The 127 Hours (2010)

The 127 Hours (2010) – 127 de ore
Regia: Danny Boyle
Distributia: James Franco, Amber Tamblyn, Kate Mara

James Franco sustine extraordinar de bine acest film de la inceput pana la sfarsit, aproape fara intrerupere. Interesant inca de la aparitia trailerului, filmul si-a dovedit calitatile si dupa vizionare, fiind un one man show plecat de la un fapt real, povestea alpinistului Aron Ralston care a incercat si reusit sa isi salveze viata dupa ce a fost prins sub o stanca intr-un canion izolat din Utah. Cele 127 de ore pe care le-a petrecut cu mana dreapta prinsa sub bolovanul „malefic” au fost cele mai lungi si chinuitoare din viata lui, a dovedit o mare tarie de caracter rezistand atat fizic, cat si psihic minutelor care curgeau prea incet, foamei, setei si frigului din timpul noptii, in conditii in care nu orice persoana reusea sa isi stapaneasca nervii si sa se impotriveasca lipsurilor.

Filmul este liniar si ne infatiseaza, cu mici exceptii ale inceputului filmului si ale flashback-urilor din cuprins, dar si acestea putine la numar si fara mare importanta in ansamblu, doar drama celor 127 de ore pe care Aron Ralston (interpretat de James Franco, nominalizat la premiul Oscar 2011 pentru cel mai bun actor in rol principal) le petrece prins in capcana unui canion ingust, unde un bolovan desprins ii prinde mana dreapta si il tine captiv, aparent pentru vesnicie. Aron nu mai are prieteni, nu mai se bazeaza decat pe propriile puteri si pe instrumentele pe care le are mereu asupra sa: un bidon de apa, o lanterna, camera de filmat, funia de catarare etc. Incearca sa caute repere in aceasta lume ingusta si nu poate deslusi decat corbul ce trece in fiecare dimineata deasupra sa sau cele 5 minute de soare care il ajuta sa se incalzeasca.

Treptat, incepe sa se descurajeze, apa se termina, ca si resursele fizice. Il mai ajuta doar taria (extraordinara, date fiind imprejurarile) sufleteasca, umorul fin care il face sa interpreteze, in fata camerei de filmat, propriul rol in mai multe ipostaze, sa multumeasca familiei si sa isi accepte moartea ce pare surveni in orice moment. Nu e putin lucru sa rezisti si sa nu cazi in pragul nebuniei dupa 5 zile si 7 ore, nu?

Sunt insa si astfel de momente, mai ales in momentul visului diluvian, in care apa pe care o doreste atata si pentru care este fericit ca apare in cele din urma este prea puternica pentru a-i rezista si el, si bolovanul pacatos. In cele din urma, in ultimele momente constiente, gaseste solutia salvatoare: isi taie bratul cu un efort supraomenesc, intr-o scena care nu poate fi urmarita de cei sensibili, si se elibereaza din canionul pe care il cunostea ca pe propriile buzunare, dar care i-a oferit o ultima supriza.

Povestea este tragica si pentru ca este reala, ca povestea aceasta s-a intamplat unui om, care a facut acelasi sacrificiu final si si-a taiat mana intr-un efort inimaginabil (timp de 40 de minute, am citit pe un site ca a durat cu adevarat scena taierii bratului), reusind sa supravietuiasca celor mai lungi 127 de ore din viata. In aceasta drama, James Franco se integreaza perfect: este viu, este vibrant, este capabil sa ne ilustreze ultimele clipe ale vietii unui alpinist pierdut (pentru ca evident spre asta ducea, in cele din urma!), este omul care se chinuie si reuseste sa se elibereze spre o noua viata. Are regrete, este fatalist, declara de multe ori ca isi iubeste familia si ca este momentul sa isi aduca aminte de ea si sa regrete greselile din trecut (inclusiv cea a ultimului telefon, la care nu a raspuns, inainte de plecare). Macar numai pentru interpretare, acest film este un must see, desi subiectul e cel care este cu adevarat miscator si care va atrage spectatorii, cu toate ca toti au auzit deja care este finalul.

Nota: 8.5/10