Prin blogosfera cinefila (14 – 20 noiembrie 2011)

-Bogdan de pe Blogul de filme ne povesteşte multe lucruri interesante despre filmul regizorului Aki Kaurismaki, „Le Havre”, lansat în acest an: „Nu știu dacă ultimul film al lui Kaurismaki se numără printre cele mai bune, dar este cert că este cel mai sensibil, ingenios, jovial și ca rezultat, foarte comic. Dacă auzi de Le Havre, te gândești la imigranți. Finlandezul intră în jocul ăsta propunându-și să deturneze cumva toate încercările filmice anterioare de a spune povești despre imigranți ilegali. Ce mult pathos ar fi investit un Ken Loach într-un astfel de subiect! Sau cât de diferit este filmul lui Lioret, ca să dau un exemplu recent, față de execuția lui Kaurismaki. În schimb, finlandezul se debarasează de orice patetism, tentație de a aborda un subiect delicat într-un mod grav. Treceți la fapte, pare să spună Kaurismaki, Le Havre transformându-se în felul ăsta nu doar într-un film politic, abordat foarte personal, dar și într-o aventură filmică cu o multitudine de referințe cinefile.”

-Dragos-chestii livresti ne semnaleaza un nou serial de televiziune, ce a inceput pe TVR1 joi, 17 noiembrie. Este vorba de „Adio, tovarasi!”, un documentar coproductie europeana despre perioada comunista, al carui prim episod l-a vazut in premiera: „ce mi-a plăcut au fost mărturiile unor oameni obişnuiţi ascunşi după cortina de fier, cu poveştile lor care mai de care. ce nu mi-a plăcut e tocmai relativismul realizatorilor, care mizează pe „faţa umană” a comunismului, şi mai puţin pe aspectele malefice ale orânduirii. astfel, ne-am putea gândi – cum au făcut doi tineri după proiecţia filmului – că ceea ce au văzut reprezintă comunismul, ci totalitarismul. comunismul este în fond ceva bun. ceea ce m-a cutremurat.”

-Andres chiar a fost impresionata de Thor au ba? Se pare ca da, avand in vedere ce scrie in articolul (laudativ) consacrat acestui film: “Voi spune din start ca mi-a placut Thor la nebunie! Legenda, zei, eroi, Marvel – cam asta e reteta pentru filme care imi plac inca de la vizionarea trailerului si care, dupa ce s-au terminat, vreau mai mult. Si de obicei primesc. O continuare sau macar speranta unei continuari, un “ma voi intoarce”. Thor e combinatia perfecta intre legenda si realitate si, sincera sa fiu, personajul e mult mai credibil in rolul de erou decat in cel de pamantean.“

-Despre seria Twilight, imi ajung cuvintele de pe Marele Ecran despre “The Twilight Saga: Breaking Dawn, part 1”: “Pentru numele lui Dracula cineva sa puna capat agoniei acestei francize. E o insulta pentru intregul gen al filmelor cu vampiri de la Nosferatu incoace, pentru romantismul tragic al acestor „fiinte nemuritoare” si pentru rabdarea unor cinefili naivi.(…) Mai mult, daca ar fi existat un pic de luciditate in productia acestor filme, as fi putut deveni si eu un fan. Dar ma indoiesc.(…) Al patrulea film din serie, care din pacate nici nu e ultimul”. Nu o sa il vad niciodata…

(Jovi)

–Andrei Gorzo de la Dilema Veche a vazut si scris despre Panică pe Wall Street / Margin Call (SUA, 2011), regizat de J.C. Chandor. Tema de actualitate este rezumata de titlul ‘Tragedia antică, adaptată la capitalism’: ‘Scris şi regizat de un debutant numit J.C. Chandor, cu cheltuieli foarte mici pentru un film american mainstream (circa trei milioane de dolari), Panică pe Wall Street e o tentativă stimabilă de a dramatiza – pe înţelesul unui public cît mai larg, dar fără recurs la convenţiile genurilor cinematografice gustate în Multiplexuri – mecanismele care au generat actuala criză economică. Acţiunea – care acoperă două zile şi mai ales noaptea dintre ele – se desfăşoară chiar în momentul de dinaintea căderii.’

-Mihai Fulger scrie in Observatorul Cultural despre cel mai recent film al lui Almodovar: ‘Haina nu îl face pe om. Pielea, da. Aceasta pare a fi concepția lui Robert Ledgard, personajul central al celui mai nou film de Pedro Almodóvar, Pielea în care trăiesc. Cea dintîi replică a lui Robert este mai mult decît sugestivă: „Chipul nostru ne identifică“. Altfel spus, învelișul primar – și, din fericire, înlocuibil – al corpului nostru este cel care ne definește. Afirmație previzibilă, dacă ne gîndim că este rostită de un chirurg plastician. Dar Robert mai este și un savant genial – și, fatalmente, dement –, care a creat o piele artificială, dură și impenetrabilă, botezată de el Gal. Este numele soției pe care a pierdut-o în urmă cu 12 ani, își justifică Robert alegerea. Însă Gal poate veni și de la Galateea, sculptura căreia Afrodita, înduioșată de iubirea ce i-o purta creatorul ei, i-a dat viață. Mitul lui Pygmalion, artistul însingurat și îndrăgostit de propria operă, a străbătut veacurile și a îmbrăcat mii de forme, una dintre cele mai populare fiind povestea lui Victor Frankenstein, „Prometeu modern“, și a creaturii sale, din romanul de secol XIX al lui Mary Shelley. Pielea în care trăiesc trimite și la Pygmalion, și la Frankenstein, mai ales că, prin întorsăturile sale narative, ne determină să ne întrebăm: cine este cu adevărat monstrul, „doctorul nebun“ (personaj devenit clișeu în cărțile și filmele de groază) sau cobaiul său uman?’

(Dan)

Contributori: Jovi, Dan