”2084. Sfârșitul lumii”, de Boualem Sansal
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2016
Traducere din franceză de Doru Mareș
Moto: ”Tocmai în asta consta libertatea, în a înțelege că nu suntem liberi, dar că deținem puterea de a ne bate până la moarte pentru a fi.”
Un algerian scrie despre pericolul islamic? Iată că se poate, deși din zi în zi ne cutremurăm când auzim de un nou atentat în Europa Occidentală, majoritatea dintre ele comise de către cetățeni arabi sau cu origini arabe. Boualem Sansal scrie o carte dură, distopică, care poate fi considerat în același timp o continuare destul de inspirată a celebrei cărți ”1984” a lui George Orwell sau, dacă vorbim de cărți mult mai apropiate temporal, a romanului ”Supunere” al lui Michel Houellebecq, în care ne vorbește clar, direct despre pericolul fundamentalismului religios.
Fiind un admirator al cărților și filmelor cu subiect post-apocaliptic și al distopiilor, nu puteam să nu apreciez romanul lui Boualem Sansal, care începe puternic, descriind o lume așa cum nu am putea să ne-o imaginăm, mai ales dacă privim prin prisma libertății pe care o avem astăzi: o lume în care statul controlează totul, în care Istoria a dispărut pentru ca totul să fie subjugat de un conducător nevăzut, dar venerat și de niște legi și cărți, sub aparența cărora vedem urme ale Coranului; omul era îndoctrinat încă de la primele clipe ale vieții, astfel încât la pubertate, când personalitatea umană caută deja răspunsuri, acesta este deja un credincios perfect, ”incapabil să-și imagineze că ar fi putut exista un alt fel de a trăi această viață”:
”Dumnezeu e mare, are nevoie de devotați perfect supuși, urăște încrezuții și pe cei preocupați de propria persoană” (Gkabul, titlul doi, capitolul 30, versetul 619).” (pag. 39)
Similaritățile sunt mari cu islamismul, atât în privința organizării, preceptelor sfinte sau obiceiurilor, cât și atunci când vorbim de istorie sau de denumirile unor instituții sau unor personaje (Yolah, divinitatea supremă din Abistan, ne aduce aminte de Allah, de exemplu). Asta chiar dacă nu există niciun loc în care unde acesta este numit, dar toate frazele ne duc cu gândul la islamism:
”Inspecția periodică era, pentru a spune astfel, un adevărat sacrament, un eveniment important în viața credinciosului, era un act liturgic la fel de important precum Cezura pentru băieți, Rezecția pentru fete, cele nouă rugăciuni zilnice, Marea Rugăciune de Joi, Siamul, cele opt zile sfinte ale Abstinenței totale, Zira, Ziua Răsplății care onora drept-credincioșii meritorii, precum și Așteptarea de cursă lungă sau Zibi, incredibila Zi Binecuvântată în care puteau fi văzuți fericiții aleși pentru pelerinaj luând drumul Locurilor sfinte.” (pag. 74-75)
În această lume ciudată, dură și lipsită total de libertate, există un personaj care caută altceva. Ati începe să gândească pe când se află undeva în munți, într-un sanatoriu de boli tuberculoase, iar la întoarcerea în capitala nesfârșită a țării încearcă să caute, să descopere, să întrevadă adevărul despre lumea în care trăiește. Nu se poate spune că este un revoltat sau încearcă să destabilizeze conducerea țării sau măcar că nu mai este un credincios, ci pur și simplu pentru a descoperi în cel fel de lume trăiește, pentru a o vizita (oamenii au voie rareori să iasă din cartierul lor), pentru a discuta cu prietenii, rudele și trecătorii (lucru absolut interzis, plus că există o rețea completă de denunțători, atât persoane angajate în acest scop, cât și dintre cei apropiați). Epopeea sa constituie scheletul în jurul căruia Boualem Sansal descrie o lume cumplită, în care nu am putea să trăim din cauza constrângerilor și interdicțiilor de tot felul.
Boualem Sansal imaginează totuși o lume care ar putea exista, mult mai puternică decât democrația electivă descrisă de Michel Houellebecq, astfel cum ea va arăta dacă mai dăm mult fundamentaliștilor în general sau islamiștilor în particular; este un roman care critică fățiș cam toate formele de religie, pentru că, dacă islamismul poate fi considerat cel descris aici, putem spune că există un conflict cu toate religiile; nu trebuie minimalizată nici forma de autocrație din cadrul romanului, politica fiind foarte atent aprofundată, la fel și psihologia maselor, care aproape întotdeauna urmează conducătorul, fie el și dictator, dar cu un simț organizatoric (poate și oratoric) foarte dezvoltat.
”2084. Sfârșitul lumii”, de Boualem Sansal, este un roman care merită citit cu atenție, subliniat și discutat, pentru că dezbate și pune în prim plan probleme fundamentale ale omenirii din toate timpurile. Prima dintre ele este religia și un asemenea roman poate șoca încă de la prima pagină, pentru că moto-ul ei este următorul: ”Poate că religia te face să-l iubești pe Dumnezeu, însă nimic nu are mai multă forță decât ea în a te face să detești omul și să urăști omenirea.” O primă afirmație care poate arunca în aer grupurile de apărători cu orice preț ai religiei și care poate deschide o primă discuție interesantă. Și nu este singura, deși poate fi acuzat că este ușor superficial sau că oferă prea multe întrebări și prea puține răspunsuri.
1 comment
Foarte interesanta recomandarea, sper insa sa nu ajungem pana acolo, cu toate ca libertatile si democratia dispar incet si sigur. Poate va fi si o ecranizare a cartii, pentru a putea transmite mesajul cartii si maselor.