”Escadron Ghilotina”, de Guillermo Arriaga
Editura Vellant, București, 2008
Vă povesteam într-una dintre corespondențele mele de la FILIT 2014 cât de mult mi-a plăcut verva, efervescența lui Guillermo Arriaga, care a reușit să atragă toți spectatorii într-un dialog savuros cu Marius Chivu. Dacă mi-a plăcut, așadar, mult omul Arriaga, trebuia să pun mâna și pe cărțile sale, iar prima dintre acestea a fost ”Escadron Ghilotina”, apărută în anul 2008 la Editura Vellant. Surpriza a fost la fel de plăcută ca și întânirea cu scriitorul: chiar dacă subiectul este istoric, Arriaga transformă faptul istoric într-un fapt cotidian, prin intermediul unei scriituri vii, proaspete și plină de umor.
Feliciano Velasco y Borbolla de la Fuente este un avocat de succes din Ciudad de Mexico, dintr-o familie aristocrată, iar viitorul său pare clădid pe bunăstare și pe un destin de care, aparent, nu se poate îndepărta. Numai că el decide, pentru moment, altceva și anume construirea unei ghilotine pe model francez (dar mult mai bine perfecționată) pe care să o vândă armatelor revoluționare care împânzesc în acel moment Mexicul. Toate aceste amănunte le aflăm însă mult mai târziu pentru că romanul începe brusc, undeva în 1914, cu întâlnirea providențială de la Torreon dintre Feliciano Velasco și marele Francisco ‘Pancho’ Villa, unul dintre celebrii conducători ai revoluției mexicane.
Nu lipsește umorul tipic al lui Arriaga încă din prima scenă a cărții, din primul capitol: de la dorința lui Feliciano de vânzare a ghilotinei pe un preț modic se ajunge la o rapidă ”confiscare” a noii arme și recrutarea celor care au propus-o în noua armată revoluționară sub numele ”Escadronul Ghilotina de la Torreon”. Nimic mai josnic, la prima vedere, pentru Feliciano, care își dorea o cu totul altă soartă pentru sine, dar și pentru arma sa:
”La ce bun atâtea ore de efort, de calcule matematice, de studiu minuțios al mecanismului ghilotinei? Pe cine mai interesa că alesese cele mai bune materiale și că le îmbinase cu pricepere, ca să obțină o ghilotină perfectă, cea mai eficientă, cea mai sigură armă ucigătoare din toate timpurile? Pentru asta-și abandonase cariera de avocat și părăsise orașul Mexic? Asta era răsplata sudorii și trudei sale, premiul pentru talentul său creator, pentru capacitatea sa de invenție?”
De aici încolo, Feliciano îl urmează îndeaproape pe Sancho Villa în drumul său plin de obstacole militare spre capitala țării, unde va avea loc marea reunire a armatelor revoluționare, conduse de Villa și Zapata. Ghilotina este în centrul atenției, pentru că devine rapid unul dintre cele mai temute arme ale Revoluției, simbolul ei, ucigătoarea (aproape) garantată a tuturor dușmanilor. Villa este încântat, dar ca orice conducător este schimbător și, la prima greșeală, el îi aruncă pe Feliciano și pe ai lui la bucătărie, iar ghilotina faimoasă devine un simplu obiect de décor, folosită la decapitarea porcilor, a găinilor sau la tăiatul lemnelor.
Încep regretele din partea fostului avocat, care își dă seama de sensul greșit pe care a pornit odată cu oferta sa către Revoluție. Surghiunit la bucătărie, obligat să curețe cartofi sau să tranșeze carne, privind de departe la ghilotina care este folosită în cu totul alte scopuri decât cele la care se spera. Singura rază de speranță este dată de apariția frumoasei Belem, dar și ea dispare după o noapte de iubire adevărată. Desigur, Feliciano este reabilitat, la fel și ghilotina, la fel și celebrul său escadron. Cu toate acestea, sentimentele omului care nu se simte bine în lumea în care a nimerit sunt din ce în ce mai grave și mai dese: destinul lui Feliciano nu este pe drumul cel bun, el simte asta și știe că poate să evadeze, dacă este cazul:
”Dintr-o dată, ca și cum mintea i-ar fi fost iluminată de o rază divină, înțelese că se afla nici mai mult nici mai puțin decât în fața acelei dame pe numele său Istoria. El, care studiase atâta, care citise cărți despre marile bătălii, care îi admira pe eroii Independenței, nu-și dăduse seama că se afla cufundat în torentul zbuciumat al Istoriei, Istoria cea adevărată, Istoria despre care mai târziu aveau să se scrie cărți și care avea să se nască discuții aprinse în Universități. Velasco își imagină un grup de elevi studiind texte despre aportul lui la Revoluție: ”Prin participarea decisivă a avocatului Feliciano Velasco y Borbolla de la Fuente, Revoluția mexicană a putut fi dusă mai departe. Patria îi datorează mulțumirile ei acestui magnific erou.” Feliciano se afla angrenat într-o idilă cu Istoria și el habar n-avea.
Ahhhh, Istoria!”
Așadar, ce ați alege dacă ar trebui să vă hotărâți cât mai repede între două posibilități în care să vă continuați viața: pe de o parte, veți avea tihna materială, bunăstarea financiară, o viață de huzur fără nicio grijă, plimbări la Paris și mâncăruri rafinate de pe Coasta de Azur, o croazieră pe Tamisa și dividente din toate părțile Europei, pentru acceptul de a folosi marea reinventare a ghilotinei; pe de altă parte, așa cum spune și citatul de mai sus, Istoria, celebritatea, recunoștința tuturor generațiilor pentru implementarea unui sistem enervant de sigur de ucidere a condamnaților. Ce veți alege? Dar oare ce va alege Feliciano?
Guillermo Arriaga scrie excepțional. O carte de doar 150 de pagini concentrate într-o adevărată saga istorică despre un obiect la modă în Franța revoluționară, dar cu atât mai necunoscut în alte timpuri și locuri. Personaje puternice, multă viziune, foarte multe scene și dialoguri amuzante. Un roman la fel de savuros ca și autorul său.
