Norman Manea este invitatul lui Daniel Cristea-Enache la interviurile de la liternet.ro. Prefatat de un CV scris de scriitorul insusi, interviul abordeaza temele politicii americane si romanesti. Iata parerea lui Norman Manea intr-o problema care ma framanta si pe mine – am dreptul moral, si poate chiar si datoria, sa-mi exprim opinii despre politica tarii de origine in care nu mai traiesc de multe decenii? Opinia lui Norman Manea (care nu neaparat coincide cu a mea): ‘Mi-e greu să pronunţ cuvinte atît de grele de departe şi din poziţia unui exilat care a adăugat exilului intern pe cel în America imperialistă şi fudulă, nici nu suport să dau lecţii de comportament. Cetăţenia română, biografia mea românească, scrisul meu românesc, autentica dorinţă de mai bine pentru concetăţenii mei de departe, acordă, totuşi, aş dori să sper, circumstanţe atenuante impertinenţei de a mă exprima în chestiuni naţionale atît de grave şi dureroase.’
Amintirile lui Ion Ianosi aparute la Polirom fac obiectul unor cronici si dispute aprinse in blogosfera saptamanii. Foarte aspru despre carte scrie pe blogul sau Vladimir Tismaneanu: ‘Este greu de crezut, dar acest ganditor cosmopolit, cunoscator profund al marilor curente filosofice ale modernitatii, a trecut prin secolul Gulagului si al Auschwitz-ului fara a pricepe ce a insemnat de fapt totalitarismul. Vorbim despre un om care i-a citit pe Kant si pe Kierkegaard, un specialist in Dostoievski si Thomas Mann, dar care nu reflecteaza la problema Raului. Nu a unui Rau abstract, ci a Raului pe care l-a slujit chiar el, specialist in cultura rusa si in cea germana, admiratorul nu doar al lui Thomas, ci si al lui Heinrich Mann. Mai precis, spre a relua formula lui Vladimir Soloviov, a Raului ca falsificare a Binelui. Se crede si el un “vinovat fara vina”. Se inseala. Sa fii orb in anii 50 este un lucru, sa ramai orb si in ziua de azi este altceva.’
Are insa acest verdict aspru si conotatii personale? S-ar putea, caci iata ce citim in cronica din ‘Revista 22’ semnata de Cristian Vasile: „Controversa cu Dorli Blaga pare o divergenţă oarecare, dacă o comparăm cu disputa de proporţii dintre memorialist şi Vladimir Tismăneanu. Este poate singura secţiune a cărţii în care Ianoşi poartă o polemică susţinută, necruţătoare, cu cineva. Rândurile destinate profesorului de la University of Maryland parcă sunt scrise precipitat, nervos, de unde şi riscul de a greşi. Vladimir Tismăneanu este un fost prieten, un „vizitator asiduu al locuinţei noastre din [strada] arhitect Louis Blanc“ (p. 432) înainte de 1981, care după un deceniu schimbă tabăra culturală/politică şi devine un fel de Nemesis, urmărindu-l mereu în postcomunism.‘ Iar judecata lui Cristian Vasile este mult mai ingaduitoare: ‘Vreau să scot în evidenţă, în încheiere, marile merite ale cărţii, în special din perspectiva raporturilor dintre memorie şi istorie. Fără să îşi propună, Ion Ianoşi veştejeşte – în mod salutar – literatura istorică „nostalgică“, îndatorată naţional-stalinismului.’
Virginia Costeschi ii ia un interviu scriitorului de limba germana Catalin Dorian Florescu, autorul romanului ‘Jacob se hotărăşte să iubească’ (Jacob beschliesst zu lieben), apărut la prestigioasa editură germană C.H. Beck şi desemnat Cartea anului 2011 în Elveţia: ‘VC: Jacob se hotărăşte să iubească este un roman mare despre un univers mic – un sat din Banat. Care este geneza acestei opere? CDF: Geneza romanului este simplă şi complicată în acelaşi timp. În căutarea unor noi istorii, a unor noi impulsuri, am luat din nou drumul României şi, ajungînd pe plaiurile mele natale, Timişoara, Banat, am deschis bine ochii şi urechile, mi-am pus inima la pîndă pentru a găsi o nouă poveste. Ce trebuie să aibă o astfel de poveste ca să devină importantă pentru mine? Conform primei propoziţii din romanul meu Maseurul orb, îmi trebuie un sîmbure de adevăr. Trebuie să simt că în acesta se ascunde miezul lumii. Că povestea este o reflecţie a dramei mane. Aşa a funcţionat la Maseurul orb sau la Zaira şi la fel a fost şi la Jacob.’
Am mai semnalat o cronica la ‘Ploile amare’ a lui Alexandru Vlad. Iata inca o recenzie semnata de Micawber de la ‘Ce am mai citit’: ‘Nu ştiu cum se procedează la recondiţionarea unei canapele, dar bănuiesc că i se înlocuiesc arcurile uzate sau suprafeţele de pânză sau piele obosite de frecatul cu prea multe dosuri omeneşti, în dorinţa de a obţine un obiect vechi cu aparenţa unuia scos din cutie. Nu ştiu dacă e cea mai fericită analogie, dar e cea care mi-a venit mai întâi în minte citind romanul Ploile amare de Alexandru Vlad’
Marius Manta scrie pe blogul sau despre ‘Audienta’ lui Ion Fercu: ‘Încă din titlu – „Audiența” – paginile cărții anunță disponibilitatea autorului de a stabili coordonatele unui dialog „pe verticală”, anticipează o desfășurare în crescendo a situațiilor dilematice care ajung să formeze conștiința unui personaj. Romanul, de altfel, vine în linia celor două volume anterioare, „Oasptele” și „Z”. Textura cărții părăsește adesea canonul strict literar pentru a se autoînvesti cu datele unor coordonate de factură existențială. Un asemenea procedeu nu va trece însă drept o nereușită într-ale esteticului; dimpotrivă, cititorul va găsi numeroase argumente pentru a-l considera pe Ion Fercu un scriitor / literat matur, girantul unui univers doar în parte fictiv. Am convingerea că multe din situațiile experiate de personajele sale provin din realitatea frustă, necosmetizată.’
(Dan)
Voroncas scrie pe blogul sau despre Jeffrey Eugenides, un autor care mi-a placut mult si mie cand am recenzat Intriga matrimoniala: „eugenides e un povestitor viu, cu minte ascuțită, cu un dozaj perfect al tonului și al discursului. nimic nu alunecă spre patetic sau sentimental și nimic – când e vorba de umorul pe care-l are din plin – nu cade în frivol sau glumițe răsuflate, cum îi mai scapă unui barnes uneori (vezi trois sau love, etc.). ok, deci ne-am lămurit, stilul este impecabil, talentul cu carul. unde mai pui că omul e tobă de literatură, critică, istorie și teorie literară? și unde mai pui pe urmă că, având, aș zice, un fetiș cu medicina & obscuritățile ei, se documentează zdravăn de prin jurnale științifice, colaborează cu psihiatri, neurologi, farmacologi & alți specialiști (după cum o cere subiectul abordat). ok, ne-am lămurit și aici – avem de-a face cu un erudit.”
Cristina Petrescu scrie pe Bookaholic despre Memoriile lui Salmon Rushdie, carte aparuta de curand in traducere romaneasca la Editura Polirom: „Aș fi preferat să citesc această biografie realizată de altcineva, cu mult mai multă distanță și obiectivitate, care, chiar dacă ar fi ales să construiască o biografie – monografie chiar – bazată pe doar 15 ani tumultoși din viața subiectului, ar fi ales să prezinte varii fațete cu o binevenită echidistanță și cu un la fel de binevenit aport al altor voci, pentru că acest povestitor se dovedește prea consumat de propria poveste și prea pierdut în propriul catharsis. ”
Dan-Liviu Boeriu scrie despre „Amintirile din pribegie” ale lui Neagu Djuvara, despre care a scris si colegul nostru, Codrut, pentru Filme-carti.ro: „Farmecul acestei cărţi constă şi în faptul că ea nu propune o privire diacronică asupra evenimentelor: senzaţia de rememorare necontrolată şi vie e prezentă în fiecare pagină. Nu există acea atenţie pedantă în creionarea cât mai exactă a unor situaţii de viaţă pe care o întâlnim la alţi diarişti, scufundaţi în egocentrism. Neagu Djuvara se bucură realmente să poată împărtăşi câte ceva din multitudinea de experienţe pe care le-a încercat în decursul timpului. Şi are ce povesti, nu glumă”.
Tot despre „Ploile amare” ale lui Alexandru Vlad, scrie Adina Dinitoiu pe Bookaholic: „Nu vă trebuie decât ceva mai multă răbdare şi mai mult răgaz pentru a gusta frumuseţea inegalabilă a acestui roman (cu o temă veche, a „obsedantului deceniu”, tratată adesea de prozatorii anilor ’70) – un roman masiv, de anvergură, bogat în registre stilistice, descripţii, personaje şi subtilităţi de analiză, o carte lentă şi copleşitoare precum viaţa însăşi cuprinsă între paginile ei.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-„Uniunea Sovietica sub Brejnev. Doua marturii” (II)
-„Pana la capatul liniei”, de Petre Barbu
-„Tinerete. Scene de viata provinciala”, de J.M. Coetzee
-„Cartile care ne-au facut oameni”, editor Dan C. Mihailescu
-prezenţa noastră la lansarea cărţii „Ministerul Lucrărilor Publice 150 de ani”, de Nicolae St. Noica
