Mă tot uit pe albumul cu filme văzute în 2025 și nu-mi dau seama cum s-a întâmplat de am văzut așa de puține filme în 2025, doar 58 de filme. Au fost luni întregi în care n-am avut stare de a vedea filme (conjunctura politică a lui 2025 în România a fost foarte complicată), apoi câteva luni în care n-a fost timp (concedii medicale sau de odihnă) etc. Am încercat să recuperez în lunile de iarnă, dar oricum pare cel mai slab an (ca număr de filme văzute) din ultimii zece.
Cele mai multe filme, desigur, au fost pe platformele de streaming, mai e mult până când Câmpina va avea din nou un cinematograf, iar deplasările la mall nu-mi surâd deloc. Un film de nota 10, un serial de 9,5, restul în topul de mai jos, profund personal ca de obicei:
1. Awakenings (1990)
În 1969, pacienții catatonici nu prea erau băgați în seamă în spitale. Evoluția lor era neschimbată de ani, poate chiar de decenii, așa că doctorii neorologi îi catalogau în catastife și îi lăsau să lâncezească prin spitale. Apare însă „romanticul” doctor Malcolm Sayer care nu lucrase niciodată cu pacienți în carne și oase și, ca urmare, este atent la orice detaliu. Dar dincolo de amănuntele observate, e vorba de empatie, de primul doctor din mulți alți anteriori căruia i-a păsat de oameni și a încercat să facă ceva pentru ei, dar și de știință. Sayer a studiat, a căutat informații în trecut, a aflat lucruri despre viața lor anterioară și și-a dat seama care era cauza: o encefalită, o infecțiune a creierului, pe care au avut-o acești pacienți în copilărie/adolescență. Sayer a încercat mai multe medicamente experimentale și doar atunci, în 1969, reușita sa a fost senzațională, deși temporară – pacienții s-au trezit la viață pentru câteva zile și au trăit aproape ca niște oameni normali. Excepțional Robert De Niro în acest film sensibil, foarte emoționant și care smulge multe lacrimi. Nota: 10/10
2. Adolescence (2025, miniserie, 4 episoade)
Clar, este un film care face senzație, obligatoriu de văzut nu numai de părinții de adolecenți, ci și de lumea toată. Excelent filmat, fiecare episod într-o singură bucat, cu scene care rămân mult timp în memorie și care stârnesc fie groază, fie uimire, fie lacrimi, Adolescence ne dovedește prin intermediul filmului cât de mari sunt diferențele inter- și intra-generaționale și cum ratăm mereu să ne înțelegem ba copiii, ba părinții sau bunicii. Și acest eșec este surprins perfect aici. Iar în era tehnologiei digitale, orice formă de ură sau de discriminare este exacerbată de social media și de fenomene precum bullying-ul, misoginismul, radicalizarea și, de cele mai multe ori, cei care au realizat aceste „produse” nu au nicio responsabilitate cu privire la ceea ce se întâmplă cu tinerii, psihic, dar și fizic. Excelente interpretările (în special, adolescentul Owen Cooper), excelente întrebările puse (și deloc ușoare răspunsurile!), foarte complexe mesajele, un serial plin de tensiune și intensitate, în care cam totul este aproape de perfecțiune. Nota: 9,5/10
Disponibil pe Netflix.
3. Train Dreams (2025)
Cât de complicată era viața pentru muncitorii simpli din America și de oriunde în preajma anului 1900! Așa era și pentru Robert Grainier, un simplu tăietor de lemne din zona rurală, care nu și-a cunoscut părinții și care muncește pentru supraviețuire și, după ce și-a cunoscut perechea, pentru bunăstarea unei familii de trei membri și fără prea multe speranțe pentru viitor. Călătorește zile în șir cu trenul spre locuri unde este nevoie de muncă fizică, trimițând bani acasă, revenind din când în când, fără să se gândească nicio clipă la istoria mare. E viața sau drama fiecărei familii de la țară, până și în zilele noastre, în care toate resursele fizice și mentale merg spre supraviețuirea zilnică, spre bunăstarea temporară a familiei, conștientă sau nu că nu au cum schimba ceva în lumea înconjurătoare. Train Dreams curge ca o poveste, susținută de vocea unui narator din off, de parcă ni s-ar spune o poveste mai veche decât lumea, ceea ce e probabil adevărat. Tragedia mocnește la fiecare colț, întocmai ca în familia lui Robert, așa cum se poate întâmpla sau nu în toate familiile din lumea asta. Unul dintre cele mai bune filme văzute anul acesta, o meditație destul de poetică, dar atât de profundă și de apăsătoare, asupra perisabilității vieții și asupra lucrurilor pe care le considerăm esențiale într-o viață atât de scurtă și (probabil) atât de lipsită de importanță la scara istoriei. Nota: 9/10
Disponibil pe Netflix.
