-Pe Marele Ecran, gasim un interesant comentariu cu privire la documentarul „When You’re Strange”, despre viata si cariera lui Jim Morrison, legendarul component al trupei The Doors: „Sunt exact 40 de ani de cand Jim Morrison murea inexplicabil intr-o cada din Paris, dupa o decada traita la limitele perceptiei, intre muzica si poezie, intre alcool si LSD, intre rai si iad, dar in deplina conformitate cu crezul sau “submission is suicide”. Daca-i asculti vocea cu care a facut din The Doors simbolul unei generatii si drapelul contra-culturii anilor ‘60 e destul de greu sa nu te frapeze ironia versului “when you’re strange, no one remembers your name”.”
-Pe MindPorn, gasim o introspectie a lui Bogdan asupra teoriei celor 21 de grame si usuratatea sufletului, cu referire, normal, asupra filmului „21 Grams” a regizorului mexican Inarritu, trecand prin teoriile lui Papini sau Kundera: „Teoria celor 21 de grame cu care corpul s-ar uşura în momentul morţii, deci greutatea sufletului, prezentată în finalul filmului este de fapt laitmotivul întregii desfăşurări şi vine să completeze ideea difuzată de uşurătatea fizică a vieţii umane. Această uşurătate se traduce prin instabilitatea vieţii, precum inima personajului jucat de Sean Penn şi a posibilităţii reluării vieţii, cu o inimă nouă care conferă aceeaşi senzaţie de fragilitate ca cea veche.”
–Marian ne prezinta un film interesant, despre care, marturisesc, nu auzisem nimic pana acum si pe care m-am grabit sa il pun pe lista mea de filme ce trebuie vizionate: Exam (2010), apartinand unui gen captivant-„mister”: „Într-o cameră rece, neprimitoare, 8 personaje participă la ultima probă pentru obţinerea unui job important într-o companie cu o cifră de afaceri mai mare ca PIB-ul a unor ţări importante din lume. Regulile probei sunt simple: candidaţii trebuie să răspundă la o singură întrebare fără a încerca să comunice cu paznicul şi cu organizatorul si fără să-şi deteriora hârtia. Misterul intră în joc pentru că întrebarea nu este scrisă pe foaie.”
(Jovi)
-Unul dintre festivalurile internationale de film care imi erau cunoscute din vremea cand Romania (si Cehoslovacia) apartineau blocului comunist este cel de la Kalovy Vary. Sincer sa fiu nu stiam ca el continua sa existe pana in ziua de astazi, dar iata ca o corespendenta de pe Web site-ul postului de radio Europa Libera semnat de Oaman Serafim ne informeaza ca a 46-a editie a festivalului s-a deschis in saptamana care a trecut: ‘Se afla în plină desfăşurare festivalul Internaţional al Filmului de la Karlovy Vary, ajuns la ediţia a 46-a. Preşedintele juriului este regizorul maghiar Istvan Szabo, autorul filmului Mefisto, premiat cu un „Oscar” pentru cel mai bun film străin în 1981, an în care a luat şi premiul pentru cel mai bun scenariu la festivalul de la Cannes. Ca în fiecare an şi în acest an, festivalul prezintă în competiţia oficială filme care au premiera mondială în cadrul acestui festival. Cine este interesat de statistici şi pentru a vedea amploarea acestui eveniment cinematografic – la Karlovy Vary se aflau astăzi 243 de regizori şi 752 de profesionişti ai filmului, 600 de jurnalişti acreditaţi si au fost vândute peste… 90 de mii de bilete.’
–Rubrica ‘Cultura’ a Romaniei Libere relateaza despre aprecierile magulitoare ale lui ‘Screen International’ despre festivalul TIFF: ‘Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de organizatorii TIFF, Mark Adams, cel care semnează articolul din Screen International, este şeful Departamentului critică de film din cadrul revistei şi a fost prezent la Cluj, pentru prima oară la ediţia din acest an. Mark Adams descrie TIFF ca fiind unul dintre cele mai „deştepte, prietenoase şi plăcute festivaluri de film, un eveniment ce întăreşte cu adevărat sensul cuvântului festival, sens ce s-a cam pierdut în ultima perioadă”.’
–Din mesajul unui coleg de lista internetica aflam ca evenimentul 48 Hour Film Project va fi organizat pentru prima dată în România, la Braşov, între 29 şi 31 iulie. Cineaşti din România şi nu numai vor concura pentru a afla cine va realiza cel mai bun film de scurt metraj în doar 48 de ore. Filmul câştigător va intra în competiţia pentru titlul „Best 48 Hour Film din 2011”, alături de filme din întreaga lume. 48 HFP este cea mai mare competiţie de creaţie de film, care a prins viaţă iniţial în SUA, dar care astăzi este organizată în aproape 100 de oraşe din întreaga lume. Pe 29 iulie, cineaşti din înteaga ţară şi din afară vor accepta provocarea de a scrie, filma şi monta un film – totul într-un singur weekend. Un weekend frenetic, în care uiţi să mai dormi, să manânci sau să stai pe Facebook.
Totul este o cursă contra cronometru care pune în valoare creativitatea şi munca în echipă. Limita de timp înseamnă o restricţie neobişnuită pentru realizatorii de film, în acelaşi timp fiind şi un element cheie pentru a lua decizii rapide şi a coordona întregul proces de creaţie. Dar poate cel mai important lucru, 48 HFP înseamnă 48 de ore pline de aventură! Înscrierea în concurs a început încă de pe 1 iunie, iar locurile sunt limitate şi cu cât concurenţii se înscriu mai repede, cu atât au şanse mai mari să beneficieze de parteneriatele organizatorilor în privinţa acordurilor de filmare, a cazărilor şi a închirierii de echipament de filmare.
-Cel mai recent numar al revistei electronice E-Leonardo include cronica lui Laszlo Alexandru la recentul film al lui Andrei Ujică, ‘Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu’ ‘ sub titlul SCÎRBA NOASTRĂ ŞI MÎNIA / CEAUŞESCU – ROMÂNIA’. Diagnosticul este nemilos: ‘Sub pretextul abordării monografice, chipurile din „interior”, colajul interminabil de imagini proiectate pe marele ecran ne prezintă un nemernic în diversele sale momente de viclenie, cinism, ironie, tandreţe, jubilaţie sau decădere. Întrucît victimele sale lipsesc, însă, cu desăvîrşire, ni se confecţionează impresia că asistăm la o reprezentaţie bufă, a unui teatru de marionete. Ceea ce nu este adevărat. Efectele – mentale, morale şi civilizaţionale – ale ceauşismului ne luptăm chiar şi-n ziua de azi să le depăşim. De pe Marte sau din Lună, probabil că dictatorul dîmboviţean arată aşa cum l-a văzut Andrei Ujică. Dar societatea românească i-a resimţit nocivitatea, pe propria sa piele, de-a lungul a cel puţin două generaţii (fără a mai lua în considerare şi sechelele postume).’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
