriu Năluca (2016), să zicem că am făcut-o dintr-un act de nonconformism. Am vrut să scriu într-o epocă în care nu se mai gustă deloc romantismul o povestire romantică. Iar cel mai recent dintre ele, Strada din Casa Sirenelor, care o să apară la voi, este un roman cu o miză nu știu cât de mare sau cât de mică, dar scris din plăcerea de a povesti, pentru că din când în când îmi aduc aminte de anumite povești pe care le-am auzit sau le-am inventat. Inițial trebuia să fie o carte de povestiri, dar m-am gândit că este mai bine să aibă și acea coloană vertebrală, acea intrigă progresistă care creează o anumită tensiune.”
Despre ”Al zecelea om”, de Graham Greene, scrie Răzvan Zamfirescu pe blogul său: ”Ceea ce este cu adevărat fascinant la cartea lui Greene nu este numai drama prin care trece personajul principal, ci modul ușor distant prin care autorul lasă cititorul să observe și să concluzioneze pe cont propriu dilema morală în care se află personajul din fața sa. Greene mi-a părut că-și asumă un rol de jurnalist, scriitura abordată fiind una destul de rece, care aduce mai degrabă a observator extern, decât a autor implicat în mod direct în relatarea unei povești tragice. Cu un stil tranșant, rapid și consecvent, Greene expune cititorului drama unui personaj pe care l-a format și aruncat în groapa cu lei, cel ce lecturează fiind unicul judecător al personajului.”
De curând, am terminat și eu volumul Tatianei Niculescu despre viața lui Corneliu Zelea Codreanu, apărut la Editura Humanitas. Despre el, scrie Cristian Pătrășconiu pe LaPunkt.ro: ”Există (și în această carte, dar și în alte lucrări dedicate Gărzii de Fier) fire narative care au și un potențial de actualitate. Știm, desigur, locul comun conform căruia, atunci cînd se repetă, istoria vine ca ”farsă”. Dar, chiar dacă repetarea istoriei se petrece de o sută de ori în acest registru caricatural, mai știm, tot din istorie, că tragediile se pot repeta. Cred, de aceea, că ”Mistica rugăciunii și a revolverului” poate fi considerată și ca o invitație de reflecție serioasă nu doar asupra trecutului, ci și cu privire la viitor.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această perioadă:
-”Sexus”, de Henry Miller
-”Interior zero”, de Lavinia Braniște
-”Matei o iubește pe mami”, de Brigitte Weninger și Eve Tharlet
-”Malad”, de Alexandru Voicescu
-”Pe urmele tatălui. O poveste de iubire”, de Mireille Abramovici
–Interviu Florin Irimia: ”Orice amintire, și mai cu seamă una ce ține de trecutul îndepărtat, este până la urmă o formă de ficțiune”
–Ana Blandiana – La aniversară
–Fragment în avanpremieră: ”Exitus”, de Adrian Georgescu
–Fragment în avanpremieră: ”Hanul lui Manuc”, de Simona Antonescu
–Fragment în avanpremieră: ”Odiseea căpitanului Cousteau”, de Alexandru Marinescu
–Fragmente în avanpremieră: ”Constellation”, de Adrien Bosc
