Starbuck (2011)

Starbuck (2011)

Regia: Ken Scott
Scenariul: Ken Scott, Martin Petit
Distributia: Patrick Huard, Julie LeBreton, Antoine Bertrand, Dominic Philie, Marc Bélanger, Igor Ovadis

“Who the fuck is Starbuck?” 🙂

Mergeti la film si veti avea placerea sa il cunoasteti!

Si cand spun “placerea”, nu glumesc, pentru ca David Wozniak, alias Starbuck (numele sau de vajnic donator de sperma) e un tip care va va placea! E un om cu suflet mare, care mai copilareste pana la cei 42 de ani ai sai, dar in carui inima sunt comori de sensibilitate si in al carui cuget infloreste omenia si simtul raspunderii.

David, familia sa (tatal vaduv si doi frati), prietenul sau avocat cu licenta suspendata si “muuulti” alti eroi care se perinda pe ecran, sunt personajele unei comedii  spumoase de mare originalitate, umor si finete psihologica. O comedie de situatii incredibile (dar perfect posibile 🙂 ), care creaza o cavalcada de zambete si hohote de ras. O comedie calda si plina de bine, unul dintre acele filme care aduna si pune umar la umar intr-o cauza comuna, OAMENI –  cu caracterele lor, cu motivatiile lor, cu  aspiratiile lor.

Ideea este aceea ca la tinerete, la 20 de ani, David Wozniak devine donator de cursa lunga a unui numar imens de doze de sperma la Clinica Lafrance – vrea 655 adica 🙂 (intre anii 1988 si 1990), din care rezulta 533 de progenituri. Totul sub protectia unui pseudonim, Starbuck si totul cu consecinta unui castig de cca 25,000 dolari (canadieni, caci suntem in Canada). Insa, la cei 42 de ani pe care ii duce acum in spinare, viata lui se complica dintr-o data. Pe de o parte afla de existenta celor 533 de copii ai carui tata natural se afla, dintre care 142 solicita clinicii devoalarea identitatii reale a lui “Starbuck”, pe de alta parte, iubita sa “se afla insarcinata” si vrea sa pastreze copilul. Si colac peste pupaza, are pe cap si o datorie imensa, de 80,000 de dolari, la niste indivizi care isi pun in cap sa il inece in cada, in cazul in care nu inapoiaza banii extorcati in afaceri nereusite si fraiererilor carora nu a stiut sa le faca fata. Ori, in calitatea sa de “livrator” al carnurilor si preparatelor din firma familiei, slabe sperante sa faca rost de suma datorata.

Prietenul si sfetnicul sau de incredere, avocat familist cu o droaie de copii ii pune in brate dosarele minimale ale celor 142 de “solicitanti ai adevarului”, astfel incat intrand in contact cu unii dintre acestia, mandria si mai ales respnsabilitatea de tata se trezeste in “fluturasul” David. Pentru ca dincolo de “conceptia intr-un paharel, dupa o masturbare bine platita”, David Wozniak ajunge sa dovedeasca siesi si celorlati din jur, ca NU e un pervers, ci din contra, el a reusit sa aduca pe lume viata si sa ofere bucurie atator familii.

“El Masturbator” este reprezentat intr-un mare proces cu miza morala si financiara serioasa, de catre prietenul avocat (reintrat in posesia licentei de barou). Sentinta finala a completului de judecata, indreptata impotriva clinicii care a aruncat pe piata numele de Starbuck este aceea de plata a unei sume substantiale, drept reparatie morala. Insa, decizia finala ii apartine lui David Wozniak! Pentru ca el ii cunoaste acum pe cei 142, petrece multa vreme alaturi de ei, se implica in a-i ajuta, sfatui si sustine … si mai ales pentru ca se simte responsabil fata de ei si pana la urma si fata de el, fata de iubita sa, fata de copilul care i se naste, fata de familia sa … David Wozniak  raspunde public intrebarii “Who the fuck is Starbuck”. Pierde banii la care ar fi avut dreptul in fata legii, dar isi castiga o familie imensa si iubitoare, in a carei imbratisare se simte un om normal (desi “un om normal nu ar ajunge intr-o astfel de situatie”🙂 ).  Castiga “un regiment” de frati si surori pentru nou-nascutul sau, castiga inima viitoarei sotii, castiga recunostinta tatalui si fratilor sai, care ii inteleg generozitatea si bunatatea intr-un moment dramatic al vietii familiei lor. David Wozniak afla ca oamenii il indragesc si ii sunt recunoscatori.

Mesaj plin de umanism si care il invaluie pe spectator intr-o stare de bine, de speranta, de confort. Totul, de la un capat la celalalt al filmului, intr-o cavalcada de dialoguri pline de umor, de spirit, de apropouri, de jocuri de cuvinte. Si creionand portrete vii si convingatoare sumedeniei de personaje implicate. Savuros film. Jos palaria in fata lui Ken Scott, a incredibilului Patrick Huard si a avocatului sau 🙂 Antoine Bertrand si nu in cele din urma a Irinei Margareta Nistor cu traducerea ei excelenta dintr-o franceza canadiana imposibila :), din care la trei cuvinte am inteles doar unul :).

Coloana sonora originala apartine lui David Lafleche si am remarcat doua piese incluse in aceasta coloana: Bricks (Dntel Remix) cu Tunng si Don’t Think Me – cu French Kicks

Un lucru minunat realizat intr-o viata de om, viata, fericirea si implinirea altora.

Si nu pot sa inchei aceasta scurta cronicuta, fara a remarca deosebita primire organizata la Cinema Elvira Popescu de gazda noastra, Asociatia Culturala Macondo,  alaturi de “La un ceai”. Cu niste “criminale” briose, pateuri, alune si  … vedeti singuri in fotografii :).

Nota: 8.5/10 (ca m-am simtit resapata dupa o zi grea de munca 🙂 )

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=n3xyyIc_AEA’]