În această săptămână, citim din revistele România Literară, Suplimentul de cultură, Observator cultural, 22, Dilema Veche, Familia.
–”România literară”, nr. 38/20 septembrie 2013. Daniel Cristea-Enache își anunță, în prisma ultimelor evenimente de la Radio România Cultural, renunțarea la colaborarea cu instituția susmenționată: ”Urmez exemplul Președintelui Uniunii Scriitorilor din România și vă îndemn s-o faceți și voi, pentru a nu gira cu numele propriu rușinea publică de la Radio România Cultural. În ce mă privește nu voi mai colabora cu Radio România Cultural până la demiterea dnei Oltea Șerban-Pârâu, directorul său abuziv și incompetent. Pe banii noștri.”
Raluca Dună prezintă o carte de proză scurtă, ”Șoricelul din Kitej-Grad”, autor Mihai Bădică, apărută la Casa de Pariuri literare, în 2012: ”Cred de ceva timp într-un reviriment posibil și din ce în ce mai vizibil al prozei scurte românești, înclin să cred că basarabenii ne dau deocamdată clasă la acest capitol, dar uite că apar surprize neașteptate, precum acest Șoricel din Kitej-Grad, care, fără, să încline definitiv balanța, o face totuși să tremure. Vorba lui M. Ivănescu, ”orișicâtuși de puțin, contează enorm”… Șoricelul nu e o carte genială, o revelație, dar e o carte foarte simpatică, nepretențioasă fără să fie vulgară, bine scrisă, în general, cu o anumită lejeritate neprofesionistă, dar fără nicio poticnire stilistică”.
–”Suplimentul de cultură”, nr. 409/14-20 septembrie 2013. Elena Vlădureanu găzduiește un interviu interesant luat scriitoarei Adina Dabija (al cărei roman recent, Șaman, a fost recenzat pe Filme-carti.ro, care a găzduit, de asemenea, și un interviu cu autoarea). Iată ce răspunde Adina Dabija la întrebarea ”Ce a reprezentat literatura în timpul șederii tale acolo? Un refugiu? Un hobby?”: ”Ce reprezintă oriunde și oricând. Un mod de a înțelege lumea și de a te înțelege pe tine însuți. Nu are legătură cu timpul și cu spațiul, e ca un fel de ieșire din timp și spațiu de fapt.”
Poziții tranșante și pertinente despre problema câinilor maidanezi. Una dintre ele este a lui Alex Savitescu, care concluzionează (și achiesez la această concluzie): ”Tocmai de aceea, i-aș ruga pe toți acești duioși care iubesc animalele atât de mult, încât uită că sunt oameni, să-și piardă vocea. Să nu mai militeze, pe rețele de socializare sau prin emisiuni televizate, pentru vagabondaj. Să nu ne mai încalce teritoriul nouă, oamenilor normali la cap. Să nu ne mai amenințe și să nu ne mai jignească. Am văzut pe Facebook, într-o singură săptămână, vreo douăzeci de Maici Tereze, masculine și feminine, înjurându-i pe cei care vor ca străzile și parcurile să arate normal. Sunt din ce în ce mai convins că și aceștia trebuie sterilizați.”
–”Observator cultural”, nr. 433(691)/19-25 septembrie 2013. Zilele acestea se tot discută despre torționarii din regimul comunist. Din punctul meu de vedere, acei oameni merită să își trăiască bătrânețile în închisoare, chiar dacă ei au ucis tineri cu bună știință, fără milă, fără să le pese de viitorul lor. Pentru a vă convinge, dacă este nevoie, ce iad era în acele închisori comuniste, vă recomand articolul lui Andrei Muraru despre ”Lagărul Periprava sub Ioan Ficior”: ”La Periprava, Ficior a pus în practică un întreg arsenal de măsuri pentru anihilarea deținuților politici: condiții de trai mizerabile, rele tratamente, lipsa hranei adecvate, frigul extrem din barăci și aglomerarea excesivă, lipsa apei potabile, pedepsele corporale sau cele cu izolarea, condițiile de muncă foarte grele.”
În Observator cultural, este tradus și un interviu extrem de interesant cu Norman Mandea, din revista franceză XXI. Iată ce răspunde autorul român la întrebarea dacă îi lipsește România: ”Cu țara mea am azi legături mai simple, dar care rămân complicate. Datorită vârstei, rutinei, unui soi de resemnare. Am fost alungat departe de ea, iar eu m-am îndepărtat. Dar Bucovina copilăriei mele îmi lipsește, dealurile, pădurile și cosmopolitismul orășelului meu de după război. Azi, nu mai sunt de nicăieri, un evreu rătăcitor cu rădăcini românești, care trăiește în America, cel mai bun hotel din lume. Și în cochilia melcului, limba sa, pe care o ia peste tot cu el.”
