Gringo (2018) – Gringo: Amator în misiune
Regia: Nash Edgerton
Distribuția: Joel Edgerton, Charlize Theron, David Oyelowo, Amanda Seyfried, Thandiwe Newton
Vară. Am căutat o comedie de acțiune cu distribuție interesantă, care să reușească să-mi capteze și să-mi mențină atenția de-a lungul întregii durate, să mă amuze și să mă destindă. Am ales ‘Gringo’, filmul realizat în 2018 de Nash Edgerton, regizor despre care mărturisesc că nu știam prea multe. Despre David Oyelowo, Amanda Seyfried, Thandiwe Newton și mai ales Charlize Theron știam însă destul pentru a mă determina să văd filmul. Nu îmi pare rău deloc.
Harold Soyinka este cel mai nefericit personaj posibil. Lucrează pentru o firmă de produse farmaceutice care are un produs revoluționar – canabis medical în formă de pilule. Firma este pe care de a se uni cu o altă companie. În acest scop abandonează exportul în Mexic, unde beneficiarii erau cartelurile de droguri. Poziția lui devine ‘redondantă’. Seful și șefa firmei îl mint, și soția îl înșală. Disperat, decide să însceneze o răpire, pentru a încasa banii de asigurare, dar firma anulase și asigurarea. Harold se trezește deodata singur în Mexic, vânat de mafionerii locali și de patronii firmei. Mai rău nu se poate? Cei care veți vedea filmul veți constata că se poate.
‘Gringo’ este bine scris, acțiunea are logică, personajele sunt convingătoare. Dialogurile sunt amuzante și presărate cu umor negru, de bună calitate. Actorii joaca relaxat și este vizibil faptul că se amuză și ei. Genul de filme care se ocupă de crima organizată și diversele tipuri de trafic de la frontiera dintre SUA și Mexic a produs multe filme interesante, cele mai multe violente și dramatice. ‘Gringo’ este conceput într-o maniera mai ușurică, dar cred că merita să fie văzut, mai ales de cei care caută un divertisment de calitate într-o zi călduroasă de vara.
Disponibil pe Netflix.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, https://justalrightreviews.com/2018/03/15/gringo-review/)