”Copilul și dictatorul”, de Marion Le Roy Dagen și Xavier-Marie Bonnot
Editura Humanitas, Colecția Memorii Jurnale, București, 2020
Traducerea din franceză de Marieva Ionescu
Motto: ”Pentru Marion, Ceaușescu a fost diavolul în persoană. Uneori, așa se consideră, un copil al diavolului.” (pag. 157)
La nașterea sa, în 1976, Marion Le Roy Dagen avea numele de Măriuca și fusese un copil conceput la finalul adolescenței de mama sa, Ana, și de tatăl fotbalist, Nicolae, ce a refuzat să-și asume responsabilitatea faptelor sale. Era perioada ”decrețeilor”, a acelor copii născuți după intrarea în vigoare a celebrului Decret pe care Ceaușescu și comuniștii săi l-au redactat pentru ca România să aibă o explozie demografică. Femeile însărcinate nu putea avorta decât în condiții excepționale, așa că Ana nu a avut de ales – Măriuca trebuia să se nască.
Ana i-a dăruit virginitatea lui Nicolae. Cel mai frumos dar pe care putea să i-l facă. În România lui Ceaușescu, această expresie cam învechită capătă sens. Fiindcă în materie de ”planning familial”, dacă putea fi numit astfel în acei ani ’70, nu există decât interdicții. Pilula contraceptivă, prezervativul, avortul sunt interzise și pedepsite. Conducătorul are nevoie de copii pentru a salva declinul demografic. (pag. 22)
Peste ani (volumul a apărut inițial în 2018, în limba franceză), Măriuca devenită între timp Marion își încheie cumva cercul recuperării propriei istorii prin scrierea acestei mărturii, pline de suferință și de întrebări, despre viața sa. Într-un fel, e un fel de călătorie inițiatică, purtată pe două paliere: o dată în trecut, pentru a redescoperi adevărul asupra nașterii și adopției sale, și a doua oară, la propriu și la figurat, prin România, pentru a-și cunoaște rădăcinile, părinții și a explora obiceiurile și limba pe care le-a pierdut.
În urma unor împrejurări neobișnuite, Măriuca este abandonată de către mama sa, într-un orfelinat românesc, la doar câteva luni, în 1976. Destinul acestui decrețel îi surâde câțiva ani mai târziu, după ce conducătorul statutul român decide să facă trafic cu copiii din orfelinate și să îi cedeze în schimbul unor sume de bani în vederea adopției. Pentru Măriuca, șansa este sub chipul unui cuplu francez, care o zărește la Alba Iulia și împart cu banii-n dreapta și-n stânga pentru a-i câștiga pe oficiali. Îi scriu și lui Ceaușescu, o mituiesc pe avocată și, în cele din urmă, reușesc adopția.
Copilăria Măriucăi, devenit Marion, se schimbă din multe puncte de vedere: traumele suferite la leagănul de copii devin istorie, situația financiară este net superioară, are părinți, pentru prima oară, educatorii și profesorii se poartă exemplar. Din nefericire, traumele de care vorbeam au rămas impregnate în personalitatea ei și mare parte din copilărie devine o pendulare permanentă între acestea și situația fericită în care se află. Ascunde ani în șir alimente în camera ei, amintindu-și de anii de privațiuni. Nu o suportă inițial pe mama sa, pentru că orice femeie îi aduce aminte de educatoarele nemilloase din leagănul de copii. Își trăiește copilăria și adolescența, ba chiar primii ani ai maturității într-o stare de revoltă continuă. Această stare pare să se fi estompat pe măsură ce trec anii și se poate observa că i-a dat cu adevărat de cap abia după ce s-a împăcat cu țara ei natală.
Pentru a face asta, călătorește deseori în România după 1990, într-o tentativă de a-și recupera țara și părinții naturali, de a căpăta explicații despre primii ani ai vieții, pentru a-și găsi prieteni. În același timp, reușita sa familială și psihologice o îndeamnă să facă ceva și pentru cei asemenea ei, orfani internați în perioada comunismului în locuri îngrozitoare și care nu au avut șansa de a găsi adoptatori. Călătorește des cu ajutoare pentru familii sărace și pentru copii, ajunge în locuri teribile ale comunismului și chiar înființează o asociație, ”Orphelins de Roumanie”.
Volumul său este despre toate aceste încercări și împăcări cu trecutul, în care Marion/Măruica dă ocazia tuturor personajelor importante ale vieții sale – Ana, Nicolae, tatăl și mama sa din Franța etc. – să își justifice acțiunile din fiecare moment sau să își retrăiască sentimenele specifice acelor timpuri. În același timp însă, volumul este și o istorie pe scurt despre comunismul românesc, care nu are nicio justificare pentru ororile pe care le-a făcut, prin intermediul oamenilor și împotriva lor, fără milă. Finalul acestei povești emoționante, care îi poate ajuta și pe cei care nu cunosc ”beneficiile” de peste ani ale comunismului românesc să se lămurească pentru totdeauna, este elocvent:
Marion se lasă încet, răbdător, cuprinsă de România, un fel de a treia mamă care o ia în brațe, cu zâmbetele de pe chipurile ce par îmbătrânite înainte de vreme, mâncărurile tradiționale, păhărelele de țuică. Trebuie să învețe totul despre această țară necunoscută. Să ghicească ce se ascunde în spatele ochilor care o privesc cu admirație. Ce flacără s-a stins? Ce flacără se-aprinde iarăși? Pare că viața și regimul comunist i-au marcat pentru totdeauna pe oamenii ăștia. Totuși, unii spun că regretă comunismul: ”Măcar aveam o bucată de pâine. Acum nu mai avem nimic.” Istoria nu e niciodată așa de simplă cum pare în paginile ziarelor străine. (pag. 126-127)
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: Libhumanitas.ro, Pressone.ro foto: Lucian Muntean)
4 comments
Propaganda comunista. Prima tara care a decriminalizat avortul a fost Rusia sovietica. Comunistii sprijina avortul. Inclusiv comunistii francezi. Ceausescu nu a interzis avortul din ratiuni pro viata de moralitate crestina etc. Ci pt a isi crea armata de „oameni noi”
Nu are rost să vă răspund, atâta timp cât vă ascundeți în spatele unui pseudonim…
1. Jovi ene e numele tau real mai pacalici?
2. Ai blocat repede accesul si pe telegram
3. Esti un rahat de comunist
Vai, dar ce vorbire elevată se permite prin Belgia!