Prin blogosfera cinefila Recomandat

Prin blogosfera cinefilă (31 octombrie – 6 noiembrie 2016)

prin-blogosfera-cinefila-Pe blogul MovieAddicted, de obicei cu informații noi din lumea filmelor, în luna noiembrie vom regăsi zilnic câte o recenzie de film. Prima dintre acestea este despre ”The Accountant”, ce a apărut de curând pe marile ecrane din România: ”Pentru mine, The Accountant a fost o experienta foarte placuta, un film de actiune antrenant, care nu m-a plictisit nicio secunda. Ben Affleck nu se afla pe lista actorilor mei preferati, dar trebuie sa recunosc ca ultimele sale roluri mi-au placut foarte mult; The Town, unul din filmele mele preferate, Argo – castigatorul Premiului Oscar in 2013 pentru cel mai bun film, sunt excelente, iar rolul din Gone Girl a fost de asemenea unul foarte bun si convingator. The Accountant este foarte bine realizat, amuzant pe alocuri, avand atat elemente de thriller, cat si momente emotionante. De vazut!”

-Foarte interesant filmul recomandat de FloriDinCalimară pe CeFilmeVad, ”I, Daniel Blake”, regizat de Ken Loach: ”Unele scene în aparență comice (cum este cea în care Blake utilizează pentru prima dată calculatorul, fiind stângaci dar neavând altă soluție, cererea de contestare a deciziei care atestă că e apt de muncă trebuind să fie aplicată online), lasă un gust amar: nevoile persoanei nu mai sunt ascultate, oameni ajungând să fie tratați ca niște cifre sau rânduri din lista de așteptare a unui ajutor social. Sunt și scene care emoționează: Blake protestează împotriva absurdului situației, scriind pe pereții instituției de ajutor social că așteptarea unui răspuns din partea lor în cazul contestării deciziei lor cum că ar fi apt de muncă îl va face să moară de foame, lucru care strânge câțiva admiratori de pe stradă care îl aclamă sau râd, nefiind implicați direct în situația tragică.”

heath-ledger-10-crazy-facts-about-the-joker-Foarte ”rele” personajele puse în scenă de Adrian Georgescu în articolul din această săptămână, intitulat ”Top 5 personaje negative din filme”. Pe primul loc, vestitul Jocker: Cum l-a făcut uitat Heath pe Jack Nicholson, care jucase în trecut acest rol? A citit „Portocala mecanică”, pentru a-l înțelege pe narator (Alex) și a studiat tablourile lui Francis Bacon. Apoi, cu câteva luni înainte să înceapă filmările, s-a izolat pentru o lună într-o cameră de hotel din Londra, scriind și făcînd colaje de imagini, încercând să intre în capul Jokerului. “Am scris un mic jurnal al personajului și am experimentat diferite voci – era important să găsesc o voce și un râs memorabile. Am sfârșit aproape prin a mă transforma într-un psihopat”, a povestit Ledger. În timpul filmărilor, îmbrăcat în costumul Jokerului, Heath mergea pe skateboard, fuma, se prostea, îmbrățișa lumea, mereu cu jurnalul aproape. A început să nu mai doarmă și să ia pastile. Când era în pielea personajului, aproape că nu mai putea ieși: pe Michael Caine l-a făcut să uite câteva replici, pe Christian Bale l-a făcut să se simtă mai prejos ca actor.”

-Lumea știe că sunt pasionat de Tarantino, așa că nu e de mirare că m-a interesat foarte tare articolul lui Cosmin de pe FacemFilm.ro despre violența filmelor sale: ”Hai să vedem cât de violente sunt filmele lui Tarantino. Dacă aveți puțină vechime în cititul articolelor mele, vă puteți aminti că vă spuneam în urmă cu vreo doi ani și ceva câți oameni au murit în filmele lui. Bine, la momentul respectiv The Hateful Eight nu era încă ieșit pe piață, așa că nu îl veți găsi în listă, dar dacă vreți am putea face un update al listei. 562 era totalul morților din primele 7 filme ale lui Tarantino. Dacă adăugăm și cele din The Hateful Eight tot nu ajungem la 600. Iar partea cea mai amuzantă este că totalul morților din filmele lui Tarantino nu ajunge nici măcar aproape de top 10 al morților care au loc într-un film. Ironic, nu?”

Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această perioadă:

-”Trolls(2016)

Son of Saul(2015)

-”Crouching Tiger, Hidden Dragon(2000)

-”Doctor Strange(2016)

Articole similare

FILIT 2014, Ziua 1: Discursuri și David Lodge

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefila (7 – 13 iulie 2014)

Jovi Ene

Revista presei culturale (9 – 15 octombrie 2015)

Jovi Ene

2 comments

Flori din calimara 9 noiembrie 2016 at 20:08

Mulțumesc 🙂

Reply
movieaddicted 10 noiembrie 2016 at 09:17

Va multumesc! 😀

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult