Violette Nozière (1978)
Regia: Claude Chabrol
Distribuția: Isabelle Huppert, Stéphane Audran, Jean Carmet
În 1978, când Claude Chabrol a realizat ‘Violette Noziere’ mulți dintre francezi își aminteau foarte bine despre cazul criminalistic al femeii care dă numele filmului. Fusese una dintre poveștile scandaloase, pasionale și morbide ale perioadei interbelice, concurase în 1933 pe primele pagini ale ziarelor pariziene cu știrile despre ascensiunea la putere a lui Adolf Hitler în Germania, și împărțise opinia publică franceză în doua tabere, așa cum nu o făcuse vreo altă afacere de senzație de la cazul Dreyfus încoace. Eroina sumbrei povești era o fată de 16 ani dintr-un cartier muncitoresc – mic-burghez, care își otrăvise părinții. Tatăl murise, dar mama supraviețuise. Ancheta a dezvăluit viața dublă a unei fete sufocate de mediul în care trăia, considerată o criminală sinistră de unii și o victimă a condițiilor sociale și a unui mediu familial pervers de alții. Chabrol nu menționează însă decât în trecere răsunetul mediatic al afacerii, fiind mai degrabă fascinat de personalitatea tinerei și fascinându-și și spectatorii prin felul în care relatează crima și împrejurările care au condus la comiterea ei.
Tot filmul gravitează în jurul eroinei interpretate de Isabelle Huppert. Scenariul este destul de fidel poveștii, prezintă faptele așa cum au fost relatate de presa vremii și nu încearcă să servească surprize sau interpretări speculative despre motivele acțiunilor și sursele psihologice ale faptelor comise de tânăra eroină. Atenția regizorului se îndreaptă asupra reconstituirii spațiului restrâns și lipsit de orice separare personala în care trăiește familia Noziere, a mediului boem în care tânără liceeana își petrece timpul în compania studenților, escrocilor, și burghezilor mai mult sau mai puțin bătrâni care profită de tinerețea fetelor în nevoie de bani sau de senzații. Refuzând și judecățile morale și interpretările psihanalistice, Chabrol o lasă pe Isabelle Huppert să construiască rolul fetei care în loc de vise de adolescentă se cufundă în promiscuitate, și care parcurge drumul de la fronda adolescentină la crimă cu o răceală impasibilă. Nu găsim în film prea multe motive care să ne pună ca spectatori în tabăra simpatizanților lui Violette, cu excepția personalității actriței care umple rolul cu trăiri sumbre și tensiune auto-distructivă.
Isabelle Huppert reușește cu Violette din acest film unul dintre primele mari roluri ale unei cariere fabuloase. În rolurile părinților apar Stephane Audran (a doua soție a regizorului, cea de care avea să se despartă după 14 ani de căsnicie și multe filme remarcabile în același an 1978) și Jean Carmet, unul dintre acei actori francezi talentați cărora Chabrol le dădea ocazia unor roluri consistente chiar daca nu erau vedete strălucitoare. Un premiu de perspicatate poate fi acordat celor care îl recunosc pe Fabrice Luchini într-unul dintre primele roluri ale carierei sale cinematografice. Stilul povestirii este interesant și elaborat, cadre despărțite temporal se continuă vizual, flash-back-uri și scene imaginare (în special din imaginația sau coșmarurile Violettei) sunt intrețesute nervos și neliniar, urmărind însă perfect logica acțiunii. ‘Violette Noziere’ reușește să descrie mediul social interbelic, cu contradicțiile sociale, cu prejudecățile morale, cu inegalitățile și stigmele legate de statutul femeilor și cu presiunea presei de senzație. Filmul se vrea și un studiu psihologic în motivele crimei. Aici, intenționat cred, răspunsul nu este clar. Ne sunt arătate condițiile care pot genera crima, dar nu și porțile care se deschid între realitate și oroare. Judecățile ne aparțin nouă, spectatorilor.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, https://www.originalposter.co.uk/)
