Top cele mai bune filme românești – special 1 decembrie

Surpriza noastră de Ziua Naţională a României este strâns legat de tematica blogului: un top 3 al editorilor Filme-carti.ro cu cele mai bune filme româneşti ale tuturor timpurilor. La care vă invităm să comentaţi, să criticaţi, să adăugaţi.

Impresiile noastre sunt personale, subiective, în concordanţă cu vârsta, emoţiile şi experienţa cinematografică a fiecăruia. Aşadar vă invităm la o plimbare prin lumea filmului românesc.

La mulţi ani, România!

Dan:

1. Reconstituirea – regia Lucian Pintilie, 1968 – capodopera absoluta a cinematografiei romanesti, un rar moment de sincronicitate cu cinematografia mondiala a momentului, de sinceritate si de protest. Oglinda nemiloasa a stagnarii sociale si a limitarilor personale pe care le sufereau romanii in acea perioada, filmul prilejuieste creatii actoricesti uriase ale consacratilor George Constantin si Emil Botta, alaturi de dureros de tinerii pe atunci George Mihaita si Vladimir Gaitan.

2. California Dreamin’ – regia: Cristian Nemescu, 2007 – Daca cariera lui Lucian Pintilie a fost curmata de cenzura comunista (revenit dupa 20 de ani la creatie cinematografica nu a atins niciodata nivelul capodoperei din 1969), cea a lui Cristian Nemescu a fost curmata de destin, o moarte timpurie intr-un  accident, nu inainte de a da acest film mustos, intrigant, cabotin, enervant, caragialesc si nesfarsit (adica neterminat – care este si subtitlul filmului), in care surprinde cu un talent si cu o intensitate rara contradictiile ‘tranzitiei’, socul cultural intre Romania iesita din cosmar si intrata in farsa, si Occidentul spre care aspira si care nu o intelege si nu stie sa se raporteze la ea. Poate cel mai bun rol al lui Razvan Vasilescu.

3. 4 luni, 3 saptamani si 2 zile – regia: Cristian Mungiu, 2007. Filmul lui Mungiu reprezinta un reper pentru cinematografia romaneasca din mai multe puncte de vedere. A luat Palme d’Or la Cannes si a candidat pentru Oscarul de cel mai bun film strain, a consacrat pe ecranele lumii un stil pe care unii il numesc ‘minimalismul romanesc’ (ce deosebire fata de exuberanta din filmul lui Nemescu!) si a ‘privit inapoi cu manie’ spre perioada comunista. Ceea ce deosebeste filmul lui Mungiu este ca ‘privirea cu manie’ este deja sublimata in mesaje mult mai complexe si mai interesante, filmul fiind excelent jucat, avand multe scene memorabile (ceea a mesei amintind Cina cea de Taina) si fiind mai presus de toate un omagiu adus prieteniei si omeniei care au conditionat supravietuirea in perioada dictaturii.

Mihaela:

Nu e usor de ales doar trei productii cinematografice romanesti de suflet. Lasand parfumul amintirilor sa ma rascoleasca as putea incepe cu „Fiul muntilor” – 1981 – regia Georghe Naghi, un film fara alte merite deosebite decat acela de a fi primul film pe care l-am vazut la cinematograf si pe care, probabil, nu-l voi uita niciodata.

As ajunge apoi la „Promisiuni” de Elisabeta Bostan, la fel de bine intiparit in inima/mintea mea astfel incat as putea sa-l povestesc cadru cu cadru. Daca inchid ochii vad si acum prim-planul ochiului Medeei Marinescu din care izvoraste o lacrima. In mod sigur revista „Cinema” pe care o citeam din scoarta in scoarta la vremea respectiva are meritul de a ma fi facut atenta la detalii.

