Carti Literatura romaneasca Recomandat

Malad, de Alexandru Voicescu

”Malad”, de Alexandru Voicescu

Editura Herg Benet, București, 2015

Alexandru Voicescu este fondator al editurii Herg Benet pe care o coordonează și în prezent, iar „Malad” este romanul său de debut, debut care pare să indice un viitor parcurs literar înfloritor, cel puțin pentru publicul acestui gen de carte, un fel thriller modern à la Eliade.

„Malad” este un roman care prezintă povestea unui român stabilit în Elveția, Andrei Marcus, art director la o mare companie high tech. Primele pagini zugrăvesc în detaliu conferința organizată de acesta pentru companie și intriga nu se lasă mult timp așteptată. Pentru publicul mai tânăr cel puțin, cartea are acest punct forte: nu conține descrieri lungi care ar putea fi plictisitoare, iar unde aceste descrieri apar, se află în legătură cu detalii importante pentru acțiune. De asemenea, dialogurile curg natural și sunt lejere, iar scenele sunt palpitante, trecându-se rapid dintr-un cadru în altul. Ceea ce face Voicescu foarte interesant în această carte este că reușește să scrie un roman care ar putea fi ușor ecranizat, după părerea mea, într-un thriller destul de bun.

Momentul care marchează intriga îl reprezintă prestația unei concurente la concursul pentru graphic designeri organizat în cadrul conferinței. În acel moment, Andrei (sau mai degrabă, Andrew, cum este numit de cei din jur, persoane de alte naționalități) vede desfășurându-se pe ecran ceva foarte diferit față de ceea ce văd restul spectatorilor, o scenă complexă a cărei descriere se întinde pe aproape patru pagini, scenă pe care această concurentă, Ioana Dună, o desenează cu o lejeritate uluitoare. Deși descrierea este destul de lungă, cititorul, chiar și unul mai tânăr și mai nerăbdător, nu are șansa să se plictisească pentru că scena abundă în detalii foarte variate. Ioana desenează o scenă apocaliptică a eruperii unui vulcan, scenă care include și o dronă recorder, un templu shintoist, o sinucidere, precum și o scenă de dragoste.

„Tonurile de roșu s-au închis în negru și pentru o secundă totul a rămas încremenit într-o pâclă densă, fără nicio urmă de luminozitate, un negru primordial, apăsător, improbabil ca pântecul unui Tiamat care trăiește în adâncuri […] Cei doi nu aveau ochi, nas sau pomeți, doar două guri întredeschise care inspirau și expirau la unison, cu dinții mușcând din ce în ce mai adânc unul în carnea celuilalt, până ce nu mai puteau fi distinse petele rubinii ale ploii de sângele propriilor trupuri”.

La finalul competiției se pare însă că Ioana desenase altceva, o lucrare dificilă, e drept, care îmbină elementele centrale ale celorlalte lucrări, însă nici pe departe ceea ce văzuse Andrew. Astfel, din cauza acestei scene căruia protagonistului i se pare nu reală, ci hyper-reală, căci îl face să experimenteze anumite senzații atât de intense încât leșină, Andrew începe s-o caute obsesiv pe această Ioana Dună care dispare imediat după ce își termină desenul. O caută pentru că simte o legătură foarte puternică cu ea, legătură care va fi explicată în ultimele pagini ale romanului și care nu este nicidecum de un tip ce poate fi intuit pe parcursul lecturii.

„Stăteam tăcuți, doi oameni care se regăsiseră, ascunși de lume și de viață, ca două toarte ale aceluiași ciur, prin mijlocul încadrat de sufletele noastre trecând ape dureroase, dispărând sub, departe, fără să ne atingă, și lăsându-ne puri pe sita împletită”.

Evenimențial vorbind, nu se prea mai poate descrie ce conține romanul lui Voicescu pentru că fiecare scenă care urmează este una mai șocantă decât cealaltă, cu răsturnări de situație și cu migrări bruște dintr-un cadru spațial în altul (de exemplu, pe final, ajungem din Italia într-un sat românesc).

Totuși, ceea ce se poate menționa este că protagonistul are profilul unui caz clinic întrucât are în el, prea bine delimitat, lucru vizibil la nivelul dialogului interior pe care îl are, un alt sine care intervine din când în când, intrând în vorbă cu el, sine care, de regulă, pune la îndoială ce se întâmplă. Astfel, tot ce i se va întâmpla domnului Marcus pe parcursul romanului pare să vină ca o terapie dată de realitate mână în mână cu fantasticul, pentru a-l ajuta pe Andrew să își dea seama cine este el ca individ, pentru a-l aduce la un sine unitar. Așadar, Voicescu abordează o temă specifică filosofiei contemporane, cea a identității, cea a sinelui sau cea a „dublului”, însuși autorul recunoscând că lecturile unor gânditori precum Foucault sau Derrida stau la baza ideii romanului „Malad”.

„(- Mint… Sunt niște criminali. Fugi!)

– Vă cred, am zis eu, și vă iert.”

Personajele care apar, ca și unele scene, sunt și ele misterioase, având roluri surprinzătoare. Ele apar inițial ca un soi de figurație într-un grup pentru ca mai apoi să se dezvăluie ce implicații majore au la nivelul acțiunii de ansamblu a romanului. Când apar însă, cititorul le consideră personaje de umplutură, similare zgomotelor de fundal, iar rolul lor pare acela de a completa la capitolul „impresie artistică”, însă autorul mișcă din condei și le readuce în prim-plan când te aștepți mai puțin, dezvăluindu-le un background imposibil de dibuit până atunci și care se leagă cu întreg firul acțiunii.

Personal, finalul romanului nu mi-a plăcut, ultimul capitol părând să răspundă unor cerințe standard de „happy ending”. Mai potrivit mi s-ar fi părut să se termine cu penultimul capitol pentru a rămâne în tonul în care este scrisă cartea, dar acest amănunt este, bineînțeles, doar o preferință personală.

Ca o concluzie, ideea ar fi că „Malad” merită citit în primul rând de amatorii de thrillere și de fantastic și, mai specific, poate și de către cei îndrăgostiți de Eliade, cu mențiunea că nu seamănă foarte mult, ci mai degrabă ca încadrare în gen. Diferența dintre fantasticul eliadesc și scriitura lui Voicescu pare în primul rând una de grad, Eliade încețoșând mai mult granițele dintre real și fantastic. În „Malad” însă, există explicații destul de clare pentru tot ce se întâmplă, chiar dacă aceste explicații au legătură cu ocultismul.

Totuși, este incontestabil că romanul are ce îi trebuie pentru a capta cititorul ( în special o fire mai curioasă, o fire căreia îi place suspansul) pentru că aduce cu fiecare capitol un nou semn de întrebare, construind treptat o poveste complexă și plină de farmec în special pentru fanii ocultismului, dar și pentru că personajele sunt veridice, cu o carismă aparte, în special protagonistul, motiv pentru care închei cu un gând banal și hazliu al acestuia:

„Am aprobat din cap, convins că e de datoria oricărui doctor, fie el și soră medical, să te sfătuiască să te lași de fumat, mai ales dacă părinții i-au murit de la asta. Oare pe unde mă puteam strecura să poștesc un tutun? Cred că mai rămăseseră în pachet câteva țigări de aseară”.

Puteți cumpăra cartea: Editura Herg Benet/Libris.ro/Elefant.ro/E-book.

Articole similare

Sărbătoarea corturilor, de Ioan T. Morar

Dan Romascanu

Aerul pe care îl respiri, de Care Santos

Dan Romascanu

Micul Chagall, de Renata Carageani

Iulia Dromereschi

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult