„Poliția Memoriei”, de Yoko Ogawa
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2021
Traducere din japoneză de Raluca Nicolae
Cum ar fi ca unui romancier să-i fie interzise romanele sau ca acestea să dispară? Sau cum ar fi să dispară tradafirii, parfumurile, muzicuțele, ba chiar și părți ale corpului omenesc? În acest fel de distopie ne aruncă Yoko Ogawa, o scriitoare pe care o recomand și căreia i-am citit aproape toate cărțile traduse la Humanitas Fiction („Hotel Iris”, „Profesorul și menajera” și „Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica”, am ratat doar „Suspine tandre”).
Povestea din cel mai recent roman tradus (apărut inițial în 1994, dar atât de actual) este, în același timp, simplă și inovatoare, de un tragism greu de descris: pe o insulă, Poliția Memoriei face să dispară rând pe rând diferite lucruri ca cele menționate mai sus, dar nu e vorba doar de o dispariție fizică, ci și de una de memorie. Pur și simplu, oamenii își pierd capacitatea de a-și aminti cum se numeau, la ce foloseau acele lucruri, materialitatea și utilitatea lor în ansamblu. Ba chiar și numele lor.
„Cu mult înainte ca tu să fi venit pe lume, pe insula noastră se găseau o sumedenie de lucruri nemaipomenite. Unele străvezii, altele răspândind arome îmbietoare, altele fluturând în bătaia vântului sau strălucind în fel și chip – minunății cum nici cu gândul nu gândești.” (pag. 5)
Există însă mereu și oameni care rezistă, care nu pot accepta aceste dispariții, această schimbare a realității, indiferent de riscuri și chiar dacă nu mai există speranță. Și nu e vorba doar despre o excelentă și neașteptată distopie aici, ci și despre o modalitate prin care ne putem redescoperi pe noi înșine în lucrurile pe care credem că le-am pierdut definitiv.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction.
„Prietena mea Natalia”, de Laura Lindstedt
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2021
Traducere din finlandeză de Sigrid Crăsnean
Natalia vine la psiholog pentru a-și vindeca problemele de dragoste/sexuale, prilej pentru o serie de sesiuni destul de neobișnuite, în care-și descrie obstacolele în calea fericirii, exhibându-și toate preferințele, toate problemele, ba chiar desenând diferite organe genitale sau oferind un spectacol de masturbare live. Fără să se ascundă în spatele cuvintelor sau a hainelor, fără să se jeneze, fără să fie un pacient „cuminte” și doritor să caute neapărat soluții.
„Majoritatea iubiților mei găsesc homosexualitatea complet intolerabilă. Brusc, devin foarte moraliști. Desigur. Nu suportă gândul ca cineva să-i penetreze pe ei, deși li se pare perfect normal să-și imagineze că penetrează o adolescentă. Am citit recent un studiu conform căruia cele mai frecvente căutări pornografice pe Google ale bărbaților sunt anal, money shot, 13, aparat dentar și uniformă școlară. Cât timp fundul aparține unei adolscente și penisul imaginar e al lor, totul e OK. Uluitor dublu standard, nu-i așa?” (pag. 84)
Ceea ce rezultă este o carte care te poate uimi cu limbajul direct, dar pe care nu știi de unde să o apuci, pentru a descoperi care este adevărata față a personajului și dacă și-a rezolvat în cele din urmă problemele. Cum care probleme? Nici ea nu știe sigur, nici noi, la final.
Așadar, o carte care nu m-a prins (nu va prinde la oricine), dar în mod sigur o vor înțelege mai bine psihologii și pshiterapeuții. Căci iată ce spune Laura Lindstedt:
„Boala noastră profesională, a psihologilor, este această conștientizare de sine excesivă, de care nu putem scăpa nici măcar cu prietenii noștri, darămite cu clienții noștri.” (pag. 143)
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction.