Revin cu recomandarea articolelor Cristinei Manole, Lecturi în vremuri de austeritate, unde descoperim în fiecare săptămână cărți recente, comentate și recenzate într-o manieră scurtă, dar pertinent și inteligibil. Din această ediție, ne atrage atenția cartea ”Fetițele. Rude sărmane” (despre care am scris și eu, pe Filme-cărți.ro): ”O proză a cotidianului imediat, cu pățanii mai triste sau mai vesele, într-o lume plină de privațiuni a unui URSS aflat în plină dominație comunistă. Numai că atunci când ești mic (sau mică), universul imediat este mai puțin ideologizat, chiar dacă îi suporți consecințele. Avem și sentimente și emoții, avem și o fină ironie pe alocuri, avem și o perspectivă inedită a sexualității fetelor nici măcar în floare, avem multe secvențe antologice din lumea celor care au traversat comunismul.”
(Jovi)
-Am regasit doua numere al revistei saptamanale „Suplimentul de cultura”, ziar pe care nu l-am mai citit de vreun an de zile. Articole vioaie, tineresti, curajoase, dinamice, pline de miez, asa cum stiam. Scriu mai ales cei legati intr-un fel sau altul de Editura Polirom (mai ales scriitorii Polirom). Si o fac foarte bine. Am regasit rubrica lui Radu Pavel Gheo „Romanii e destepti”- eu as spune mai degraba ca se scrie corect „Romanii ie dastepti” mais on passe…), banateanul apreciat si publicat la Iasi. Cele doua articole care mi-au atras atentia si pe care le-am citit cu mare placere despre realitatea noastra zbuciumata se refereau la Rosia Montana- achiesam in totalitate si cazul Visinescu cu o nota: aparitia acestui caz vine sa dovedeasca, este o marturie in plus a felului cum Romania a avut sansa sa se decomunizeze dupa 1989 chiar atunci, in primii ani (dupa cum au facut-o alte societati est si central-europene, intr-o masura mult mai mare decat la noi) insa nu a facut-o. De aceea a trebuit sa asteptam 24 de ani: pentru ca nu ne place sa luam decizii radicale si rapide. Si pentru ca Revolutia anticomunista din 1989 nu a fost chiar atat de anticomunista ci mai degraba anti-ceausista ceea ce nu-i deloc acelasi lucru. Aceasta a fost de altfel si mare miza a confiscarii revolutiei din 1989: atenuarea sau chiar impiedicarea razbunarii sutelor de mii de victime ale regimului comunist. Le-a reusit? Si inca cum! Pana va fi judecat, daca va fi judecat si condamnat, Visinescu are toate sansele sa moara de moarte buna. Scadalos ramane si aspectul pecuniar: tortionarii au in continuare pensii de 4-5.000 de lei, bani care provin din contributiile noastre in timp ce pensionarii obisnuiti, care au avut norocul sau nesansa sa nu bata si omoara, 1-2.000 de lei.
Daniel-Cristea Enache are o rubrica („Timpuri noi”) si in Suplimentul de cultura. Remarcabila este pofta de scris a lui Daniel-Cristea Enache (ceea ce denota un entuziasm tineresc chiar daca randurile sunt foarte mature) pe care-l regasesc in mai toate revistele culturale de calitate. Un asalt neintrerupt. Unul de calitate pentru ca, in ciuda faptului ca scrie foarte mult, o face foarte bine. Se mai spune despre unii jucatori de fotbal maturi, cu conturile pline (ceea ce nu e cazul scriitorilor din Romania) ca nu le-a pierit pofta de joc. Cam asa este si cu Daniel-Cristea Enache. Cu diferenta ca la varsta domniei sale cariera in spatiul cultural este abia la inceput in timp ce cea a futbolistilor la apus.
-In Revista 22, numarul 38 (24-30 septembrie), Andreea Pora imi da dreptate (i-am citit articolul dupa ce am scris randurile de mai sus) in intregime, avand aceleasi puncte de vede in articolul Adevărații criminali din spatele torționarilor “Iliescu și FSN, apoi urmașii lor au blocat vreme de peste 20 ani orice încercare de curățire a societății, fie ea și numai morală, prin Legea Lustrației, ca și pedepsirea securiștilor prin justiție. Lustrația, așa cum era ea gândită prin Proclamația de la Timișoara, a fost nu doar aruncată la coșul de gunoi, ci și demonizată și ridiculizată, pentru ca în timp să fie emasculată, amânată, respinsă repetat de parlament sau asezonată parșiv cu întregi categorii profesionale, cum sunt procurorii, sau cu articole vizând direct anumite persoane.(…) De ani de zile, parte a societății civile a cerut diminuarea pensiilor securiștilor, oferind cazuri concrete ale bunăstării în care se lăfâie aceștia pe banii publici. Pleșiță, care povestea relaxat cum i s-a smuls barba lui Goma la anchetă și declara despre victime că „i-am ucis, bineînțeles. Asta făceam noi“, a murit la 80 de ani, în 2009, cu o pensie de 55 de milioane. Și-a petrecut ultimele 3 luni de viață într-un sanatoriu al SRI, probabil ca răsplată pentru serviciile aduse RSR și Securității, și era fericitul posesor al unui NUP dat de Parchetul General în dosarul „Europa libera – Carlos Șacalul“, care l-a spălat până și de faptele de terorism.
(…)Cea mai interesantă este însă reacția televiziunilor, care, după 23 de ani și mii de pagini scrise despre închisorile comuniste, unele de-a dreptul cutremurătoare, altele cu informații de prima mână, descoperă cu redutabilă inocență oroarea. A fost nevoie de trimiterea în judecată a lui Vișinescu și Ficior pentru asta! Unele televiziuni manipulează din prostie, incultură sau în vânătoare de rating, altele cu program. Atenție, e foarte bine că suferințele și crimele sunt arătate publicului, problema e decontextualizarea, omisiunea și reducerea sistemului la cei doi torționari. Nimic despre rolul PCR sau al Securității, despre metodele de anchetă, despre dosare și propaganda spălătoare de creiere. Două televiziuni, RTV-Ghiță și Antena 3-Felix, excelează în acest tip de manipulare, fac pe de o parte apologia comunismului, iar pe de alta deplâng soarta victimelor.
Trei note despre finantare revistelor culturale care nu fac/au rating: Consiliul Judetean Alba finanteaza Romania literara (dar a fost implicata si in organizarea Festivalului Dilema Veche- multe bile albe pentru aceasta institutie- nici nu stiu de cine dominata politic si nici nu conteaza), iar revista Familia din Oradea este „institutie a Consiliului Judetean Bihor” Institutie. Frumos. Deci se poate, cand si daca se vrea. Iar din aceasta ultima revista-institutie aflam ca „În ziua de 28 iunie 2013, în Sala Europa a Primãriei Baia Mare, a avut loc un eveniment cu triplã semnificatie: „Ziua Scriitorului”, editia a II-a, „Zilele revistei Nord Literar”, editia a VIII-a si marcarea împlinirii a 10 ani de la aparitia primului numãr al revistei „Nord Literar”. Premiile revistei „Nord Literar” au fost acordate scriitorilor: Opera omnia – Vasile Igna; premiul pentru prozã – Ioan Grosan si Marian Ilea; premiul pentru poezie – Dorel Macarie; premiul pentru criticã si istorie literarã – Mircea Popa. Adela Naghiu a primit premiul special acordat de primarul Cãtãlin Chereches (cel care a subventionat si celalte premii- Chereches si nu Chiriches cu toate ca la ce salariu are la Tottenham ar putea sponsoriza aparitia tuturor revistelor literare un semestru!-n.m). S-au acordat diplome aniversare membrilor fondatori ai revistei din partea Presedintelui Consiliului Judetean Zamfir Ciceu. Evenimentul a fost organizat sub egida Consiliului Judetean Maramures si a Primãriei municipiului Baia Mare.” Mi se pare destul de ciudat ca toate cele trei-patru institutii mentionate aici provin din Transilvania!
