The Tree of Life (2011)

The Tree of Life (2011)

Regia: Terrence Malick
Scenariul: Terrence Malick
Distribuţia: Sean Penn, Brad Pitt, Jessica Chastain, Hunter McCracken
Muzica: Alexandre Desplat

Structura „clasică” a scenariilor de film urmează o ordine prestabilită: introducere, acţiune, conflict, învăţătură, final. Unele au un ritm alert, altele un scenariu bun. Unele prezintă un joc actoricesc memorabil, pe când altele uimesc prin regia prefectă.

”Copacul vieţii” nu ar trebui să fie un film. El este un gând, o amintire, o viziune. El prezintă o copilărie plină de dureri şi frumuseţe şi este o capodoperă.

La momentul apariţiei sale, a fost un film foarte controversat, mulţi considerându-l atât de abstract, încât îşi pierdea sensul. El nu are ce sens să piardă. ”Tree of Life”  nu caută să explice marile întrebări ale omenirii. În schimb, el ne arată o viziune asupra vieţii prin ochii unui copil. O viziune pe care mulţi o pierdem de-a lungul anilor.

Este un film despre frumuseţea lumii. Lumina este prinsă atât de frumos, mişcările camerei sunt atât de naturale, încât totul pare un dans. Monologurile şoptite se îmbină cu muzica discretă a lui Alexandre Desplat, creând o atmosferă aproape ireală. Exact cum e copilăria.

Jack, interpretat de Sean Penn, şi-a pierdut în război fratele mai mic şi s-a înstrăinat de tatăl său autoritar. Când urmăreşte plantarea unui arbore în faţa firmei de arhitectură la care lucra, el îşi aminteşte de vremurile copilăriei şi de relaţiile atât de diferite cu cei doi părinţi ai săi.

Sunt două metode de a trăi în lume: după Legea Naturii sau după Legea Graţiei.

Tatăl său (Brad Pitt) este autoritar şi dezamăgit de viaţa sa, pregătindu-şi copiii pentru lumea coruptă în care urmau să intre şi îndepărtându-i astfel de el, chiar dacă  nu vrea asta. Mama sa (Jessica Chastain) este blândă, dar fermă, iar lumea ei este plină de mistere şi frumuseţe. Ajuns la vârsta adolescenţei, Jack are de ales între a fi rău sau a fi bun cu oamenii.

Acesta este misterul vieţii.. Dacă merită să fim buni şi să oferim bunătatea celor din jur sau dacă vom fi distruşi sub răutatea altora şi vom deveni la rândul nostru răi. Scenele fragmentate, prezentând crearea Universului, natura, lumina, florile în bătaia vântului şi monologurile personale ale personajelor ne pun veşnic aceeaşi întrebare: bine sau rău? Natură sau frumuseţe?

Ultima scenă m-a uimit. Un singur cadru, în care doamna O’Brien merge pe un teren nisipos, iar camera planează în spatele ei, în timp ce ea îşi deschide braţele şi şopteşte: Ţi-l ofer. Îţi ofer fiul meu. Cinematografia este superbă (soarele care răsare răsfirându-se printre nori şi silueta ei, umbra prelungă şi camera ce se mişcă atât de repede şi totuşi nu o poate prinde din urmă), cu o muzică lentă şi încurajatoare, însă acea viziune asupra unei femeii care acceptă viaţa mi s-a părut cu adevărat specială şi este cu siguranţă cea mai bună scenă din film.

Este un film riscant şi mulţi spectatori nu l-au putut aprecia. Este lent şi abstract, cu un scenariu original, însă metaforic. Cu toate acestea, asemenea ”The Fountain”, fiecare imagine are o frumuseţe extraordinară.

Cu nominalizări pentru cel mai bun regizor şi cel mai bun film la Oscarurile anului 2011, ”The Tree of Life” merită văzut. Însă doar cu o minte deschisă.

Nota: 9,5/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=WXRYA1dxP_0′]