L’Atelier (2017) – Atelierul
Regia: Laurent Cantet
Scenariul: Robin Campillo, Laurent Cantet
Distributia: Marina Foïs, Matthieu Lucci, Florina Beaujean etc
Am fost captivată de acest film, nominalizat la Cannes 2017 la sectiunea Un Certain Regard (Laurent Cantet) si pentru care Marina Foïs a fost nominalizată in 2018 la Premiile César – pentru cea mai bună actrită.
Un film care zdruncină spectatorul, il scoate din zona de confort călduţ, ii deschide ochii si il obligă să vadă, să inteleagă, să cantarească, să gandească… si care realizează tot acest demers nu intr-un mod ostentativ si brutal, ci cu inteligenţă empatică si cu o ascuţită percepţie psihologică a a acelei adolescenţe trăite in timpul real de ieri-de azi-si de maine… din pacate.
Ca maniera de lucru abordata, L’Atelier merge usor catre filmul documentar-artistic, documentara fiind linia narativa, iar artistica fiind atat contributia actorilor, cat si – mai ales – directia cinematografica a lui Pierre Milon, impletita perfect cu muzica semnata de Edouard Pons si Bedis Tir.
Acest stil documentar-jurnalistic la care ma refeream, implementat prin scenariul bine articulat de Robin Campillo in echipa cu regizorul Laurent Cantet (de altfel Robin Campillo a avut un an foarte bun, daca ne gandim la faptul ca filmul “120 Beats Per Minute” a fost rasplatit la Cannes 20017 cu patru premii si o nominalizare la Palm d’Or), realizeaza o combinatie interesanta de politic si social si psihologic, totul adunat intr-un manunchi mustind de tensiunea caracteristica unui thriller de buna factura.
Marsilia si zona inconjuratoare a reprezentat in ultima vreme, in cinematografia franceza un spatiu preferat de desfasurare a actiunii catorva pelicule, aceasta poate pentru faptul ca a fost si este un creuzet multicomunitar, un spatiu social in care convietuiesc alaturi de francezi bastinasi si magrebieni si cei veniti din zonele Orientului Mijlociu. Iar in mod special, La Ciotat – orasul care a respirat si s-a dezvoltat de pe urma marilor santiere navale, ajuns astazi sa-si traga anemica seva numai din industria constructiei si reparatiilor yahturilor opulente ale bogatasilor europeni.
Iata deci ca pe undeva, istoria se repeta. Revolutia industriala – sfarsitul secolului 18 si inceputul secolului 19 – a facut o vreme multe victime in randul muncitorilor necalificati, mai apoi industriile calificate si tehnologizate au asigurat locuri de munca si un trai bun lucratorilor … au urmat insa ani de contractie, ani de stagnare, ani de criza… Oamenii nu uita, populatia din La Ciotat sufera de lipsa locurilor de munca, tineretul este debusolat… Si in acest creuzet multinational, un cuvant special are de spus si trauma momentelor crunte numite atentatele-masacrele de la Bataclan si Nissa.
Iata deci ca ideea de a strange un grup de adolescenti lipsiti de locuri de munca si de o imediata perspectiva de calificare – in jurul unei scriitoare consacrate – Olivia Dejazet – la un atelier/workshop – de scriere creativa, devine modul de prezentare – de analiza si de comunicare a starii politice – sociale si psihologice a Frantei de astazi! Ideea general agreata de a scrie cot la cot un roman de factura politista, dezvoltat in locul de bastina al grupului de adolescenti, loc de bastina, de traditie si de viata asezata a antecesorilor acestora, prinde viata. Prinde viata, dar devine, prin sesiunile de brainstorming si un mijloc de defulare personala si colectiva a tinerilor selectati in acest grup. Sfaturile reputatei romanciere, experienta acesteia de viata si de profesie, sunt percepute cu greu de mintea vie, dar neinstruita a adolescentilor. Cu atat mai greu in cazul extrem al lui Antoine, un tip interiorizat, necomunicativ, usor inclinat spre radicalizare, spre xenofobie, gata sa fie victima acaparata de ideile radical-nationaliste care castiga usor teren in momente dificile economice si sociale, gata sa isi descopere tendintele violentei interioare, incapabil sa isi controleze impulsurile si sa discearna intre bine si rau.
Si uneori metodele educative, transferul de valori pline de umanism, se lovesc de o perceptie dura, rigida, stramba, ba chiar schizoida a tanarului balansat pe linia firava a sociopatiei periculoase.
Inteligent de fina si bine prezentata si gradata tensiunea declansata in grupul de tineri. Forta artei trebuie sa salveze binele, insa a demonta raul presupune sa realizezi diferenta dintre bine si rau. Antoine si Olivia devin miezul psihologic al unei posibile transpuneri a actiunii cartii in curs de a se naste… o transpunere din pagina scrisa, in viata adevarata. Pistolul flamand dupa sange, poate fi oricand activat si glontul poate aduce moartea victimei sale. Insa nu textul dicteaza actiunea, ci cum gandeste nascatorul textului.
