-Doina Giurgiu scrie la liternet despre documentarul Monei Nicoară şi al Danei Bunescu, ‘Distanţa dintre mine şi mine’, dedicat Ninei Cassian: ‘Dar dincolo de frumuseţea vizuală şi narativă a filmului Monei Nicoară, de justeţea alcătuirii montajului Danei Bunescu, dincolo de calitatea lui aproape testamentară, ţinând cont că a fost filmat în luni premergătoare morţii poetei, mai departe de arhivele şi materialele relevate, filmul invită la a o descoperi sau redescoperi pe Nina Cassian, cu toate defectele, efectele şi calităţile ei. Invită la a considera uitarea ei în cei 24 de ani trecuţi de la revoluţia din 1989 până la moartea ei în 2014, timp în care am fi putut să o recuperăm, să ne-o explicăm, să ne-o apropiem, s-o înţelegem, s-o iubim. Timp care s-a irosit şi care a lăsat-o cu gândul întârzierii cu care i s-a acordat atenţie. Timpul acestui exil care n-a fost uşor, dar i-a oferit intrarea în memoria locurilor şi noii limbi în care a trebuit să îşi mute gândurile şi versurile, aşa cum era şi în limba română: intensă, pasionată, plină de umor şi vitalitate.’
-Adriana Gionea de la PostModern a vazut ‘Green Book’: ‘Te-ai aştepta la un film în care s-a mizat confortabil pe elementele previzibile aducătoare de Oscaruri, însă descoperi o nuanţare, o profunzime deloc pretenţioasă, dar extrem de eficientă deoarece îşi face loc natural în ritmul poveştii şi în relaţia interpretată veridic de actorii Viggo Mortensen şi Mahershala Ali. Elementul previzibil: apropierea albului de afro-american în urma implicării în tot felul de peripeţii odată porniţi în călătoria din aşa-zisul Deep South, cu al lui segregaţionism feroce. Devierea de la clişeu: plasarea albului în categoria defavorizată, lipsită de privilegiile date de accesul la lumea bună prin educaţie.’
-Angela de la CineAmator a vazut ‘Captain Marvel’: ‘Un origin story care poate ca aduce mai mult decat ne-ar placea cu “Wonder Woman”, “Captain Marvel” ne lipseste de valenta fantastica si o inlocuieste cu una SF, bifandu-se o intrare deloc feminista in MCU. Da, cred ca as fi vrut o dezvoltare mai complexa a personajului, poate ca am mai auzit acel discurs motivational si cu alte ocazii, dar Brie livreaza exact ce promite si te astepti sa primesti: o interpretare care ii confera protagonistei incredere, putere, morala si o atitudine potrivita, idealista.’
-A vazut filmul si Emil Calinescu: ‘Despre Pisica Goose din Captain Marvel ar putea fi spuse o tona de lucruri. Eu l-as considera personajul principal, as indrazni sa spun ca pentru astfel de roluri ar trebui inventate premii speciale: Cel mai bun animal intr-un rol principal/ cel mai bun animal intr-un rol secundar. Ori un premiu comun de cel mai bun animal intr-un rol de lungmetraj.’
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Michelangelo: Love and Death” (2017)
–”Sub umbra părului sălbatic” (2018)
–”Captain Marvel” (2019)
–”Kings of the Road” (1976)
–”Border” (2018)