”I put a spell on you…”, de Allex Trușcă
Editura Litera, Colecția „Biblioteca de literatură contemporană”, București, 2020
Am obiceiul ca de fiecare dată când îmi cumpăr sau primesc cărți să le afișez cu bucurie și mândrie pe canalele de Social Media. Pe de o parte, da, vreau să mă laud cu ceea ce citesc, dar, pe de altă parte, și pentru că vreau să cresc numărul celor care pun mâna pe o carte și îndrăznesc să pornească în aventurile minunate aflate între coperți. Așa am făcut și atunci când a sosit acasă unul dintre cele mai recente pachete de la prietenul și îndrumătorul nostru de la blogul filme-cărți.ro, Jovi Ene. Iar printre volumele pe care le-am arătat în fotografii s-a numărat și una dintre noile apariții din cadrul colecției „Biblioteca de literatură contemporană” a editurii Litera, romanul I put a spell on you…, de Allex Trușcă. Ei bine, de acolo au început nenumărate mesaje ale prietenilor, fie în public ori în privat, toate adresându-mi aceeași întrebare: „Cum e?”, „Merită?”, „Băi, am văzut și eu asta în librărie, dar nu am știut dacă să o cumpăr”, „Mamă, ce mișto! Am citit despre ce e vorba și parte interesantă. Chiar e așa?”. Așadar, a venit momentul să răspund tuturor acestor întrebări printr-o scurtă, dar cuprinzătoare recenzie foarte personală, la fel cum e și acest tulburător și fulgerător roman.
Am să încep prin a spune: „Da, merită să citiți romanul lui Allex Trușcă”. Merită, dacă simțiți nevoia să evadați din propria realitate, care poate deveni neîncăpătoare, spre a vă lua zborul spre un alt univers, care pare asemănător cu al vostru, dar se află la mii de ani lumină depărtare. Da, merită să încercați și altceva, un alt tip de literatură care poate, de multe ori, vă va lăsa cu întrebări fără un răspuns aparent, dar care vă va pune mințișoarele și imaginațiile la lucru și vă va scoate dintr-o letargie intelectuală în care aproape toți ne complăcem din ce în ce mai mult. I put a spell on you… nu este o lectură greoaie, dar conține nenumărate pagini de profunzime filosofică autentică, care nu te poate lăsa indiferent și care te obligă uneori să revii asupra unor paragrafe, pentru a pătrunde sensul cuvintelor așternute de autor. Mai mult, de-a lungul celor 220 de pagini am simțit adesea că cineva mă privește din spatele literelor și că îmi insuflă un sentiment de nesiguranță care m-a făcut să mă întreb în mod constant dacă mă aflu în fața unor întâmplări reale, visate sau altfel?! Așadar, este un roman nu doar cu un final deschis, dar și cu o acțiune la fel de deschisă, făcându-te să te simți mai mereu pe un teren minat sau în nisipuri mișcătoare. Mai mult decât atât, ceea ce am apreciat pe tot parcursul narațiunii a fost faptul că Allex Trușcă a reușit să construiască personaje și o atmosferă care să trezească în mine contradicții continue. Am avut momente când mă întrebam cum de a reușit să apese butoanele cele mai potrivite ca să-mi trezească emoția, pentru ca în secunda doi să citesc un nou paragraf și să-mi arunc mie însumi întrebarea: „De ce, Doamne, ai face așa ceva?” Rareori întâlnesc scriitori care să mă răscolească atât de mult prin atât de multă simplitate a limbajului, așa cum o face Allex Trușcă. Și totuși, iată că se poate și chiar se întâmplă.
Cât despre firul narativ și tematicile surprinse în cele 220 de pagini, nu sunt deloc simple. Ba chiar aș putea să afirm că este o adevărată încrengătură de întâmplări care mai de care mai fantastice și improbabile, legate între ele de personajele mai mult decât obișnuite și cotidiene, oameni cu care te poți lovi în orice moment pe stradă, la birou sau în mall și care pot ascunde povești asemănătoare cu cea a lui Cristian, personajul principal din I put a spell on you… Cred, de altfel, că aici și rezidă frumusețea și inovația acestui volum: în faptul că autorul a dat naștere unei narațiuni cu puternice accente oculte, fantastice, horror (pe alocuri) văzută prin ochii, inima și rațiunea unor persoane atât de obișnuite că ar putea fi plictisitoare dacă nu ar fi puse în asemenea context bizar. Ceea ce m-a șocat în plus la cartea lui Allex Trușcă (și ceea ce probabil îi va șoca și pe cei care vor citi această recenzie, cunoscând și detaliile din roman) a fost că cu cât parcurgeam mai multe pagini, cu atât mai mult m-am recunoscut în personajul principal, în acest Cristian care se luptă cu proprii demoni, cu propriile nesiguranțe, neîmpliniri și cu o neîncredere crescândă în sine însuși și în sentimentele care-l cotropesc. Și tot acest crescendo amalgamat de stări și gânduri a subliniat atmosfera de thriller seducător, în care bucățile puzzle-ului nu sunt așezate una câte una, spre a forma un tablou final complet, ci rămân disparate, accentuând senzația de semn de întrebare perpetuu.
I put a spell on you… este acel tip de roman care fie te prinde și te surprinde de la început, trăgându-te cu sine în tumultul acțiunii, fie îți lasă impresia de ceva superficial, de carte romanțioasă care nu poate trezi un real interes. Dacă veți face parte din categoria celor care au a doua impresie, vă recomand să nu lăsați din mână volumul, să îi dați o șansă spre a vă uimi pe măsură ce pătrundeți în atmosfera din ce în ce mai încâlcită, asemeni pădurii Radovanului despre care autorul scrie cu atâta pasiune și mister, deopotrivă. Și cred că atunci când veți ajunge la ultima parte a romanului, veți avea, ca și mine, convingerea că ați făcut o călătorie cu Osiris Airlines până în străfundurile voastre, căutând înțelesuri, obținând alinare (așa cum s-a întâmplat cu mine, în urma paragrafelor dedicate ideii de moarte) sau, dimpotrivă, rămânând cu întrebări încă nelămurite. Oricum ar fi, însă, nu veți rămâne indiferenți în fața unei intrigi cum este cea a lui Allex Trușcă în I put a spell on you… A, da, și mai cred că veți revizita niște șlagăre nemuritoare, precum cel care dă titlul cărții, dar și altele, pe care autorul le amintește chiar pe ultima pagină. Așadar, o invitație la mister, la nostalgie și la trăiri extreme!
Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro/Elefant.ro.
(Surse foto: www.carturesti.ro, https://allextrusca.ro/)