4. Io Capitano (2023)
Atunci când se vorbește despre refugiați și despre felul în care, uneori, fundamentalismul ajunge prin intermediul lor în Occident, nu se gândește nimeni la destinele individuale ale fiecăruia dintre aceștia. Nu vorbește aproape nimeni despre zecile de mii de oameni care dispar fără urmă în cursul călătoriei prin care vor să scape de sărăcie, de foame, să-și salveze pielea și pe cea a familiilor lor. Poate că „Eu căpitan” poate oferi o perspectivă mai apropiată de realitate a dramei refugiaților. Cei doi tineri – Seydou și Moussa – duc o viață foarte complicată în Senegal și singura lor dorință, ca adolescenți, este să ofere o altă viață mamei lor, fraților și surorilor. Așa că pleacă într-o călătorie pe viață și pe moarte spre locul unde, speră ei, le va schimba situația, adică spre Europa. Nu există momente ușoare în această încercare, peste tot există capcane, primejdie, dar mai ales impostori și oameni malefici, care își doresc doar banul, fără scrupule. Până la urmă, în această chestiune a refugiaților, nu supraviețuiesc neapărat cei mai puternici, ci cei care au cel mai mult noroc. Un film excelent! Nota: 9/10
5. Zero Day (2025, miniserie, 6 episoade)
Un incident informatic de un minut paralizează întreaga Americă și toată țara este dată peste cap – transporturile sunt în colaps, avioanele nu reușesc să aterizeze, semafoarele și barierele o iau razna. Mii de oameni mor. Lumea se întreabă cine e de vină: oare sunt rușii? oare sunt teroriști din toată lumea? oare sunt americanii? E clar că, pentru prima oară, SUA se află într-o dificultate majoră, pentru că nu se știu vinovații și nici nu se știe dacă incidentul nu se va repeta. George Mullen (Robert de Niro), ex-președinte al SUA, este personajul cu capul pe umeri și care este însărcinat să rezolve situația și să găsească vinovații. Acțiunea nu te lasă să respiri, este imprevizibilă, iar scenariul împletește politica americană cu policierul, dar și cu noile tehnologii care pot opri lumea în loc dacă sunt stăpânite de genii malefice. De văzut, merită o privire atentă, nouă ne-a plăcut mult acest film mai actual decât se așteptau probabil realizatorii. Nota: 9/10
Disponibil pe Netflix.
6. The Seed of the Sacred Fig (2024) – Dâne-ye anjîr-e ma’âbed
Mohammad Rasoulof a realizat un film curajos, în care se aduc în prim-plan toate acele controverse și contradicții în care se zbate societatea iraniană. Chiar și într-o familie aparent unită, conflictele sunt deschise și aduse la suprafața de gândirea diferită între generații sau în interiorul aceleiași generații.
În centrul filmului său, este o familie compusă din patru membri: Imam tatăl are o carieră în ascensiune, dar pentru a ajunge judecător trebuie să facă parte din tribunalele care pedepsesc studenții și tinerii, ba chiar și familiile care protestează pașnic după moartea Mahsei Amini, arestată și torturată de autorități pentru nepurtarea corectă a hijabului; Najmeh mama este casnică și veșnic paravan între Imam și fetele sale, Sana și Rezvan, care urmăresc protestele pe rețele sociale, sunt istețe, au propriile principii și atitudini îndrăznețe și pertinente. Pe măsură ce protestele iau amploare și conflictul din această familie izbucnește tot mai vocal, deși tăcerile sunt foarte importante în acest film. Făcut pe ascuns în Iran de regizorul apoi autoexilat, The Seed of the Sacred Fig este un film profund, un film despre curaj și despre puterea de a-ți asuma propriile opinii și păreri într-o lume care nu mai este deloc liberă. Nota: 8,5/10
7. Night Always Comes (2025)
Lynette nu este deloc un înger, a avut și are încă multe probleme de comportament, dar și cu legea, dar în același timp îi putem spune un „suflet bun”. Țelul ei este să cumpere, într-o perioadă de criză financiară, o casă pentru familia ei și mai ales un loc care să-i confere siguranță fratelui său mai mare, afectat de o boală complicată precum Sindromul Down. Problema este mama ei, care s-a săturat de o viață plină de rate la bancă și care cheltuie într-o clipă toți banii care trebuiau dați avans. Într-o singură noapte, Lynette trebuie să facă rost de o avere – de 25.000 de dolari -, iar o asemenea sumă nu poate fi strânsă decât prin metode mai puțin legale. Ceea ce rezultă este un thriller care poate fi ușor categorisit ca făcând parte din aria jocurilor de tip Grand Theft Auto, implică și mașini, și tâlhării, și sex, și o noapte din ce în ce mai scurtă. Un film care te ține în suspans pe tot parcursul său, cu o interpretare excelentă semnată de Vanessa Kirby și un semnal de alarmă despre cât de mult putem forța lucrurile atunci când suntem disperați, când viitorul nostru atârnă de un fir de ață – oamenii o pot lua razna în unele momente. Nota: 8,5/10
Disponibil pe Netflix.
