În luna martie, pare că am fost atras de noi și vechi apariții, cărora le-am făcut diferite și deloc complicate conexiuni: astfel, pentru că urma să apară (între timp, a și apărut) noul sezon din excelentul serial Shtisel, am văzut alte filme care discută despre problematica evreiască modernă, cu sau fără ultraortodocși; pentru că mi-a plăcut mult Gambitul damei, am vrut să aflu mai multe despre șah, cu un film simpatic realizat în 1993 (dar puteți găsi pe Netflix și excelentul The Coldest Game).
Așadar, enjoy! Sper să vă placă recomandările mele.
1. Searching for Bobby Fischer (1993)
Bobby Fischer dispăruse din nou și, în ciuda controverselor stârnite de acesta, americanii îl apreciau pentru că era primul jucător din SUA care a spart monopolul școlii rusești de șah, iar lumea îl căuta încă prin competițiile stradale, din parcurile din New York. Sau măcar spera să apară un nou mare campion american, iar printre tinerele speranțe era și Joshua Waitzkin, recunoscut ca viitor maestru șahist chiar din copilărie. Acest film este povestea copilăriei lui Josh, a primilor pași în șah, a primilor săi profesori, a felului în care a împletit joaca cu mașinuțele cu lecțiile de șah, a primelor sale dezamăgiri și succese. ”Mutări inofensive” este un film pozitiv, suav, care are ca substrat jocul de șah, dar este mai mult despre familie, despre pasiuni, despre felul în care părinții trebuie să încurajeze hobby-urile copiilor, îndemnându-i să perspevereze, să urmeze pasiunile, oferindu-le cadrul de dezvoltare a acestora, până când vor trece la următoarele sau vor tinde spre perfecțiune. Bun rol al debutantului Max Pomeranc. Nota: 8/10
2. Ils sont partout (2016)
Se iau o mulțime de clișee despre evrei, gândite sau rostite de toți antisemiții, pe toate canalele, precum:
-Iisus a fost ucis de evrei;
-evreii sunt peste tot (Ils sont partout);
-evreii sunt bogați;
-evreii conduc lumea;
-complotul evreiesc și Holocaustul.
Regizorul Yvan Attal utilizează metoda comediei și a povestirilor pentru a le combate și a ne face să înțelegem că fiecare dintre acestea sunt prostii aflate la îndemâna celor necunoscători sau răuvoitori. Toate aceste ”scurtmetraje” atacă una dintre stereotipii: extremistul care descoperă că este evreu; evreu sărac, criticat de familie și prieteni; evreul din Mossad care se întoarce în timp, pentru a-l ucide pe Iisus pruncul și a schimba istoria lumii; cel care s-a săturat de discuțiile despre Holocaust și pornește propria revoluție, pentru a se vorbi despre cu totul altceva. Toate aceste filme sunt și amuzante, și instructive. Ne spun câte ceva despre istorie, despre gândire, despre inteligență și despre felul în care oamenii se iau după turmă, fără să gândească, fără să caute informații suplimentare, împinși de la spate de niște nulități cu propria agendă. Chiar dacă filmul nu are note prea bune, mie mi s-a părut minunat pentru a ilustra ceea ce și-a dorit să spună, într-un ”limbaj” potrivit pentru orice spectator. Nota: 8/10
3. L’ultimo paradiso (2021)
Suntem în anii 50, imediat după război, într-un sat spectaculos din Italia, ai cărui locuitori trăiesc în principal din lucratul pământului și comercializarea măslinelor. Relațiile dintre oameni sunt aceleași dintotdeauna, în care autointitulatul conducător al satului este cel care manipulează vânzările, care muncește țăranii, care violează tinerele și care are, în același timp, pretenția ca fetele sale să fie imaculate și distante față de ceilalți. Numai că apar rapid și primele mici revolte împotriva acestuia, conduse de tânărul Ciccio Paradiso, care este și sindicalistul de serviciu, și Don Juan-ul care schimbă ordinea lucrurilor (deși vom afla rapid că ordinea a fost mereu complicată în acel sat). Cele două părți principale ale filmului sunt destul de diferite – una alertă și cu multe scântei și senzualitate, a doua molcomă și cu multe tăceri mai puțin inspirate -, dar senzația de ansamblu este a unui film atent construit, care ne înfățișează viața de provincie, cu multele ei realități, conflicte, vieți simple, ierarhii și drame. Nota: 7,5/10
4. Wolkenbruchs wunderliche Reise in die Arme einer Schickse (2018) – Trezirea la realitate a lui Motti Wolkenbruch
Nu știu de ce atâta fascinație pentru evreii ultraortodocși, dar probabil vine și din exotismul lor, și din felul în care sunt portretizați în multe filme, pe un ton ironic, care ating realitatea lor într-un mod amuzant pentru publicul necunoscător. Cam așa se întâmplă și în acest film elvețian, unde un tânăr student este pregătit de familie, în mod tradițional, pentru a intra în rândul lumii: i se aranjează diferite întâlniri, îi este interzis să se cupleze cu neevreice, este trimis în Israel pentru a cunoaște o femeie care respectă obiceiurile. Numai că el este un rebel cumsecade, care vrea să descopere viața adevărată, care include atât alcool, cât și (mai ales) sex. Așadar, o căsătorie aranjată este respinsă și mirajul libertății este mai puternic. Rezultatul: o comedie plină de haz, sinceră și simpatică. Cât despre faptul că este și optimistă, îi las pe spectatori să descopere. Nota: 7/10
5. Moxie (2021)
Ce mi-am zis la final: uite un film care tratează sincer și fără menajamente inutile adolescența! Sigur, e vorba de adolescența americană, dar aș putea extrapola acest fapt în oricare parte a lumii: și noi avem rasismul nostru (oare de câte ori nu ne marginalizăm colegii țigani?), și noi avem bullying-ul nostru (cum altfel ne privim colegii care nu sunt pe tiparul nostru, doar pentru că sunt ochelariști sau presupuși tocilari?), și noi avem partea noastră de revoltă, de atitudine, de feminism sau mai ales, dimpotrivă, de nepăsare… La prima vedere, Moxie (tradus ”Tupeu”) este un film tipic adolescentin, care pare a nu se deosebi de tiparele genului: tocilari, sex, diferențiere enormă între populari și cei nebăgați în seamnă, fete frumoase-majorete vs. minoritari, băieți sexy din echipa de fotbal vs. băieți fără succes. Sigur, e și asta, dar filmul trece peste tipare pentru a discuta probleme importante, precum feminism, rasism, bullying, reacție și revoluție. Și că e important să iei atitudine când anumite probleme ți se pare soluționate imoral sau ilegal de către autorități (aici e vorba de directorul școlii, desigur). În plus, multă emoție, empatie și sensibilitate în acest film atât de obișnuit, dar și altfel în alte privințe. Eu îl recomand. Nota: 7/10
Pentru că primele două filme au ieșit temporar din oferta Netflix (dar poate revin curând), adaug acestei liste încă un serial, deloc rău, care mi-a plăcut în martie: Sky Rojo.
Pentru alte filme, puteți căuta cu încredere și pe grupul de recomandări Netflix România.
(Sursă fotografii: IMDb.com)
