”Superficialii. Efectele Internetului Asupra Creierului Uman”, de Nicholas Carr
Editura Publica, București, 2012
Traducere de Dan Crăciun
Odată cu explozia tehnologiei digitale, o mutare profund-insidioasă a avut loc în creierul uman.
Schimbarea (ireversibilă) a afectat nu numai capacitatea de înțelegere, de a percepe informația, de a raționaliza și de a judeca, ci însăși structura fundamentală a omului în raport cu realitatea în întregul ei.
S-ar spune chiar că invenția realității virtuale (a World Wide Web-ului, a internetului) a născut o specie umanoidă nouă, un soi de hibrid a cărui titulatură, homo digitalus, ne guvernează astăzi existența. Asaltul tehnologic, multitudinea de gadgeduri (PC-uri, laptopuri, smartphonuri, tablete, etc.), laolaltă cu proluviul informațional pe care acestea le revarsă de la capătul unor software din ce în ce mai complexe, au modificat neurologic creierul uman. Iar de acolo mai departe: însăși condiția noastră ca specie.
Impactul cultural cu noua paradigmă de receptare a mediilor exterioare a avut anvergura, neliniștile și impactul pe care, în istoria umanității, le-au avut marile invenții responsabile în mod direct de modificarea structural -neurologică a ființei umane: ceasul, harta și cartea!
Cam asta ar fi, în tușe extrem de groase, tema centrală a cărții ‘Superficialii – Efectele Internetului Asupra Creierului Uman‘ a lui Nicholas Carr (reputat editorialist la New York Times, Wall Street Journal, scriitor, eseist, hermeneut și exeget al ‘noii societăți lichide’) .
Volumul, în original The Shallows (nominalizat, printre altele, la pretigiosul premiu Pulitzer), reprezintă o adevărată saga a ‘patologiei mediilor internaute’ și a raportului omului cu infuzia tehnologică recentă.
Ideea principală a cărții punctează în linii mari (la capătul a zeci de studii experimentale din zona biochimiei, antropologiei, neurologiei, psihologiei, psihiatriei, a științelor aplicate etc.) mutația ireversibilă pe care Homo-Gutenberg (al cărui raport cu informația, cu cognoscibilul, cu printul, se purta în parametrii intimi, sub altgoritmul ”conștiință-text tipărit”) a suferit-o de-a lungul revoluției internaute. Ideea autorului e simplă: Concentrarea noastră asupra conţinutului unui medium ne poate obtura privirea în faţa acestor efecte profunde. Orbiţi sau năuciţi prin programare, suntem prea ocupaţi ca să băgăm de seamă ce se petrece în capetele noastre. În cele din urmă, ajungem să pretindem că tehnologia însăşi nu contează. Modul în care o folosim contează, ne spunem. Liniştitor – în acest hybris cu aliură de placebo – o reprezintă ideea cum că (la nivel de implicare) noi deţinem controlul. Dar aici este marea eroare, ne spune Nicholas Carr prin vocile analiștilor și a științei! Tehnologia nu este decât o unealtă, inertă până când o ridicăm de pe jos şi iar inertă odată ce o dăm deoparte.
Marshall McLuhan (autorul unui studiu revoluționar în anii 60 despre disoluția minții liniare în raport cu mediile electrice – telefon, film, radio, televiziune) a citat o declaraţie apologetică a lui David Samoff, mogulul media care a fost un pionier în radiofonie, la RCA, şi în televiziune, la NBC.
Într-un discurs ţinut la Universitatea Notre Dame, în 1955, Sarnoff a respins criticile faţă de mass-media, pe care şi-a clădit imperiul şi averea. El a întors reproşul oricăror efecte rele dinspre tehnologii către ascultători şi privitori: „Suntem prea înclinaţi să facem din instrumentele tehnologice ţapii ispăşitori ai păcatelor celor care le folosesc. Produsele ştiinţei modeme nu sunt în ele însele bune sau rele; felul în care sunt folosite e ceea ce determină valoarea lor“. McLuhan a ironizat ideea, mustrându-l pe Sarnoff pentru că vorbea cu „glasul somnambulismului curent”. Fiecare nou medium, a înţeles McLuhan, ne schimbă. „Reacţia noastră convenţională faţă de toate mediile, anume că modul în care sunt utilizate e ceea ce contează, este postura rigidă a idiotului tehnologic”, a scris el. Conţinutul unui medium este tocmai „halca gustoasă de carne pe care o aduce hoţul ca să distragă atenţia dulăului de pază al minţii”.
Atunci când intrăm online, subsumându-ne unor tipare prestabilite – urmăm, invariabil, scenarii scrise de către alţii, adică instrucţiuni algoritmice pe care puţini dintre noi ar fi în stare să le priceapă, chiar în cazul în care codurile ascunse ne-ar fi dezvăluite. Mai mult: atunci când căutăm informaţii pe Google sau pe alte motoare de căutare, ne conformăm unui scenariu. Când ne uităm la un produs recomandat de Amazon sau Netflix, urmăm un scenariu. Când alegem dintr-o listă de categorii pentru a ne descrie pe noi înşine sau relaţiile noastre pe Facebook, respectăm un scenariu. Aceste scenarii pot fi ingenioase şi extraordinar de utile, dar ele mecanizează, totodată, procesele dezordonate ale explorării intelectuale şi chiar ale ataşamentului social. După cum a susţinut programatorul Thomas Lord, softul poate sfârşi prin a transforma cele mai intime şi personale activităţi umane în „ritualuri” inconştiente, ai căror paşi sunt „codificaţi conform logicii paginilor de web”. Prin urmare, în loc să acţionăm în acord cu propriile noastre cunoştinţe şi intuiţii, efectuăm mişcări successive devenind prizionerii unui automatism rigid și a unui tipar prestabilit care ne uniformizează.
Cu o bibliografie consistentă, erudită (însumând zeci de titluri) împănată cu sute de exemple din zona științelor experimentale, scrisă analitic, persuasiv și cu talent, cartea lui Nicholass Carr nu reprezintă numai o apologie a cărții tipărite, o soteriologie a minții, a reflecției sănătoase (similară într-o paralelă gastronomică cu amplitudinea unei ‘cure vegane a gândirii’), ci și un veritabil îndrumar al spiritului pornit, ireversibil, pe calea digitalizării…
Corolarul acestei cărți fascinante poate fi interpretat și așa:
A conștientiza un lucru nu înseamnă întotdeauna și depășirea lui, ci – poate la fel de important – înseamnă a nu lăsa un anumit mod de a fi – exterior și implacabil – (în cazul nostru, invazia tehnologică) să te transforme în robul ei absolut, până la anihilarea de sine. Un must read!