„Auschwitz, ultima stație. Povestea mea din lagăr. 1942-1945”, de Eddy de Wind
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2021
Traducere din neerlandeză și note de Alexa Stoicescu
Eddy de Wind și-a scris povestea sa la Auschwitz, imediat după ce lagărul a fost eliberat de ruși și este o mărturie de prim rang asupra grozăviilor din lagărul nazist. El și-a terminat mărturia puțin după război, și-a publicat cartea în Olanda, dar nu a fost aproape deloc apreciată de public, într-o perioadă în care oamenii se bucurau că războiul s-a terminat și se preocupau mai mult de reconstrucție decât de trecutul recent. Din fericire, cu timpul, cartea a fost reeditată și este una dintre cărțile cheie cu privire la condamnarea nazismului, mai ales că de Wind a fost la Auschwitz și Birkenau chiar în perioada în care Mengele făcea experimente, în care crematoriile funcționau la capacitate maximă, în care SS-ul ucidea fără oprire evrei, țigani, femei etc.
„Pornirea spre cruzime, suprimată sistematic în omul civilizat în primii ani ai copilăriei prin educație și de mediul înconjurător, se trezea în poporul german. Morala național-socialistă, combinată cu un consum corespunzător de alcool, îl transforma pe om în diavol. De fapt, astfel este jignit diavolul, căci răzbunarea lui e echitabilă. El e călău doar când pedeapsa e meritată, sau ca în Faust, atunci când este îndreptățit printr-un contract de vânzare-cumpărare. Dar nazistul dă năvală printre victimele lui neputincioase fără nici un fel de justificare.” (pag. 53)
O carte greu de citit, greu de digerat, o mărturie cutremurătoare.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction.
„Între prieteni”, de Amos Oz
Editura Humanitas Fiction, Seria de autor Amos Oz, București, 2020
Traducere din ebraică de Marlena Braeșter
Este uimitor cât de multe poate spune un autor mare în puține și, până la urmă, simple cuvinte!
Povestirile lui Amos Oz din ”Între prieteni” conțin toate ingredientele care constituie ființa umană prin personajele sale, toate sentimentele umane, de suferință la iubire, de la gelozie la singurătate, de la deznădejde la speranță. În același timp, ne oferă și o introducere amănunțită în ceea ce au reprezentat kibbutz-urile de la începutul statului Israel, în care o oarecare doză de utopie s-a amestecat cu o organizare eficientă, cu constrângeri și reguli, cu doctrine de tot felul, de la marxism din partea vârstnicilor la modernitate și evoluție din partea celor mai tineri, cu un fir călăuzitor reprezentat de religie (sau de absența acesteia).
„Poate va trece și pe acasă și va stinge radioul, pentru că Dana va fi adormit cu siguranță, uitând să-l stingă. Danei nu-i plăcea viața în Kibbutz și visa să aibă o viață a ei, personală. Nu o dată îl implorase să plece și să-și schimbe viața. Dar Yoav era un om cu principii, care făcea eforturi permanente ca să îmbunătățească și să aducă pe drumul cel bun viața în kibbutz și nu voia nici măcar să audă despre plecare. Cu toate acestea, era de acord în sinea lui cu faptul că însuși sistemul kibbutzurilor prejudiciază femeile și le obligă, aproape fără excepție, la munci precum servitul, gătitul, curățenia, îngrijirea copiilor, spălatul rufelor, cusutul și călcatul lor. Se presupune că femeile se bucură la noi de egalitate perfectă, dar egalitatea le e dată numai cu condiția să se comporte ca bărbații și să arate ca bărbații: n-au voie să se fardeze sau să se rujeze și sunt obligate să renunțe la orice maniere feminine. Nu o dată se gândise Yoav la nedreptatea aceasta, ezitase, fără a găsi vreo soluție. Poate din cauza asta se simțea întotdeauna vinovat față de Dana și trăia lângă ea cerându-și parcă tot timpul scuze.” (pag. 107)
Romanul (alcătuit din povestiri care se pot citi și separat) lui Amos Oz le oferă pe toate, fiind o combinație foarte reușită între povești simple (dar impresionante) de viață și o fărâmă de istorie, o parte însemnată, importantă, din evoluția statului Israel. Excelent volum!
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction.
