Dunkirk (2017)
Un film de Christopher Nolan, din 2017
Cu Tom Hardy, Cillian Murphy, Kenneth Branagh, Mark Rylance
Stârnit de mai multe cronici contradictorii apărute pe site-ul „Filme-cărți.ro”, cronici în care filmul ba este propus pentru Oscar, ba este desființat parțial sau în totalitate, m-am gândit să-l văd și eu. Apoi m-am gândit că niște impresii despre el ar încăpea și în rubrica mea „Filme pe scurt”.
Poate părea ciudat, dar filmul acesta îmi amintește de „Edge of Tomorrow”, un SF din 2014 în regia lui Doug Liman (cu Tom Cruise și Emily Blunt). Din două motive: în ambele războiul are loc pe o plajă (aceeași?), unde inamicii (germanii într-un caz, extratereștrii în celălalt) nu apar decât prin forța mecanică, inumană, a loviturilor pe care le aplică. Celălalt motiv ar fi modul în care regizorii se joacă cu timpul. Doug Liman îl resetează după fiecare confruntare, permițând eroilor să-și perfecționeze demersul (vezi și Ziua Cârtiței). Christopher Nolan este mai subtil: la el timpul are dimensiuni subiective, curgând cu viteze diferite pentru fiecare dintre participanții la evenimente. Aș îndrăzni să spun că abia așa curgerea timpului poate avea un înțeles. În orice caz, eu așa simt.
Morala filmului este sintetizată spre final de un schimb de replici pe care îl reproduc aici. După ce dezastrul militar de la Dunkerque este transformat în premizele unor viitoare victorii, englezii îi primesc cu căldură pe puștii în uniformă care au reușit să se întoarcă acasă. Dar eroii noștri sunt stânjeniți de faptul că fac parte dintr-o armată învinsă și nu consideră că merită laudele care li se aduc. Schimbul de replici sună astfel: „Bravo băieți!” le spune cineva. „N-am făcut decât să supraviețuim”, răspund băieții. „Este destul!”, vine concluzia.
Într-adevăr.
