The Voices (2014)
Regia: Marjane Satrapi
Distribuția: Ryan Reynolds, Gemma Arterton, Anna Kendrick
Marjane Satrapi și-a câștigat notorietatea cu fantastica „Persepolis”, una dintre aceste cărți care au promovat benzile desenate la cel mai serios nivel artistic, o poveste în mare parte autobiografică descriind copilăria autoarei în vremurile revoluției islamice din Iran. După ce a transpus pe ecran această carte într-un excelent film de animație, Satrapi a început o carieră de regizoare de fime cu actori, experimentând în genuri diferite. ‘The Voices’ realizat în 2014 face parte dintre aceste căutări. Este un film care poate dezorienta dacă te iei după afiș și chiar după ce parcurgi ca spectator cam un sfert din vizionare. Începe ca o dulce comedie romantică într-un orășel american. Continuă în cu totul altceva, sumbru și decadent, și cei care se tem de spoilere ar cam trebui să se oprească aici. Adepții corectitudinii politice și cei pe care filmele horror chiar îi sperie pot și ei renunța. Ceilalți sunt invitați să participe la aventură.
Acțiunea se petrece într-un foarte tipic orășel american, unde principalele atracții sunt sala de bowling și restaurantele de burgers și cel chinezesc. Jerry (Ryan Reynolds), eroul filmului, lucrează la o fabrică care ambalează ceva în cutii mari, le stivuiește și le expediează. Jerry arată bine, este un tip simpatic, fetele de la departamentele de contabilitate și finanțe îi fac ochi dulci și sunt fericite când sunt alese pentru un ‘date’, și chiar și ciudățenia lui de a vorbi atunci când se întoarce acasă cu câinele și pisica sa (foarte fotogenici de altfel) nu pare prea extremă, la urma urmei asta se întâmplă curent în filmele studiourilor Disney. Poate că ar trebui să ne îngrijoreze puțin vizitele sale periodice la psiholoagă, dar aceasta (excelent interpretată de Jacki Weaver) pare mai deranjata decât pacientul ei, ceea ce se întâmplă des și în realitate. Pentru mine cel puțin a fost o surpriză când povestea a luat-o razna. Chiar rău de tot.
Mi-a plăcut tratamentul pe care Marjane Satrapi îl aplică întregii povești. Este o comedie neagră, un film de horror ambalat ca o comedie romantică cu animale vorbitoare. Când romantismul și vocile animalelor se dovedesc a fi vedeniile unui ucigaș serial, spectatorul înțelege că totul până atunci a fost o foarte bine executată convenție. Frânturi de realitate sunt intercalate, dar viziunea rămâne cea a eroului. Daca este să căutăm o referință clasica, atunci ea ar fi ‘Psycho’ a lui Hitchcock dacă ar fi fost filmat din perspectiva lui Norman Bates. Nici măcar când începe să curgă sânge nu suntem lăsați să intrăm complet în ‘horror’ căci abia atunci începe idila dintre Jerry și Lisa, iar Ryan Reynolds și Anna Kendrick sunt niste protagoniști perfecți pentru o comedie romantică. Imaginea și decorurile sunt excelent concepute, și sala de bowling la etajul căreia se afla locuința eroului are șanse să devina un decor de film de cult. Să nu faceți greșeala să plecați când totul pare să se fi terminat, căci finalul și creditele mai furnizează încă un ambalaj comercial poveștii de groază, cel al unui musical. Este oare musicalul ‘The Voices’ în pregătire pentru Broadway? Nu ar fi exclus.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, http://www.therottingzombie.co.uk/)
