„Degustătoarele”, de Rosella Postorino
Editura Trei, Colecția Fiction Connection, București, 2020
Traducere din limba italiană de Beatrice Cristina Baciu
„Un om poate trăi doar uitând complet că este ca toți ceilalți.” (Bertold Brecht, Opera de trei parale)
Am ales să încep această recenzie cu moto-ul pe care l-a ales și scriitoarea italiană, Rosella Postorino, care sintetizează cumva sentimentele pe care acest roman le generează. Eroina noastră este permanent între opțiuni, între alternative. Nu că ar fi avut de ales, dar așa le privim noi, din afara trăirilor sale. Chiar dacă este o ființă vie și aparent liberă, chiar dacă este o persoană ca toți ceilalți, ea nu poate supraviețui decât dacă accepte voința conducătorului, a dictaturii, a celor care îi impun condoita. Ea pare să uite tot, astfel încât să poată supraviețui acestui tăvălug care înseamnă al doilea război mondial.
Rosella Postorino pleacă de la un fapt real, despre care s-a scris prea puțin, cel puțin din cunoștințele mele: pe când se afla la Bârlogul Lupului, Adolf Hitler a angajat mai multe ”degustătoare”, care îi verificau mâncarea pe care o consuma zilnic, pentru a nu fi otrăvit, de teama atentatelor care se tot apropiau, de teama că succesul care (spera el) se prefugura ar fi fost înăbușit de dușmanii care „îi condimentau” mâncarea vegetariană.
Fără să cunoască mult mai multe informații, pe care le-a cercetat ulterior, autoarea și-a imaginat o carte de ficțiune construită pe acest fapt istoric, având-o în centru pe Rosa Sauer, o tânără nemțoaică ajunsă în zonă la socrii săi, în vreme ce soțul, pe care abia îl cunoscuse, era pe front, în Rusia. O ființă nevinovată, care pare să nu se fi maturizat îndeajuns, așa că acceptă cam tot ce i se întâmplă, chiar dacă e vorba despre nazism, libertate, tentația unora de a rezista, iubire, ură, violență sau apropiere.
„M-am gândit din nou că noi nu aveam dreptul să vorbim despre iubire. Trăiam într-o epocă amputată, care distrugea orice certutidine și destrăma familii, neutraliza orice instinct de supraviețuire.” (pag. 235)
Rosa este o ființă sensibilă tocmai datorită nevinovăției sale, iar prin asta ea devină „obișnuită”, așadar de-a noastră. Nu știu dacă unii dintre noi am fi reacționat la multitudinea de întâmplări care i se întâmplă ei, mai ales într-o dictatură. Așa că nu poate refuza misiunea de „degustătoare”.
„Stomacul meu nu mai bolborosea. Se lăsase cucerit. Corpul meu absorbise mâncarea Fuhrerului. Mâncarea Fuhrerului circula prin sângele meu. Hitler era în siguranță. Mie îmi era iarăși foame.” (pag. 15)
În bârlogul lui Hitler, sunt tot felul de „degustătoare”: sărace, promiscue, fanatice, fete de oraș și fete de țară, chiar evreice ascunse. Ele sunt plătite, degustă cu teama eventualei morți, în vreme ce trăiesc o viață complicată, deși în esență simplă și plină de sentimente obișnuite, omenești. „Cum este viața degustătoarelor?” „Cum va fi aceasta după război?” sunt principalele întrebări ale cărții, iar la acestea nu e deloc ușor să răspundem:
„Nu aveam nimic de împărțit cu aceste femei, decât o slujbă pe care n-aș fi crezut vreodată că o voi avea. Ce vrei să te faci când o să fii mare? Degustătoarea lui Hitler.” (pag. 65)
”Eram responsabilă doar pentru mâncarea pe care o înghițeam. Un gest inofensiv, a mânca. Cum poate fi asta o vină?” (pag. 166)
Așadar, suntem în fața unei cărți provocatoare prin subiect, deși destul de inegală din punct de vedere al structurii. Putem observa, în acest caz, trei părți destul de diferite, care se încheagă cumva ca întreg: o primă parte cu un stil destul de liber și oral, cu propoziții destul de scurte, care nu te încântă până nu intri în atmosferă și cunoști personajele; o a doua parte tumultoasă, incitantă și imprevizibilă, pentru că scenele de „degustare” și de război se împletesc cu iubiri imposibile și cu demascări neașteptate; un final oarecum grăbit și neașteptat, în care destinele personajelor nu mai sunt urmărite îndeajuns, pentru a fi „terminate” brusc.
„Degustătoarele” este însă un roman meritoriu, măcar din punct de vedere al ficțiunii istorice: e nevoie de astfel de romane pentru a ne dezvălui diferite aspecte ale dictaturilor, care ne înfățișează viața anumitor oameni care au angrenați, nevinovați fiind, în structurile puterii. Rosa Sauer este un astfel de om și acum, la multe decenii după cel de-al doilea război mondial, îi putem judeca acțiunile, trăirile, sentimentele, viața fără a fi subiectivi. Și, dintr-un astfel de roman, putem pleca la drum pentru a studia mai temeinic istoria.
Puteți cumpăra cartea: Editura Trei/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: EdituraTrei.ro, Commons.wikimedia.org)
