Portretul lui Dorian Gray, de Oscar Wilde

”Portretul lui Dorian Gray”, de Oscar Wilde

Editura Humanitas Fiction, Colecție Raftul Denisei, București, 2014
Traducere din engleză și note de Antoaneta Ralian
Introducere de Mihaela Anghelescu Irimia

Moto: ”Geniul e mai rezistent decât Frumusețea. Așa se explică faptul că ne dăm cu toții atâta osteneală să ne supraîncărcăm mintea. În sălbatica bătălie pentru existență dorim să dobândim ceva mai durabil, drept care ne îndopăm mințile cu tot felul de nimicuri și de date, în speranța stupidă că ne vom păstra locurile. Idealul modern îl reprezintă omul perfect informat. Și mintea omului perfect informat e o eroare. E un fel de bric-a-brac, o prăvălie de mărunțișuri prăfuite, toate purtând prețul propriei mărunte valori.”

Nu cred că ”Portretul lui Dorian Gray” mai trebuie povestită sau rezumată, nu are nevoie nici de cronici elogioase și nici de admiteri sau respingeri a caracterului ei de capodoperă. Pentru mine, a fost în mod clar o carte excepțională, care merită să fie predată și la cursurile de creative writing, dar și în clasele de literatură universală (și mă bucur că încă este obligatorie la lecțiile de engleză de prin licee). O carte ce pare construită cu migală, care conține multe indicii cu privire la epocă și care m-a făcut să subliniez la aproape fiecare pagină cuvinte de duh scrise de Oscar Wilde.

Ceea ce m-a interesat a fost caracterul ”indecent” cu care cartea lui Oscar Wilde a fost privită în epocă și transpunerea ei peste mai mult de o sută de ani. Oare cum ar privi cititorul modern un astfel de roman dacă nu ar știi amănunte despre acțiune și felul cum a fost privită ea în epocă, având în vedere faptul că acum sunt cu totul altele moravurile. La prima vedere, așadar, mi s-a părut un roman cumințel, cu prea puține aluzii și declarații homosexuale. Dar poate lumea era altfel atunci, avea mai mult timp pentru a diseca fiecare capitol al unui roman, de multe ori publicat inițial sub formă de foileton în ziarele vremii, acestea fiind și printre singurele forme de distracție și discutate pe larg în saloanele aristocrației, în același timp locuri ale culturalizării, socializării și pierzaniei. Oscar Wilde era cunoscut, poate multă lume cunoștea deja pasiunile sale pentru băieți/bărbați, și atunci discuția asupra lipsei de decență a romanului au fost cu atât mai mari.

Din acest punct de vedere, doar începutul cărții ne arată o formă oarecare de dragoste între doi bărbați, atunci când Dorian Gray este pur și simplu adorat la primele întâlniri dintre el și Basil Hallward, pictorul portretului acestuia, dar și dintre el și Lordul Henry Wotton:

”Lordul l-a măsurat din priviri. Da, era într-adevăr extrem de frumos cu buzele lui roșii, fin conturate, ochii albaștri scânteind de franchețe, părul auriu, inelat. Era ceva în figura lui care îți inspira încredere pe dată. Radia întreaga candoare a tinereții, dar și pasionata ei puritate. Simțeai că se păstrează încă nemaculat de lume. Nu era de mirare că Basil Hallward îl venera.”

De aici să fie scandalul? Pentru că aceste scene de început sunt rapid lăsate în urmă, după ce Dorian descoperă transformarea zilnică a portretului, dar și a personalității sale, Basil este îndepărtat, în vreme ce lordul devine mentorul și confidentul său. Poate că aceasta este relația indecentă, felul în care Henry Wotton îi acaparează întrucâtva viața prin forța argumentației și inteligenței folosite excesiv (de parcă asta ar fi neapărat rău!) în fața unei personalități mai degrabă slabe, chiar dacă suficient de inteligent pentru a face față rigorilor ceaiurilor sau seratelor aristocrației. De altfel, inteligența și capacitatea de a învăța ale lui Dorian Grey se pot exemplifica în capitolul 11, cel în care el își creează pasiuni temporare din parfumuri, muzică sau giuvaieruri, și pe care eu îl vedeam chiar absent din economia romanului, pare că Oscar Wilde l-a decupat de undeva și l-a adăugat aici tocmai pentru a demonstra că Dorian este un cu totul altfel de personaj, nu narcisistul egocentrist din celelalte capitole 😀 .

Geniul și personalitatea puternică sunt așadar apanajul lordului Wotton, care reușește deseori să acapareze scena din cauza acestora, dar și a slăbiciunilor temporare ale lui Dorian, care începe treptat să își piardă din consistența de la început, mai ales după sinuciderea iubitei sale. Trecând peste aceste aspecte și revenind la discuția de la început, personajul principal nu dă aproape niciodată impresia că ar fi homosexual sau că ar avea astfel de tendințe, frumusețea sa nefiind un indiciu, iar faptul că s-a lăsat antamat într-o ”relație” cu cei doi bărbați ține mai mult de socializare decât de o pasiune.

Cele scrise mai sus nu sunt decât puține dintre gândurile care mi-au trecut prin cap atunci când am citit ”Portretul lui Dorian Gray”, una dintre cărțile fundamentale ale literaturii universale. Este, cred eu, esențial ca o carte să pună întrebări, să caute răspunsuri, să genereze idei și discuții și, din acest punct de vedere, Oscar Wilde a reușit să scrie o carte mare, care rămâne, paradoxal, cu toată trecerea vremii și vremurilor, la fel de proaspătă. Pentru mine, a fost o plăcere revenirea la clasici și o asemenea carte ar trebui să fie subiectul ”seratelor” literare din prezent.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro/E-book.