Nu l-as putea uita pe Sergiu Nicolaescu si al sau controversat „Mircea” , si „Dacii„, si „Ultima noapte de dragoste” si „Ringul” si „Pistruiatul” si…

Si pentru ca trebuie sa ma opresc doar la trei, ma rezum la urmatoarele:

1. „Maria Mirabela„ – Maria Mirabela doi crini cu ochi de povesti/Sub cerul ca umbrela alaturi de prieteni/Ce bine-i sa traiesti/Maria Mirabela Maria Mirabela/Sub cerul ca umbrela alaturi de prieteni/Ce bine-i sa traiesti. Bijuteria creata de Ion Popescu Gopo in 1982 imbina cu mult farmec  si maiestrie jocul actorilor cu desenele animate, mult inainte ca evolutia tehnicii cinematografice sa faca  din acest lucru ceva obisnuit. Si ce incantatoare si de neuitat poveste a rezultat…

2. „Restul e tacere” – regia Nae Caranfil – 2007 – o pata de culoare in peisajul tenebros al realismului cinematografic  pe care regizorii romani se intrec in a-l transpune pe ecrane. O impletire captivanta de umor consistent, decoruri impresionante si costume fascinante, o poveste reusita, jucata excelent, o coloana sonora perfecta. Cam multe superlative chiar si pentru Nae Caranfil, insa filmul mi-a placut mult. Inceputurile cinematografiei din Romania prezentate din pespectiva unui tanar de 25 de ani care doreste sa se afirme prin film – iata un subiectul serios al unui film amuzant pe care regizorul spunea ca a dorit dintotdeauna sa-l faca, insa nu a avut maturitatea necesara. Si nici mijloacele financiare… Pana in 2007 cand, spre bucuria iubitorilor de film, s-au intrunit conditiile si… restul e tacere…

3.„Felicia, inainte de toate” – 2009 – regia Razvan Radulescu si Melissa de Raaf – daca ati vazut filmul, stiti deja ca tot umorul m-a facut sa aleg si acest film. Se pot spune povesti amare cu umor si nostalgie, poti asista la cateva ore din existenta unei familii imaginare pentru ca la finalul filmului sa ai impresia ca ii cunosti dintotdeauna, ca nefericirea si dramatismul situatiilor prin care trec nu iti sunt necunoscute, le-ai experimentat personal in fiecare zi a existentei tale, poti sa razi la replici atat de comune si des auzite si prin umor sa treci pragul catre nostalgie. „Felicia, inainte de toate” nu e o comedie, ci doar un alt fel de a povesti cu abilitate si inteligenta cinematografica despre conflictul intre generatii, instrainarea, alienare…

Delia:

Am ales trei filme de marca prin prezenta unor mari actori romani!

1. Actorul si salbaticii – 1975. Regia: Manole Marcus. Scenariul: Titus Popovici. Distributia: Toma Caragiu. Pentru un Toma Caragiu de neuitat si pentru fresca autentica a societatii romanesti in vremuri tulburi, cand onoarea, curajul si umorul au sustinut rezistenta impotriva “salbaticiei”.

2. Morometii – 1988. Regia: Stere Gulea. Scenariul: Stere Gulea (romanul lui Marin Preda). Distributia: Victor Rebengiuc, Luminita Gheorghiu, Mitica Popescu, Gina Patrichi, Florin Zamfirescu.  Pentru exceptionala interpretare a lui Victor Rebengiuc in rolul taranului roman emblematic. Un roman memorabil transpus pe ecran cu realism, inteligenta si empatie.

3. Filantropica – 2002. Regia: Nae Caranfil. Scenariul: Nae Caranfil. Distributia: Gheorghe Dinica, Mircea Diaconu. Pentru Gheorghe Dinica in unul dintre cele mai bune roluri ale sale in cinematografie! Rasu’-plansu’! Umor negru! Satira! Romania pe care inca o vedem asa si din pacate … astfel o si exportam!

Victor:

1. Occident (2002). Regia: Cristian Mungiu. Pentru îmbinarea excelentă a umorului de suprafaţă cu substanţa dramatică autentică şi pentru originalitatea scenariului, care reuşeşte să lege foarte bine trei poveşti diferite.

2. Filantropica (2002). Regia: Nae Caranfil. Pentru umorul savuros al acestui film şi pentru interpretarea magistrală a lui Gheorghe Dinică.

3. Medalia de onoare (2009). Regia: Peter Călin Netzer. Pentru că demontează cu subtilitate şi umanism un mecanism al imposturii care funcţionează prea din plin în societatea noastră.

Deea:

1. Mihai Viteazul (1970). Regia: Sergiu Nicolaescu. Distribuția: Amza Pellea, Ion Besoiu, Olga Tudorache, Sergiu Nicolaescu, Florin Piersic.  Cel mai cunoscut film românesc, apreciat de întreaga lume și propus pentru un Oscar, Mihai Viteazul ar fi trebuit să fie realizat de Columbia Pictures, cu Orson Welles în rolul principal. Spre fericirea tuturor, Amza Pellea a devenit domnitorul român, o imagine memorabilă în istoria noastră și a cinematografiei românești… alături de clipitul lui Sigismund Bathory, după ce fusese decapitat.

2. Nea Mărin Miliardar (1979). Regia: Sergiu Nicolaescu. Distribuția: Amza Pellea (în faimosul dublu rol), Draga Olteanu-Matei, Sebastian Papaiani, Jean Constantin, Stela Popescu. Nu mă miră că acest film a avut cea mai mare audiență. Pe lângă povestea genial scrisă, Amza Pellea ar fi meritat un Oscar pentru jocul actoricesc impecabil, interpretând atât un milionar american, rece și calculat, cât și un țăran aiurit, cu geanta plină de praz, și urmărit de soția lui. O comedie alertă, deșteaptă, jucată grozav și plină de momente memorabile, transformând prazul într-un simbol național.

3. Veronica (1972). Regia: Elisabeta Bostan. Distribuția: Lulu Mihăescu, Margareta Pîslaru, Dem Rădulescu.  Cu siguranță, filmul copilăriei mele. Universul trăistuței fermecate, a motanului dezamăgit de viață, a vulpii șirete și a șoricelului cu voce, această capodoperă cinematografică încântă și azi generații noi de copii, îndemnându-i să viseze, să fie cuminți și să își împartă fericirile pentru a fi cu adevărat fericiți. Lulu Mihăescu este o scumpă în rolul unei fetițe pusă pe șotii, însă cu o inimă foarte bună. Ea va rămâne mereu imaginea copilăriei fericite și a vremurilor când puteai fi fericit fără iPhone sau televizor, când magia era prietenia și nu o lume virtuală.

Jovi:

Grea întreprindere mi-a rămas mie, la final, după ce am citit impresiile colegilor mei şi mi-am retrăit impresiile după vizionarea atâtor filme româneşti. Topul meu personal nu conţine în mod sigur cele mai bune filme româneşti din punct de vedere al tehnicii cinematografice, ci filmele care mi-au produs cea mai puternică impresie şi, mai ales, filmele care m-au determinat, în timp, să revin la ele cu drag

1. Filantropica (2002). Regia: Nae Caranfil. Dinică este formidabil, iar Diaconu era în vremea când încă nu avea funcţii politice. Confruntarea celor doi este memorabilă şi nu mai puţin reală, din perspectiva prezentului pe care îl trăim. Aveam 23 de ani când am văzut filmul prima dată şi m-am gândit deseori (mă gândesc şi acum) cât este realitate şi cât a fost ficţiune.

2. Asfalt Tango (1995). Regia: acelasi Nae Caranfil. Mă veţi întreba dacă am o pasiune pentru Caranfil („Restul e tacere” l-am lăsat deliberat în afara topului) sau pentru Mircea Diaconu? Poate doar pentru primul, dar „Asfalt Tango” a fost filmul meu românesc preferat mult timp. Acea aventură cu maşina prin ţară, acel banc interminabil al şoferului, acel Florin Călinescu de începuturi, femei frumoase, o adevărata călătorie iniţiatică pentru fiecare din personaje. Râd încă…

3. A fost sau n-a fost (2006). Regia: Corneliu Pormuboiu. Pur şi simplu, acest film m-a încântat. Mi s-a părut cea mai realistă viziune asupra Revoluţiei române din 1989, dar şi asupra perioadei de după, asupra conştiinţei româneşti în timpuri tumultoase, dar şi din liniştea aparentă de după. Un exemplu de „minimalism” românesc în stare pură.

Si pentru ca articolul este si o invitatie la discutie, va provocam sa raspundeti in comentarii sau pe blogul vostru care sunt filmele romanesti preferate de voi. Ne-ar placea sa auzim parerea lui Cinesseur si a Blogului cu filme.

Sub forma unei lepse cinefile, aceasta provocare pleaca si spre: Georgiana, Marian, Adina, Laura, Ionut, Bogdan, Adriana, Maria, Teo, Marele Ecran, Iulian, Tomata, Rontziki, Stefan, Victor, Marin etc.