Filme Filme europene Recomandat

StreetDance 2 (2012)

StreetDance 2 (2012) – Dansul strazii 2
Regia: Max Giwa, Fania Pasquini
Scenariul: Jane English
Distributia: Falk Hentschel – Ash, Sofia Boutella – Eva, George Sampson – Eddie, Akai Osei-Mansfield – Junior, Tom Conti – Manu

Recomand acest film tuturor iubitorilor dansului in general si al hip-hopului in special. Dansului in general, pentru ca in acest al doilea StreetDance, avem parte de o fuziune plina de inspiratie, culoare, ritm si suflet intre dansul strazilor de pe mapamond  si salsa latino-americana!

Intriga este clasica si relativ subtirica, conceputa astfel incat sa slujeasca principalului personaj al filmului – recte dansului. Si se achita de aceasta sarcina cat se poate de in regula, fara derapari, stridente sau nemultumiri serioase din partea publicului care intelege mesajul. Ca de altfel si in alte filme de gen, precum clasicele Flashdance sau Dirty Dancing.

Un mesaj plin de umanitate despre nazuintele tineretului, despre faptul ca singuratatea individuala si marginalizarea sociala nu mai conteaza atunci cand te exprimi prin dans, dar si reversul – si anume ca dansul cere precizie, control, disciplina si canalizarea pasiunii. Iar atunci cand iti doresti sa ajungi sa stapanesti acest limbaj universal, trebuie sa intelegi ca numai prin impartasirea clipei si a miscarii cu ceilalti de langa tine, devii o entitate umana sigura si completa.

Daca in deschiderea Festivalului de film OneWorld Romania 2012 am vazut documentarul THE FURIOUS FORCE OF RHYMES / HIP-HOP, PUTEREA RIMELOR, realizat de Joshua Atesh Litle, coproductie Franta – SUA in 2010, care a reprezentat o lectie despre motivarea, nasterea si dezvoltarea acestui tip de dans,  de data aceasta, patrundem in anii nostri la nivelul artistic la care accede o trupa pentru a se prezenta intr-un festival international. Unde numai pregatirea fizica si artistica, dar si inovatia si originalitatea de exceptie, iti pot acorda un loc de onoare pe podium.

Un drum greu de strabatut, mai ales in sase saptamani, cat au la dispozitie cei doi dansatori amatori, Ash si Eddie, pentru a-si compune o echipa de valoare si pentru a pune la punct un program imbatabil in lupta pe care o au de dat in principal impotriva Invincibililor, trupa americana de varf, care i-a ingenunchiat si ridiculizat.

Un drum pe care pornesc intr-o cavalcada prin orasele mari ale Europei, in cautarea celor mai buni street dancers, care sa li se alature in Paris efortului comun de a realiza o trupa omogena si un program valoros cu care sa se prezinte in concurs. Lilou, Skorpion,  Kite, Steph, Betty şi Dey Dey, b-boy Sambo, Niek şi Dedson sunt numai cateva nume ale dansatorilor care se alatura lui Ash si Eddie.

Scanteia inspirationala si inovativa apare atunci cand cei doi merg in barul lui Manu si urmaresc programul Evei, superba dansatoare de salsa, care respira prin toti porii pasiunea salbatica a dansului lstino. Colaborarea si fuziunea dintre cele doua stiluri, atat de diferite, pare pentru inceput o utopie, dar atunci cand esti tanar, plin de talent si mai ales atunci cand intervine si iubirea, nimic nu mai poate sta in calea implinirii visurilor. Ei, nu chiar nimica, doar cateva mici piedici puse de  imaturitate a lui Ash, de insuficienta lui traire si exprimare emotionala in dans, de lipsa lui de incredere in aceste „clipe impartasite”… Intelepciunea unchiului Evei, hotararea lui Eddie, determinarea trupei si dragostea care se infiripa intre cei doi tineri Ash si Eva, sunt factorii hotaratori si atuurile care ii propulseaza in final in marea confruntare cu Invincibilii si le confera victoria in concurs.

