Cei cinci oameni pe care ii intalnesti in rai (The Five People You Meet In Heaven), de Mitch Albom
Editura Humanitas, Bucuresti, 2006
Traducere din engleza de Alina Chiriac
Se spune ca in fractiunile de secunda ce ne preced incheierea parcursului vietii, aceasta ni se perinda prin fata ochilor mintii, in flashbackuri relevante pentru descifrarea momentelor definitorii traite. Ca o antecamera purificatoare inainte de pasul final in rai. Dincolo insa, de acest ultim pas, nimeni nu ne-a furnizat vreo marturie.
In preambulul cartii sale, Mitch Albom ne spune: „Aceasta carte ii este dedicata lui Edward Beitchman, iubitul meu unchi, care mi-a vorbit prima data despre rai. In fiecare an, in jurul mesei de Ziua Recunostintei, ne povestea despre o noapte petrecuta in spital, cand s-a trezit si a vazut sufletele celor iubiti care murisera, stand pe marginea patului, asteptandu-l. Nu am uitat niciodata povestea aceea. Si nu l-am uitat niciodata pe el. Fiecare dintre noi are o idee despre rai, ca si majoritatea religiilor si toate ar trebui respectate. Versiunea prezentata aici este doar o banuiala, o dorinta, oarecum, pe care unchiul meu si altii ca el – oameni care s-au simtit neimportanti aici, pe pamant – au nutrit-o, intelegand, in cele din urma, cat de mult au fost iubiti si cat de mult au contat.”
Raiul in care ajunge Eddie are menirea sa ii releve – acestuia – dar si noua – cititorilor lui Mitch Albom – cat de important este traseul vietii fiecaruia dintre noi, atat la nivel macrocosmic, cat si mai les microcosmic, cat de important este sa traim fiecare zi invatand ca „fiecare viata are un moment dedicat iubirii”, ca in viata „nicio poveste nu vine singura. Uneori povestile se intalnesc la colturi, alteori se acopera complet una pe cealalta, ca niste pietre pe fundul unui rau”, cum trebuie sa fie ultimele noastre cuvinte, „Trebuie neaparat sa fie intelepte?”, cat de important poate sa devina orice obiect pentru punctul final al vietii, chiar si „o cheie de masina”, ca „Iubirea, asemenea ploii, poate hrani de sus, stropind cuplurile si inecandu-le in bucurie. Dar uneori, sub caldura furioasa a vietii, dragostea se usuca la suprafata si trebuie sa se hraneasca din interior, intorcandu-se la radacinile ei, ca sa supravietuiasca”, ca in viata noastra „nu exista niciun fapt lasat la voia intamplarii. Ca suntem toti legati intre noi. Ca nu se poate separa o viata de alta, asa cum nu poti separa briza de vant”, ca „nicio viata nu este inutila… Singurul timp pe care il irosim este acela pe care il petrecem gandindu-ne ca suntem singuri”, ca „Sacrificiul este o parte din viata. Este de la sine inteles. Nu e ceva de care sa-ti para rau. Este ceva spre care sa aspiri. Sacrificii mici. Sacrificii mari. O mama care munceste pentru ca fiul ei sa poata merge la scoala. O fiica se intoarce acasa ca sa aiba grija de tatal ei bolnav. Un barbat pleaca la razboi.(….) Uneori, atunci cand sacrific ceva pretios, nu-l pierzi de fapt. Nu faci decat sa-l dai altcuiva”, ca „si lucrurile care se intampla inainte de a ne naste ne influenteaza. Iar oamenii care au trait inaintea ta te influenteaza si ei”, ca „Mania este o otrava. Te mananca pe dinauntru. Credem ca ura este o arma care ataca persoana care ne-a facut rau. Dar ura este o arma cu doua taisuri. Si raul pe care il facem, ni-l facem noua. Iarta….” etc, etc.
Am redat toate aceste citate, pentru ca le consider exceptionale lectii de intelegere a vietii, lectii pe care tanarul/maturul/batranul Eddie le primeste pas cu pas, in raiul sau, de la cinci oameni cu care s-a intersectat definitoriu in lume si intalniti – pe rand – in aceasta calatorie initiatica.
Si lectia suprema pe care o primeste Eddie este ca : „Moartea nu-i sfarsitul a toate. Noi asa credem. Dar ceea ce se intampla pe pamant este doar inceputul”.
Iar „secretul raiului” este ca „fiecare dintre noi il afecteaza pe celalalt, si celalalt il afecteaza pe urmatorul, iar lumea e plina de povesti, dar toate povestile sunt intr-una singura”.
O lectie raspuns la „intrebarile pe care si le-a pus” Eddie – „de ce si pentru ce a trait”.
Eu am vazut in aceasta tulburatoare carte nu un impuls de a crede cu obstinenta in existenta raiului, ci o lectie despre cum pot incerca sa imi analizez viata parcursa aici, pe pamant, greselile, sacrificiile, implinirile, intersectiile cu semenii mei, pentru ca in final sa imi percep propriul meu rai pe pamant, aparent mic, dar urias in fond, atat de urias incat poate – poate – va fi posibil sa-mi iau la plecare, o bucatica cu mine, pentru vecie.
Iata si cateva impresii ale unor scriitori de marca, inspirate de acest roman:
“O poveste pe care o devorezi cand esti indragostit, pe care simti nevoia sa o ai aproape cand te simti pierdut, o poveste la care te intorci iar si iar pentru ca iti da posibilitatea sa te vezi pe tine insuti si lumea din jur intr-o lumina noua. O carte ca un dar pentru suflet.”Amy Tan
“Un roman profund, emotionant, scris cu elocinta povestitorului care indrazneste sa patrunda intr-un univers miraculos, o lectie plina de poezie si speranta despre viata de aici si de dincolo.”James McBride
Si revin la comentariul altei carti prezentate, a aceluiasi autor, „Inca o zi” si ma gandesc si la „Marti cu Morrie”, pe care tocmai am terminat-o si spun ca acest Mitch Albom este un scriitor deosebit de inzestrat, cu un stil cald, sensibil, cu o intelepciune deosebita de a percepe viata si de a o recompune inteligent in planuri temporale si ideatice complexe si nu in ultimul rand, cu o mare bogatie a sufletului si a spiritului, dezvaluite si pe situl sau.
Si ma leg sa imi pun de acum inainte aceste trei carti in biblioteca mintii mele pe raftul special dedicat sensului vietii.