8. About Dry Grasses (2023)
Nuri Bilge Ceylan nu se dezminte în filmele pe care le realizează, în cadrele lungi, în tăcerile dese, în privirile și cuvintele cu multe înțelesuri, în privirea aruncată asupra vieții prin intermediul naturii și anotimpurilor lungi turcești. La fel și în acest „Prin ierburi uscate”, unde preponderente sunt nu cadrele legate de ierburi de orice fel, ci cele înfrigurate, ale unei ierni înzăpezite și aparent nesfârșite dintr-un sat dintr-o Turcie de departe de Istanbul, undeva în apropiere de Kurdistan. În centru, doi profesori care predau la școala acestui sat și sunt sancționați pentru un conflict cu două eleve, conflict în care doar spectatorul (fiecare în felul lui) poate găsi vinovații – profesorii pentru că făceau gesturi nepotrivite sau dăruiau lucruri elevelor sau acestea pentru că se simțeau admirate, plăcute sau erau chiar îndrăgostite? Mai departe, apare o altă profesoară care acaparează scena, dincolo de acest conflict, cu discuții inteligente, aprofundate, care țin atât de relații, cât și de aspecte sociale, de egalitate în drepturi sau de feminism. Un film care necesită atenție, dar și deschidere pentru a înțelege atâtea problematici, atâtea sensuri. Nota: 8,5/10
9. Black Mirror (2025, sezonul 7, 6 episoade)
Cunoscutul serial Black Mirror a revenit zilele acestea după aproape doi ani de pauză și, după ce am văzut câteva episoade în avanpremieră și alte câteva împreună cu toții fani serialului, pot spune că e o revenire reușită, care pune accentul chiar pe efectele tehnologiilor actuale asupra vieții reale, de la miraculoasele jocuri virtuale, care înlocuiesc realitatea, până la minunile tehnicii împânzite însă de o publicitate agresivă, de la conspirații până la utilizarea excesivă a inteligenței artificiale. Fiecare episod are o temă interesantă și foarte bine gândită, care naște multiple întrebări, dar parcă cireașa de pe tort, cel puțin pentru noi a fost continuarea unui episod celebru din sezoanele anterioare – USS Callister și reconstruirea realității noastre problematice prin intermediul unor clone ale colegilor, prietenilor, pe care-i putem chinui în voie într-o altfel de realitate, virtuală, dar totuși atât de veridică. Un sezon foarte reușit, foarte realist, foarte apropiat de realitatea noastră sau realitatea viitorului apropiat. Nota: 8,5/10
Disponibil pe Netflix.
10. Trei kilometri până la capătul lumii (2024)
Un film tare complicat. Indiferent de orientarea sexuală a noastră sau a copiilor noștri, indiferent de diferențele religioase sau de concepții, relația între generații – mai ales în lumea modernă, dependentă de tehnologii – este din ce în ce mai complicată. Nu ne mai înțelegem copiii, așa cum nici copiii nu ne mai înțeleg pe noi. Iar într-o comunitate foarte restrânsă, orice „diferență” de acest gen este pusă pe tapet, oamenii ajung în gura lumii, uneori de batjocură, de ocară, alteori sunt pur și simplu „exilați”, trimiși la marginea societății. Traumele nu sunt însă doar de natură comunitară, ci și la nivel individual – indiferent de vârstă, cei diferiți, dar mai cu seamă cei diferiți din punct de vedere al identității sexuale, devin intoleranți la rândul lor, depresivi, aproape sinucigași. Toată lumea îi respinge și ei resping la rândul lor lumea. Dincolo de aceste speculații teoretice, dar care sunt strâns legate cu acest film, Trei kilometri până la capătul lumii are ca loc de desfășurare o comunitate izolată din Delta Dunării și un secret – o familie simplă descoperă că băiatul lor – bătut rău în sat de niște băieți de aceeași vârstă, la întoarcerea în vacanță – este homosexual. Un lucru pe care îl suportă cu toții foarte greu, prilej de discuții și de conflicte la nivelul întregii comunități. Ceea ce e și mai dificil pentru spectatori, cei care sunt și toleranți, și deschiși și care, cu toții, simt empatie pentru toate personajele – îl înțeleg pe fiul revoltat de „neînțelegerea” celor din jur; îi înțeleg pe părinții care-și doresc și binele copilului, dar vor să rămână și apropiați comunității; îi înțeleg și pe cei care alcătuiesc autoritatea locală, care-și doresc liniște în comunitate, indiferent că vorbim de polițistul care-și așteaptă pensia sau de preotul care pare echilibrat, dar nu are nicio remușcare să facă o exorcizare. Așa cum spuneam, un film foarte bun, dar și tare complicat. Nota: 8/10
Disponibil pe HBO Max.
Au mai primit nota 8, din partea mea, pe parcursul anului mai multe filme, dar las doar trei mențiuni:
- Anora (2024)
- Jaful secolului (2024)
- The Outrun (2024)
Pentru alte filme Netflix, puteți căuta cu încredere și pe grupul de recomandări Netflix România.
(Sursă fotografii: IMDb.com)