Toate acestea pe ritmurile superbe si antrenante ale dansurilor orchestrate de stralucitii coregrafi Richard & Anthony Taluega pe piesele pline de ritm si culoare. Lista trackurilor o puteti urmari pe YouTube aici si aici si pe Download-Soundtracks.com.

Mergeti sa vedeti acest film si picioarele vi se vor misca in ritmuri pline de viata!

Filmul are un mare beneficiu din aparitia in distributie a Sofiei Boutella, care este o femeie superba si o street dancer valoroasa si despre care Mapa de Presa a MediaProDistribution ne spune: „Sofia Boutella este foarte cunoscută în lumea dansatorilor streetdance, este o atletă Nike, o renumită dansatoare de hip-hop şi face turnee cu Madonna. Ştiam deja de talentul ei extraordinar şi ne doream să lucrăm cu ea. Important era să fie şi ea încântată de proiect. Ne-am dus la Los Angeles să ne întâlnim cu ea şi am avut noroc, deoarece lua lecţii de actorie de vreo doi ani, deci pentru cariera ei era o sincronizare perfectă. I-a plăcut provocarea pe care o reprezenta acest film pentru ea, ca actriţă şi ca dansatoare. Nu mai dansase în stilul latino înainte, aşa că a trebuit să înveţe salsa şi tango şi tot restul… A trebuit să atingă un standard excepţional în numai şase săptămâni, deşi nu mai făcuse niciodată aşa ceva. A fost o sarcină foarte dificilă.”

In privinta contributiei sale inovative, Sofia ne impartaseste ca „ am remarcat că boxerii îşi înfăşoară mâna în corzi, înainte de meci sau de antrenament, aşa că am vrut să începem cu asta. Le-am spus producătorilor şi coregrafilor despre ideea asta de a apărea în prima scenă cu mâna prinsă în corzi, pentru ca apoi, spre final, să mă eliberez. În consecinţă, aveam sfori în jurul mâinilor la scenele de dans din ring, pentru că am simţit că reflectă mai bine ideea de fuziune.

In aceeasi masura si Falk Hentschel este o aparitie spectaculoasa ca fizic (o oarecare asemanare cu Jude Law – dupa parerea mea) si ca prestatie profesionala. Nascut in Leipzig, in RDG, de unde a evadat cu sapte luni inainte de caderea zidului Berlinului, aflam din aceeasi Mapa de Presa ca “  şi-a început cariera la Londra, ca dansator profesionist. El a apărut pe scenă alături de Mariah Carey, Britney Spears şi Jamelia. Rolul care l-a făcut cunoscut pe Falk a venit în 2005, când a apărut în drama premiată cu Emmy, „Arrested Development”. Ulterior, a apărut alături de Tom Cruise şi de Cameron Diaz în filmul comic de acţiune din 2009, Knight and Day, ulterior apărând în serialele poliţiste americane CSI şi NCIS.”

Cinematografia filmului, datorata lui Sam McCurdy este spectaculoasa, atat prin imaginile periplului lui Ash si Eddie prin Berlin, Amsterdam, Copenhaga, Italia, cat si prin cele ale Parisului emblematic, ca fundal al dansurilor si al idilei dintre protagonisti.

Am avut parte de un 3D care chiar a pus in valoare frumusetea dansurilor si a corpurilor in miscare ale protagonistilor si care ne-a bombardat simpatic si prietenos cu popcorns si cu fulgii descatusati din pernele puse la bataie de trupa de streetdance :).

Si nu in cele din urma, inca un mesaj valoros al filmului este acela ca, precum si in sport, fairplayul este la loc de cinste si in mediul streetdancerilor – cel care pierde accepta rezultatul, admite infrangerea, intinde mana castigatorului si considera ca este o onoare sa fie impreuna in concurs. Pentru urmatoarea confruntare, fiecare va incerca din nou sa fie cel mai bun!

Nota: 6.5/10

Articole similare

Drive Angry 3D (2011)

Delia Marc

The Son (2022). Drama care te-ar putea face să vorbești mai des cu copiii tăi

Corina Moisei-Dabija

Love Story 2018: 303 (2018)

Dan Romascanu

4 comments

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult