Batman v Superman: Dawn of Justice (2016)
Regia: Zack Snyder
Distribuția: Ben Affleck, Henry Cavill, Gal Gadot, Amy Adams, Jesse Eisenberg, Jeremy Irons
După celebrul ”Man of Steel”, Snyder, care a adus pe ecrane și filme precum ”300”, ”Sucker Punch” sau ”Watchmen”, își continuă opera cinematică prin ”Batman vs Superman: Dawn of Justice” care prezintă într-o manieră mai întunecată, bătălia pusă la cale de către Lex Luthor (Jesse Eisenberg) între doi dintre cei mai populari eroi ai universului DC Comics, fiecare blamând ideea de dreptate așa cum e înțeleasă de celălalt.
Filmul debutează cu binecunoscuta scenă, deja devenită laitmotiv în filmele care îl au ca protagonist pe Batman, și anume moartea părinților săi, scenă realizată, spre deosebire de alte ecranizări ale acesteia, într-o manieră mult mai poetică, care pune accentul pe vizualul unor detalii. Scena este urmată de o alta, de asemenea retrospectivă, care se situează temporal în „Man of Steel”, unde Bruce Wayne (Ben Affleck) asistă neputincios la dezastrul produs în orașul Metropolis de înfruntarea dintre Superman (Henry Cavill) și Generalul Zod, moment în care realizează că o astfel de putere reprezintă o amenințare, căci ar putea însemna sfârșitul oamenilor.
Pelicula lui Snyder este un amestec bine închegat între scene de acțiune pline de efecte incredibile care cred că depășesc orice scene de acest tip din alte filme ale acestui gen, cum ar fi cele de la Marvel de exemplu (deși în general nu sunt de acord cu comparațiile între filmele din cele două universuri), și scene care abundă în dialoguri care sunt destul de simple și ușor de urmărit, fiind întretăiate uneori de scene care înfățișează vise pe care Bruce Wayne le are, de tip premonitoriu, sumbre, în care Superman își dezlănțuie puterea în chip haotic, într-un mod destructiv. Totuși, se poate obiecta că scenele sunt dispuse în mod dezordonat, nu au o coeziune, însă acest aspect m-a dus cu gândul la ideea de întoarcere a unei pagini de revistă de tip comics, în care nu avem o trecere lină, progresivă de la o scenă la alta.
Deși mulți critici și fani sunt nemulțumiți de viziunea lui Snyder, cred că filmul respectă, pe anumite paliere, foarte bine comics-urile, cum ar fi, de exemplu, la nivel vizual, unde înfățișările eroilor sunt foarte impunătoare, masive, corpolente: ne este clar că Superman este nu doar un erou, nu doar un om obișnuit, ci un super-erou și un extraterestru a cărui putere este dincolo de limitele imaginate de oameni. De asemenea, Batman este masiv, se antrenează înainte de confruntarea cu Superman, iar costumul său este o adevărată armură.
Cât privește personajele, asupra lui Superman nu o să insist pentru că are puține replici, rămânând în același tip de relație cu iubita sa, Lois Lane (Amy Adams), de salvator- domniță la ananghie din cauză că ea vrea mereu să fie în postura de martor. Superman rămâne aceeași figură mesianică, neînțeleasă, din cauza faptului că ceilalți conștientizează și se tem de puterea pe care o deține. Mai mult, și asta e caracteristic doar acestui personaj, zbuciumul său lăuntric este la nivel axiologic, vrea să-și dea seama cum e bine să acționeze, încercând să armonizeze considerentele sale morale cu așteptările oamenilor de la el – vrea un soi de bine de dragul binelui.
În legătură cu Batman, consider că jocul lui Ben Affleck este foarte bun și că dizolvă, sper, scepticismul multora care credeau că actorul, în acest rol, ar distruge filmul. Mai mult, acest Batman mai în vârstă se potrivește și pe tiparul personajului din comics-uri în ceea ce privește atitudinea, alura, seriozitatea, precum și zgârcenia când vine vorba de a zâmbi. Totuși, ceea ce pare să piardă eroul din Gotham al lui Snyder este caracterul de noblețe pe care personajul original îl are, în sensul în care Batman este orbit aici de frica de ceea ce nu înțelege, își pierde acea raționalitate pregnantă, gândirea la rece atât de specifică lui, fiind ușor de manipulat și de întărâtat de către Lex Luthor. Acesta din urmă se aseamănă cu inamicul lui Batman, Joker, fiind un individ deviant, psihotic, cu sechele la nivel mental rămase de când era copil, din pricina tatălui său. Așa cum este portretizat aici, Luthor poate provoca spectatorului deopotrivă entuziasm, cât și dezamăgire. În primul rând, poți să fii dezamăgit că Snyder face o alegere bizară, aducând în scenă un Lex Luthor tânăr și nu pe cel „canonic” care era mai calculat, mai rezervat și mai stăpân pe sine, dar în același timp, jocul lui Eisenberg este la un nivel înalt, întruchipând perfect păpușarul din umbră care reușește să-i păcălească pe protagoniști.
O nemulțumire împărtășită de mulți este aceea că scena de luptă dintre cei doi titani a ținut prea puțin, iar aici sunt și nu sunt de acord. Scena luptei este regizată foarte bine, (și da, Batman are o șansă, căci Superman este totuși o ființă care nu e violentă, ci pacifistă, și așa cum prefigurau toți fanii, apare și kryptonita), însă nemulțumirea menționată devine pertinentă când ne gândim că scena de la care pleacă titlul are cca. trei minute, dar că există multe scene în film care implică alte diverse lupte și urmăriri care sunt mai detaliate și țin (unele) cam mult.
Aproape indubitabil, un punct forte al filmului este apariția amazoanei Diana Prince a.k.a Wonder Woman (Gal Gadot) care se apropie destul de mult de imaginea știută din comics-uri și care acționează, în postura de femeie normală, precum Wayne, ca un detectiv particular. Nu are un rol foarte mare, apariția sa fiind probabil ca un prim pas în anunțarea viitoarei formări a Ligii dreptății (Justice League), căci ea reprezintă unul dintre membrii fondatori. De asemenea, vedem între ea și Bruce Wayne un schimb subtil de flirturi ceea ce aduce o mică notă optimistă, făcând spectatorul să se întrebe cum va evolua, dacă va evolua, relația dintre cei doi.
Scena de maximă tensiune a filmului este cea în care Doomsday, creat de Luthor, este eliberat în oraș de către acesta, ca plan de rezervă pentru primul, care eșuează, cei trei eroi luptând cot la cot pentru a-l înfrânge pe Doomsday- care este finalitatea, trebuie să vedeți voi.
Filmul, per ansamblu, mi s-a părut unul foarte bun și mi se pare că cei care critică atât de vehement lucrătura lui Snyder privesc totul prea detaliat, nemulțumirile principale părând să vină din lipsa respectării comics-urilor, ceea ce, personal, mi se pare, într-o anumită măsură, absurd, căci regizorul are dreptul să aibă propria sa viziune și să modeleze un anumit material pentru a se potrivi acestei viziuni. Mergeți să vedeți acest spectacol vizual foarte bun, mai ales dacă știți să asimilați o poveste și dacă sunteți fani ai acestor personaje, pentru că până la dezamăgire nu cred că aveți cum să ajungeți. Ideea e că nu mi se pare atât de greu de înțeles de ce sunt oameni care consideră că acest film este într-adevăr, cel mai bun până acum, dintre cele ale acestui gen.
Nota: 9,5/10
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=fis-9Zqu2Ro’]
