Moonrise Kingdom (2012)

Moonrise Kingdom (2012) – Aventuri sub clar de lună
Regia: Wes Anderson
Distributia: Jared Gilman, Kara Hayward, Bruce Willis, Edward Norton, Bill Murray, Tilda Swinton, Frances McDormand, Harvey Keitel

Am văzut „Moonrise Kingdom” de două ori în ultimele trei luni, doar pentru că mi-a plăcut foarte mult la prima vizionare şi era necesară revederea lui, aşa cum o voi face probabil şi în viitor. De altfel, la topul nostru de sfârşit de an, l-am considerat, din punctul meu de vedere, cel mai bun film văzut în anul 2012 (asta în condiţiile în care am văzut aproximativ 100 de filme anul trecut). „Moonrise Kingdom” poate fi considerat o splendoare sub orice aspect l-am privi: un scenariu exigent şi inovator, ciudat, dar care nu este lipsit de logică, o cinematografie superbă, personaje interesante şi foarte bine interpretate de o distribuţie de excepţie, un regizor plin de inventivitate, care uimeşte cu fiecare film pe care îl realizează.

Sub un colorit deosebit, ne este prezentată o casă din New England, SUA, unde locuieşte o fată simpatică, adolescenta timpurie care devine unul dintre personajele cheie ale filmului. Frumoasa mişcare a camerei, liniară, deosebită, ne atrage atenţia încă de la început că suntem în faţa unui alt fel de film, cel pe care îl aşteptam. Familia zărită este şi nu este una tipică: aproape de separare, la vârsta a doua, cei doi părinţi sunt îndepărtaţi fizic şi mental, degajaţi şi neglijenţi, poate şi datorită adulterului ei, Laura Bishop (Frances McDormand) cu poliţistul local (flegmaticul, uimitorul, durul Bruce Willis). El, Walt (Bill Murray), este total indiferent şi nu ia atitudine decât rareori, pare distanţat de tot ceea ce înseamnă viaţă socială.

Rapid, suntem trecuţi în faţa celuilalt plan, cel al taberei de cercetaşi, condusă de Scout Master Ward, interpretat de neaşteptatul Edward Norton (chiar discutam la a doua vizionare despre acest sistem al taberelor de cercetaşi, un pas important spre dezvoltarea personală, fizică şi psihică, a copiilor americani. Ar prinde şi la noi? Probabil că nu, au dispărut până şi taberele simple). Aici, pe lângă amuzamentul pregătirii cercetaşilor, are loc o evadare: Sam (Jared Gilman) s-a simţit mereu altfel decât ceilalţi, nu s-a integrat niciodată cu adevărat şi, după momentul zero (în care şi-a cunoscut „aleasa vieţii sale” la o piesă de teatru despre Potop şi arca lui Noe), decide să fugă din tabără şi să fugă în lumea largă cu Suzy (Kara Hayard).

Călătoria lor prin insulă şi apoi evadarea spre fortul vecin, unde doresc să se căsătorească, este o adevărată călătorie iniţiatică, departe de familiile lor, în care ei încearcă să îşi descopere viitorul şi să îşi înţeleagă prezentul. Picanteresc, adevărată călătorie de cercetaş, această plimbare nu este doar o aventură de copii mici, ci o incursiune prin care ei încearcă să se maturizeze: pisica este cu ei, dar au conserve pentru ea, se plictisesc, dar câteva cărţi îi însoţesc, simt că se pot descurca doar pe baza simţului de cercetaş, chiar dacă sunt urmăriţi şi „vânaţi” de autorităţi şi familii. Este dragoste între ei, chiar la o vârstă atât de fragedă? Rămâne să hotârâm singuri.

Şi nu este numai acestea: filmul este impresionant sub toate aspectele şi sunt suficiente momente în care suntem surprinşi de cele realizate. Un moment de cinematografie genială, o sclipire a personajelor, toate interpretate de actori talentaţi, o culoare distinsă (filmul este, de altfel, o simfonie a culorilor, merită văzut măcar pentru aceasta), o replică inteligentă sau amuzantă sau o desfăşurare a evenimentelor neaşteptată. Dacă este să vă recomand un film al anului 2012, acesta este: priviţi-l cu inima deschisă şi vă veţi întoarce într-o vreme a fericirii copilăriei.

Alte impresii: Adina, Cinesseur, Cinesseur 2.

Nota: 10/10