O minte goala ucide. O minte care gandeste, are sansa de a da castig binelui.
Prins in “singuratatea” sa “de alergator de cursa lunga”, Antoaine isi castiga binele. Fara prieteni, fara slujba, pleaca in cautarea sinelui sau. Se salveaza – speram – de ceea ce ar fi putut deveni in final, ramanand pe loc.
Atelierul de scriere creativa, devine o lectie de viata, si pentru adolescentii participanti si pentru indrumatoarea lor, dar si pentru spectatori.
O dezbatere inteligenta si tensionata, pusa la cale cu multa intelegere si aplecare despre “starea natiunii” franceze – si nu numai – astazi. Regizorul filmului de neuitat “Entre les murs” din 2008, Laurent Cantet, alaturi de Robin Campillo, au construit un challenge, au demonstrat puterea schimbului de idei, au pus in fata personajelor lor si in fata spectatorilor, niste oglinzi miscatoare, in care – daca cautam si insistam – intelegem si salvam ce mai putem salva!
Excelenta distributia! Marina Foïs, este o actrita formata, care transmite gradat tensiunea care se instaleaza intre cele doua personaje principale ale intrigii si hotararea de a interveni in cel mai dificil posibil fel, pentru a dezamorsa pericolul, iar Matthieu Lucci – interpretul lui Antoine, este un tanar foarte promitator. Exprima perfect datele psihologice ale personajului sau, este crud, este rece, este disperat, este rau, este ingrozitor de singur… Ochii sai sunt reci si goi… resping!
Daca doriti, puteti citi aici, un interviu interesant cu Bendis Tir, referitor la muzica sa si contributia la L’Atelier!
Nota: 7.5/10
(Delia)
L’atelier sau viața prin ochii unor tineri
„L’Atelier” este un film în regia lui Laurent Cantent, regizor celebru pentru filmul său „Entre les murs” din 2008, pentru care a luat premiul Palm D’Or și pe care îl recomand din toată inima. Acțiunea are loc în La Ciotat, un oraș de pe coasta Mediteraneană, unde un grup de adolescenți participă la un atelier de scriere pe perioada verii. Atelierul este ținut de Olivia, o romancieră foarte cunoscută din Paris. Grupul hotărăște să aleagă ca subiect al cărții crima, iar de la aceasta pornesc discuții nesfârșite în contradictoriu și exprimarea unor convingeri politice care stârnesc neînțelegeri.
Personajul pe care povestea se concentrează este Antoine, un tânăr tăcut, singuratic, care își petrece mare parte din timp hoinărind prin pădure, înotând sau jucând jocuri pe calculator, jocuri destul de violente. Ideile lui legate de subiectul cărții nu corespund niciodată cu cele ale colegilor, iar modul său agresiv de exprimare a opiniilor îi atrage atenția Oliviei, între scriitoare și Antoine dezvoltându-se o legătură diferită.
Filmul este în mare parte static, Cantent bazându-se pe intriga dintre personaje și pe dezbaterile ce pornesc de la scrierea romanului. Diversitatea culturală a personajelor, diversitatea originilor lor sunt motivele principale ale neînțelegerilor. Diversitatea este o temă preferată a regizorului, dar și un subiect de actualitate în rândul tinerilor francezi care se lovesc de probleme precum rasismul, discriminarea, dar și teama generată de incidentele recente din Franța și nu numai. O altă temă care iese în evidență este expunerea generației actuale la tot ceea ce se poate găsi pe internet și cât de ușor sunt de influențat mințile lor de imagini. Unul dintre tineri descrie cu nonșalanță un video al unei decapitări postat de ISIS, iar altul vorbește depre pornografia infantilă ca fiind ceva normal. Violența se află în centrul filmului chiar dacă nu există scene de violență. Se discută despre aceasta, iar descrierile făcute de tineri dezvăluie modul în care ei o percep sau poate chiar o întâlnesc în viața lor de zi cu zi.
Marina Fois are o interpretare impecabilă, fiind deopotrivă rigidă și seducătoare. Cei 7 adolescenți, deși lipsiți de orice experiență în actorie, lasă o impresie foarte plăcută, jucând foarte natural, iar Matthieu Lucci, cel care îl interpretează pe Antoine, acaparează toată atenția. Locația în care a fost filmat „L’atelier” este una de vis, un port din apropiere de Marseille. Spațiul în care se desfășoară atelierul de scriere este unul nonformal, cu aer de vacanță, iar împrejurimile nu duc în niciun fel cu gândul la lucrurile pe care tinerii le descriu.
Filmele lui Laurent Cantent te lasă întotdeauna cu întrebări, te pun pe gânduri și îți arată lumea cu toate problemele ei. După succesul din 2008 avut cu „Entre les murs‘‘, el revine în forță cu „L’atelier”, care abordează aproximativ aceleași teme, cu un fundal mai relaxat, dar aprofundând ideile de bază din primul film.
„L’Atelier” va rula în cinematografele din România începând cu data de 9 martie. Merită toată atenția voastră.
Notă: 8/10
(Alina)
