Carti Carti de fictiune

O altfel de normalitate. „Tabachera din Bagombo”, de Kurt Vonnegut

„Tabachera din Bagombo”, de Kurt Vonnegut
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2020
Cu o introducere a autorului
Prefață de Peter Reed
Traducere și note de Alexandra Coliban

Știința dăduse umanității suficientă putere cât să distrugă Pământul, iar politica dăduse umanității o certitudine destul de clară că această putere avea să fie folosită.

Îmi pornesc melodia „I’ve got you under my skin” și mă așez confortabil să citesc din volumul „Tabachera din Bagombo” de Kurt Vonnegut. În jurul meu e o liniște bună de uns pe o felie crocantă de pâine proaspăt scoasă din cuptor. Acest deliciu diurn merge perfect cu ironia sănătoasă a lui Vonnegut și cu personajele sale atât de spectrale, diafane, ușor absurde, dar extrem de conectate unei altfel de normalități – celei de după cel de-al Doilea Război Mondial.

„Tabachera din Bagombo” conține o serie de povestiri scurte, dar care se implantează adânc în creierul cititorului, lăsând acolo niște urme lichefiate de umor, stupefacție și ironie. Gândit ca un mozaic al acelor timpuri, volumul disecă adânc în trăirile omului obișnuit, a unui homo sapiens extrem de abrutizat de urmările adânci ale războiului, dar în care se regăsește încă mici bucățele din epocile demult trecute, din acele vremuri de aur ale umanității.

Personajele lui Vonnegut sunt un joc de miraje, de preconcepții pe care le alimentează eroul, adăstându-le în apele tulburi ale confortului. Elevul perfecționist, dirijorul obsesiv, astronautul care aude voci demult dispărute – sunt doar câteva dintre exemplificările uimitoare la care apelează Vonnegut pentru a ridiculiza condiția umană, profund deșănțată de noile rigori ale timpului. Remarc, în acest sens, nevoia sa de a scoate la suprafață până și cele mai mici vicii ale firii umane, pe care conflagrația mondială, penuria și lăcomia le subliniază.

„Știți, cei care au răbdarea să cunoască lucrurile de excepție din viață sunt o rasă pe cale de dispariție. Majoritatea fac gâl – gâl și au și fugit după cine știe ce cai verzi pe pereți”

Nu știu dacă faptul că Vonnegut a fost prizonier de război are de a face cu aceste condamnări literare ale păcatului sau poate doar încercarea sa de a aprinde un bec în întunericul acelor timpuri… Îmi rămâne doar să ghicesc. Cert este că „Tabachera din Bagombo” este un puzzle de fabule uzuale, cotidiene, în care Vonnegut scoate în prim plan scenele domestice, uneori extrem de fade, alteori destul de impresionante, arătând cititorilor cât de maleabilă și de vulnerabilă poate fi natura umană.

Proza scurtă a obținut, prin intermediul acestui volum, o altă definiție funcțională, devenind astfel o cartografiere detaliată a tiparului uman postbelic, în care se amestecă difuz încercarea de a păstra vie tradiția unor vremuri demult trecute și de a se adapta la o nouă realitate. Un exemplu elocvent este povestirea „Suvenirul”, în care istoria unui prizonier american în lagărele germane se împletește cu lăcomia unui cămătar. Se observă astfel încercarea lui Vonnegut de a demonstra că viciul per se nu ține doar de realități istorice, cât de intrinsecul uman, de care nu putem face abstracție. În povestirea „Pachetul”, Vonnegut condamnă superficialitatea, nevoile de consum și superficiale ale eroilor săi, pensionari care decid să trăiască, într-un final, pentru dânșii.

Vonnegut este un jucător furibund în proza scurtă, evitând să-și scutească de vină personajele sau cititorii. Dilemele pe care le scoate în evidență sunt din categoria celor atemporale, iată de ce se încadrează perfect în categoria clasicilor de aur al literaturii mondiale. Stilul său ireproșabil, maniera fluentă în care își construiește narațiunea – sunt doar două dintre elementele care m-au făcut să traversez, aproape în galop, prezentul volum. Reiterez, ironia sa, umorul fin și ascuțit, lipsa sa de pudoare au conferit istoriilor din „Tabachera din Bagombo” un șarm aparte, indispensabil pentru ca să treci această carte pe lista unor lecturi obligatorii. Vă las să citiți acest volum și să-i dați dreptate lui Vonnegut când spune că: „Frumusețea nu are nevoie de grai”, adăugând că îi sunt de ajuns cuvintele alese cu grijă.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro.

(Sursă fotografii: bookriot.com, elefant.ro, The New York Times)

Articole similare

Despre bunătate: ”Sonata Gustav”, de Rose Tremain

Jovi Ene

O parabolă despre imposibilitatea capturării timpului: ”Cox sau mersul timpului”, de Christoph Ransmayr, lansare de carte

Corina Toader

„Visul numărul 9 “ de David Mitchell – odiseea urbană a unui tânăr cu o imaginație debordantă, inspirată de cântecul legendarului John Lennon (AMÂNAT)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult