”6 povești cu draci”, de Igor Bergler
Editura Litera, Bucureşti, 2018
In cele 6 povesti ale sale cu draci, Igor Bergler impleteste solida lui pregatire academica cu un spirit ludic fabulos. Si cu capacitatea de analiza fina antropologica, etnologica si psiho-sociala din vremuri.
Aidoma dracului sau intrus in mijlocul unei obisnuite familii, autorul are un “simt al umorului dezvoltat”. Acesta este mijlocul, forma si unealta sa de scriitor, prin care codifica mesajul catre cititorii avizati. Avizati in sensul ca stiu bine cu cel fel de dracusor complex au de-a face.
“Dracul arata ca un om” care dispare trist si abatut dintr-o lume care nu mai are teama si respect pentru statutul sau. Sau… şase draci au fugit din ”şase tablouri dintr-o expozitie” (pictor Vasiluţă) – o chestie care ii sperie pe toti si care se lasa cu “procesiuni pe marile bulevarde”, ba chiar si cu semnalizarea de “mii de aparitii” ale dracilor “mai peste tot”…”pe doi dintre ei cica i-au vazut tinandu-se de mana intr-o pozitie… cum sa spun… Se căcau pe acoperişul Casei Poporului”. 6 diavoli reprezentand pacatele capitale: “mândria, avariţia, invidia, lăcomia, mânia şi lenea”. Si tocmai diavolul “desfrânării”, al saptelea pacat, este omis de catre pictorul “ascet asexuat”… si cei 6 draci, in cautarea autorului lor, care le-a lezat corporalitatea si apoi un amplu periplu prin marile galerii de arta ale lumii, trecand in revista renumiti pictori din vremuri si operele lor nemuritoare… concluzia?… cei 6 draci “plecasera din tablourile lui Vasiluţă pentru ca li se parea un pictor mediocru. Si simteau in interiorul lor un fel de chemare. Simteau ca puteau mai mult si ca toti sase, ca produse naturale de arta plastica, aveau acelasi drept, ca oricare alte personaje, sa apara in capodopere”.
Si iata-ne la cea de a treia poveste, numita “Dracomorfoza”! Preferata mea. Complexa si bogata in trimiteri… accumulate toate acestea, de fapt intr-o idee simpla: cine suntem si cine ne-am dori – de fapt – sa fim! Cititorul si implicit personajele povestii trec prin culoare imbracate cu oglinzi in apa carora se rasfrang imagini inselatoare sau autoamagitoare si concluzia este ca “Lumea e un loc al naibii de ciudat”, mai ales atunci cand “nu cerul se ocupa de problema” ta. Iar odata descifrat sensul cuvantului “arpentor”, dimpreuna cu balansul intre perspectiva identitatii asumate de drac si conditia umana, mai “de neinteles ca niciodata”, personajul K. nu stie “exact care aveau sa fie umatorii sai pasi”. Insa il loveste rasul, “intai usor, dupa care intensitatea crescu si se transforma intr-un hohot enorm si convulsiv, care nu parea sa se mai opreasca vreodata (…) Pe masura ce radea, coada si coarnele i se retrageau, pentru ca, la final, in toiul hohotului celui mai mare, sa fi disparut cu desavarsire!” Ceea ce, de buna seama, se poate concluziona cu ideea ca simtul umorului il poate avea doar omul, pe cand dracul nu poate fi posedat de asa ceva J “Râsul e singurul lucru care ne salvează de prostie şi de ridicol.”
Impresionanta, frisonanta, parodica, plina de talcuri ascunse se dovedeste a fi si povestea “Cele trei Magdalene”. Autorul ne impartaseste ca “Povestea asta n-am spus-o nimanui pana acum”. Si acestea fiind zise, dimpreuna cu cateva informatii precise referitoare la documentarile sale pentru romanele “Biblia pierduta” si “Testamentul lui Abraham” Igor Bergler ne face prizonierii povestii Magdalenelor. Ne transporta in filele “dosarului albastru”, dosar disparut din camera sa de hotel din Burgos, dar – din fericire, fotocopiat anterior de autorul nostru. Un umor subtil, altceva decat rasul copios al Dracomorfozei. O dezghiocare parodica a atator “făcături” din istoria religiilor… cu concluzia ca “a existat o Magdalena a diavolului, una a ingerilor si una profund umana, plina de spirit, care a reusit sa se plieze pe prejudecatilor tuturor, astfel incat sa duca o viata la care o fata saraca, din Spania secolului al XVI-lea nu putea decat sa viseze. S-a adaptat cu succes tuturor situatiilor in care viata a adus-o. Astazi asta se numeste inteligenta emotionala”.
Voi lasa doua dintre povestile cu draci, fara comentarii, pentru ca – nu-i asa, scot si eu niste cornite si o codita la iveala si va provoc sa le decodificati singuri, dupa lectura lor. Si una dintre cele doua povesti se numeste „A doua moarte a piratului Francis Dracul, Sir, cavaler şi pungaş”, pentru care va ofer o secventa dintr-un interviu luat autorului de catre George Motru (ziarulactualitatea.ro):
“G. M.: Nu o să vă întreb nimic despre textul propriu-zis din cealalaltă metamorfoză, una închipuită şi care are loc doar în ochii celorlalţi piraţi din „A doua moarte a piratului Francis Dracul, Sir, cavaler şi pungaş”… O să mă refer, totuşi, la Nota autorului de la final şi în care sunt amintiţi Borges şi Camus… Aceşti scriitori dintre care, paradoxal, doar ultimul a primit premiul Nobel, sunt, de fapt, câteva dintre modelele dvs. literare în ceea ce priveşte literatura sec. XX sau, mai mult decât atât, consideraţi că aceste două nume reprezintă nişte modelele indispensabile oricui doreşte să devină scriitor?
Igor Bergler: Păcat că nu o să mă întrebaţi (râde). Aceasta e, dacă îmi pot permite să spun aşa ceva, povestirea mea favorită. Mă refer la cea cu piratul. Notele de la final dau seama despre cât de parodic este textul. Camus mi-a plăcut foarte mult în tinereţe. Borges îmi place acum. Iar motivul dublului, foarte prezent în literatura secolului al XIX-lea, m-a obsedat o bună perioadă de timp. Aşa că am vrut să am şi eu dublul meu, care moare de ruşine la vestea că celălalt „eu” al său, pe care o stranie întâmplare l-a făcut să şi-l asume, a sfârşit cam ruşinos, lăsând în urmă un munte de rahat. N-am modele literare. Am, însă, modele intelectuale. Umberto Eco e primul dintre acestea. În afară de citit, nimic nu e indispensabil pentru un autor. E nevoie să încarci mult soba pentru ca aceasta să producă căldură. Nu cred în autorii care nu citesc „ca să nu se lase influenţaţi”. Asta e o enormitate. Dupa ce a citit tot ce e important, un autor trebuie să îşi găsească propria voce şi asta nu e niciodată uşor”.
Volumul se incheie cu o postfata semnata de Pavel Susara, despre “dracii lui Igor Bergler”, rezonand in spirit si-n simtire atat cu autorul cat si cu dracii acestuia.
Si trebuie sa va mai spun ca dupa postfata, autorul si editura ne arunca un laţ, care pe mine m-a prins 🙂 . “In pregatire: Un ansamblu cam porcos”.
Intalniri capitale: Cristina Toma si Igor Bergler. Si blogul autorului.
Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: Litera.ro, Ziarulactualitatea.ro)
