Editura Humanitas Fiction a invitat din nou cititorii să i se alăture miercuri, 6 februarie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38), la lansarea romanului „Nimicul“ de Hanif Kureishi, apărut în colecția în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu. Volumul a fost tradus de Cristian Ionescu, iar la eveniment au fost invitate Cristina Foarfă, jurnalistă, editor coordonator Bookaholic, Simona Preda, critic literar și Ana Barton, scriitoare. Evenimentul a fost moderat de Raluca Popescu, redactor-șef al Editurii Humanitas Fiction.
Hanif Kureishi a publicat romanul Nimicul în 2018, la editura britanică Faber&Faber, iar operele sale au fost traduse de-a lungul timpului în peste 36 de limbi. Evenimentul de la Humanitas Cișmigiu a ales că disece acest volum despre frustrările unui bărbat cu ajutorul celor patru femei invitate, ceea ce poate părea oarecum paradoxal, a remarcat încă de la începutul întâlnirii Cristina. Fiecare a avut un alt punct de vedere și o altfel de abordare, astfel că cititorii au avut o la îndemână multiple chei pentru a dezlega tainele romanului.
Simona Preda a fost cea care a vorbit prima despre întâlnirea cu Hanif Kureishi. Ca și puncte forte a remarcat faptul că romanul Nimicul este scris la persoana I, ceea ce face totdeauna lucrurile mai dificile, mai personale, iar autorul trebuie să dea măsura talentului său mai degrabă decât în alte tipuri de narațiune. Waldo, eroul principal, un genial hedonist cum l-a numit Simona, este un personaj de care nu au cum să nu te îndrăgostești la un moment dat. Deși trăiește povestea spusă într-un trio amoros, când deja nu prea mai are resurse, fiind aproape în totalitate neputincios, crede că încă i se mai cuvine o fărâmă de dragoste și o vrea cu orice preț. Mizând pe dialectica iubirii, discursul primei invitate a sondat în cea mai mare parte raportul dintre deșertăciunea lumii și dragoste.
Cristina Foarfă mi-a părut cea mai aproape de scriitura lui Hanif Kureishi. Cu o pleodarie bine susținută despre nimicul pe care îl are în vedere și autorul, a punctat foarte bine atât punctele principale ale romanului, cât și posibilele chei în care poate fi citit. Mai mult decât atât, miza cea mare nu este iubirea, ci egosimul lui Waldo – goana după ceea ce de fapt nu putem prinde niciodată – care nu renunță nici în ceasul al doisprezecelea la ceea ce consideră că este de drept al lui: soția. În ciuda tuturor obrăzniciilor pe care le-a făcut și trăit, în ciuda infidelităților și golănelilor, soția, Zee, trebuie să rămână lângă el până la final, chiar dacă nu mai poate fi vorba despre iubire și nici nu se știe foarte clar câtă a fost. Egoul masculin, care are totdeauna nevoie de noi provocări pentru a rămâne la cote înalte este miezul poveștii, iar ritmul alert al textului, scris aproape brutal, este ceea ce face din Nimicul o carte care merită cel puțin o lectură. O lectură și pentru poveste, pentru o poveste care vorbește fără menajamente despre nimicul care se insinuează în relații și despre nimicul care rămâne după ce acestea se consumă. Nu avem sondaj psihologic, iar Hanif Kureishi nu are intenția să liniștească nici personajul principal, nici cititorii.
Ana Barton a remarcat faptul că Nimicul este o carte foarte bine redactată, cu un discurs redus la esență foarte mult, și e bine așa, dacă avem în vedere intensitatea cu care este scris, dar și faptul că experiența autorului ca dramaturg, scenarist, cineast, are un cuvânt greu de spus în ceea ce privește montajul romanului. Discursul său a mizat însă pe trioul Waldo-Zee-Eddie (amantul șarlatan) și ponderea personajului feminin în această ecuație. Pe undeva o relație de dependență. Aducând vorba despre momentele de început, când Waldo și Zee s-au cunoscut, Ana ridică întrebarea dacă Waldo a știut are că Zee este mult mai demonică decât el. Nebunia are multe fețe, iar dincolo de o aparentă normalitate, Zee ascunde mai multe obrăznicii decât Waldo. Predilecția pentru suforcare este doar una dintre ele. Ana Barton a catalogat-o ca ”o lectură care îți face bine. Extraordinar de bine dozată și foarte asumată. Este și foarte curajoasă.”
Pentru mine a fost o interesantă reîntâlnire cu Hanif Kureishi, după Venus (la care a scris scenariul), pe care l-am savurat până la urmă, trecând de la momente de oripilare la cele în care am reflectat la abordări diferite ale personajului cheie și am dat o șansă unui autor care are resursele necesare pentru volume care să provoace cititorii să considere alte perspective decât cele obișnuite, dar și să decidă ce atitudine au față de el. Avem și acolo același timp de erou, același bătrân egoist, atroce în ceea ce privește împlinirea dorințelor, chiar dacă este redus aproape total la stadiul de privitor. Nimicul însă pune în scenă toate frustrările lui Waldo într-un univers mult mai mic, claustrofobic chiar, redate brutal de Kureishi, ca parte a unui plan de răzbunare diabolic.
HANIF KUREISHI, scriitor de origine pakistanezo-britanică, s-a născut în 1954 în Kent. A studiat filozofia la King’s College, Londra. În 1981 a obținut Premiul George Devine pentru piesele Outskirts și Borderline, iar în 1982 a fost numit writer in residence la Royal Court Theatre. Pentru scenariul filmului My Beautiful Laundrette, din 1984, a primit o nominalizare la Oscar. A scris, de asemenea, scenariile filmelor Sammy and Rosie Get Laid (1987), London Kills Me(1991, pe care l-a și regizat), The Mother (2003) și Venus (2007).
Primul său roman, Buddha din suburbie (The Buddha of Suburbia, 1990; Humanitas Fiction, 2007), s-a bucurat de mare succes, fiind tradus în peste 25 de limbi. I-au urmat o serie de romane, între care The Black Album (1995), Intimitate (Intimacy, 1998; Humanitas Fiction, 2018) — care stă la baza ecranizării omonime din 2001, în regia lui Patrice Chéreau —, Darul lui Gabriel (Gabriel’s Gift, 2001; Humanitas, 2005), Am ceva să-ți spun (Something to Tell You, 2008; Humanitas Fiction, 2010), The Nothing (2018; Humanitas Fiction, 2019), precum și volume de povestiri: Love in a Blue Time (1996), Midnight All Day (1999) și The Body and Other Stories (2002).