-Recent, Andrei Plesu a consacrat doua editoriale simpatice spre delicioase in revista DILEMA VECHE numelor de strazi din Bucuresti (stabilind categorii, dand explicatii scurte “Deunazi, am vazut, din fuga masinii, un numar de strada banal in aparenta, dar totusi misterios: strada Vaselor. De ce ar trebui sa se numeasca asa o strada oarecare, printre blocuri? Cum poate sa-i vina in minte unui edil sa boteze o strada, strada Vaselor? Ce fel de vase? Si de ce nu orice altceva? Intrebarea a inceput sa ma chinuie. Pana intr-atata incat am devenit curios sa aflu in ce perimetru onomastic traieste orasul meu. Am descoperit o enorma materie de reflectie pentru istorici, psihologi, sociologi, antropologi si metafizicieni. N-am reusit sa pricep prin ce mecanisme subtile se hotaresc numele strazilor metropolitan. Si cine ne hotaraste, in ultima instanta adresa?”). Tot felul de nume industriale, florale (remarcabila era Intrarea Smaranda). In alte orase ale tarii perdureaza tot felul de denumiri ale unor combatanti comunisti sau tot felul de mici gradati care au murit in lupta impotriva fascismului etc. (sergenti majori, locotenenti, mai rar aviatori caci nu prea am avut cine stie ce aviatie de razboi etc.).
-Aruncandu-mi privirea asupra unui mai vechi numar (82-83) al revistei Memoria si ajungand la dictionarul celor ucisi de comunisti ma gandeam: cate nume elocvente de eroi care ar trebui sa ajunga numele strazilor oraselor unde au trait si, multi dintre ei, luptat impotriva bestiei comuniste, platind pretul suprem? Abia astfel s-ar insera in constiinta acestui popor un trecut de care nici acum nu este constient. Oameni simpli, functionari, tarani, studenti, tineri batrani, acestia formau acea coloana vertebrala pe care bolsevicii s-au grabit s-o opereze „in viu”, oscior cu oscior, pentru a-i fi lasata in pace masa amorfa a corpului. S-au smuls atunci nervii tarii. Operatiunea a durat ceva timp, dar a meritat, caci aparenta liniste si „pace sociala” mostenite de Ceausescu nu ar fi fost posibile fara ampla operatie chirurgicala intreprinsa sub Dej. Degeaba s-a dat Ceausescu peste cap sa se delimiteze de Dej (si el avand mainile manjite cu sange).
Ce-ar zice Larry despre asta?Si nu ma refer la tobosarul trupei U2, Larry Mullen jr… FLORESCU Stefan-Puiu, functionar. Dupa stabilizarea monetara din 15. VIII. 1947 a sustras (impreuna cu Spiridon Obreja, Ionut Stoian si Serba Secu) de la casieria CFR a Garii de Nord suma de 15 miliaone de lei, din care o parte a ajuns la partizanii din munti, la familiile detinutilor politici, la tiparirea de manifeste contra regimului communist, iar o parte a fost transformata in aur si investita in cumpararea de imobile. I. Stoica a murit in lupta cu Securitatea, la Bucuresti, in ianuarie 1949 (se inapoai din Muntii BUcegi). Ceilalti membri ai grupului au fost prinsi cu ajutorul unui tradator si au fost executati in penitenciarul Jilava, pe 6.IX. 1950 refuzand sa semneze o cerere de gratiere. FLORIN Mihai- taran din com. Intregalde, jud. Alba. Partizan din grupul Nicolae Dabija. Arestat la 14.V.1949 a fost condamnat la munca silnica pentru crima de uneltire contra ordinii sociale. Pe 5.IV.1950 din ordinul lui Nicolski a fost ridicat din penitenciarul Gherla, dus la Cluj si impuscat. Formatu Mihai Student la Facultatea de Teologie. A fost condamnat la inchisoare. In intrevalul 1962-64 s-a aflat in penitenciarul Aiud. A fost omorat in timpul actiunii de “reeducare” Fritzman Iosif din com. Secas, jud. Timis. A fost omorat in bataie de soldatii sovietici la marginea com. Ilint din acelasi judet. Frigoiu Constantin Gh. N. la 2.X.1914 in satul Rahman com. Casimcea, jud. Tulcea. Tata a 3 copii. Impuscat pe 9.X.1949 in curtea casei de oamenii Securitatii care venisera sa-l aresteze pentru ca s-a opus colectivizarii” etc. Sursa: Au fost folosite volumele „Victimele terorii comuniste” de Cicerone Ionitoiu, Editura Masina de Scris si „Cartea mortilor” editata de Academia Civia, 2013, coordonata de Romulus Rusan.
(Codruț)
Contributori: Jovi, Codruț.
Precizări:
1. Revistele literare, culturale, de cinema sau de informație, care doresc să apară în această rubrică, o pot face, trimițând, prin reprezentanții lor, un mesaj la jovi@filme-carti.ro. Vom răspunde de îndată și, probabil, favorabil 
2. Revista ”România literară” a fost obținută cu sprijinul Inmedio.ro, rețea de distribuție a ziarelor/revistelor, de unde vă sfătuim să o achiziționați.
