Monștri (2019)
Regia: Marius Olteanu
Distribuția: Judith State, Cristian Popa, Alexandru Potocean, Serban Pavlu
Marius Olteanu, scenarist și regizor debutant, aflat la primul sau film de lungmetraj, demonstrează în ‘Monștri’ că știe meserie. Filmul, care în aceste zile și-a făcut debutul și pe ecranele românești la Cluj la TIFF și pe care eu l-am văzut în cadrul unui festival de filme LGBT la Cinemateca din Tel Aviv, este făcut în mod profesionist cu multe idei cinematografice interesante, este jucat excelent de o echipa de actori care sunt dirijați cu o mâna sigură, și are o temă modernă, intimă și minimalistă cu trimiteri spre actualitatea socială românească. Toate ingredientele pentru un film reușit sunt prezente, cu excepția unuia singur – emoția.
Filmul descrie 24 de ore din viețile lui Dana și Arthur (sau poate Andrei, folosește ambele nume în film), un cuplu bucureștean fără copii, care se apropie de 40 de ani. Povestea este relatată la început din perspectiva femeii, apoi din cea a bărbatului, în segmente care se ocupă de aceeași perioadă de timp din viața celor doi, legate de o convorbire telefonică între ei. Personajele se lasă descoperite cu dificultate, ne dăm seama treptat că este vorba despre un cuplu în criză, că această criză durează de mai multă vreme, că fiecare are libertatea de a-și căuta separat fericirea, dar nu o pot realiza unul fără celălalt. De ce nu se despart? De ce rămân împreună? Spectatorii sunt lăsăți să găsească singuri răspunsurile. Dacă ele există.
Potențial este vorba despre o intrigă intimă și interesantă, despre doi oameni care trăiesc o poveste de dragoste neobișnuită, despre o relație care se destramă sub presiunea socială, dar care totuși refuză să dispară complet. În contextul discuțiilor despre ‘familia tradițională’ (în România dar nu numai) filmul are și un mesaj politic, exprimat discret și nu manifest. Filmul are însă câteva probleme de execuție. Una dintre ele este lungimea și repetitivitatea. Nu este nevoie de cinci minute de film pentru a exprima ceea ce spectatorii pot înțelege în treizeci de secunde (scenele din taxi de exemplu). Se întâmplă prea puțin între cele două personaje, și ceea ce se întâmplă interesant sunt mai degrabă episoadele secundare (întâlnirea cuplului ‘gay’, discuția cu șoferul de taxi). Cei doi actori principali, Judith State și Cristian Popa joacă foarte bine, dar par amândoi lipsiți de expresie, ceea ce face ca identificarea cu ei din perspectiva spectatorilor să fie dificilă. Ideile cinematografice sunt interesante (segmentele de acțiune paralele în timp, folosirea formatului variabil de ecran) dar în absența emoției ele par cam demonstrative. Excelenți sunt și Alexandru Potocean și Șerban Pavlu în roluri secundare. Aștept cu interes filmele viitoare ale lui Marius Olteanu cu speranța că emoția artistică, dar în primul rând sentimentele vor veni la întâlnire cu incontestabilul său meșteșug cinematografic.
