Dut yeung nin wa (In the Mood for Love) – O iubire imposibila (2000)Regia: Wong Kar-Wai
Actori: Maggie Cheung, Tony Leung Chiu Wai, Ping Lam Siu
Prima familie este compusa din ziaristul Chow (Tony Leung) si sotia, iar cea de-a doua din Li-Zhen (Maggie Cheung) si sotul ei. Am remarcat solutia interesanta aleasa de regizor (care este si scenarist) si anume absenta totala din cadre a sotilor, apar doar rareori prin cuvinte, dar fara a fi filmati. De altfel, acestia sunt deseori plecati in calatorii de afaceri, iar Chow si Li-Zhen raman singuri si incep sa discute si chiar isi propun scrierea unei carti de benzi desenate impreuna.
Iar, prin mici detalii, ei descopera ca sotii lor sunt amanti si vor analiza relatia acestora din prisma lor, vor cauta motivele pentru care cei doi au hotarat sa ii insele. In acelasi timp, prietenia lor se transforma in dragoste, dar ratiunea si ceea ce li s-a petrecut ii determina ca actiunile lor sa fie tematoare, distante uneori, dar pline de iubire subinteleasa.
Se iubesc tainic, fiecare in sufletul lui stie ce simte, dar incearca sa nu il impovareze pe celelalt cu dragostea lui. Si, in cele din urma, nemarturisita, ea se uita, desi nu se pierde.
Considerat de ziarul “The Economist” cel mai romantic film de la “Brief Encounter” (1945) încoace, marturisesc ca misterul relatiei dintre cei doi m-a cucerit si pe mine. Iar exprimarea artistic a filmul este absolut superba. Obisnuit ca numai filmele produse la Hollywood sa aiba “happy-end-uri”, speram ca macar acesti doi eroi, pentru ca meritau, sa ramana impreuna. Pana la urma insa, conteaza mesajul: ca dragostea trebuie marturisita, mai ales cand imprejurarile si compatibilitatile te ajuta sa o faci.
Si inca ceva: un film care m-a impresionat cu adevarat coloana sonora, cu melodii linistite, dar foarte ritmate si adecvate, iar printre ele una interpretata magistral de Nat King Cole. La fel, excelente costumele personajului principal feminin.
1 comment
E unul dintre filmele mele favorite! Merita nota 10 cu felicitari, nu 9,50!
Mi-a placut f mult cum rastoarna niste clisee,de ex:
-prima lor scena de “diner’ , care s-ar presupune de marturisire,e dedicata discutiei despre aventura sotilor
-hotelul, loc clasic de adulter, devine locul in care iubirea lor se exprima prin creearea de benzi desenate, mod f. spiritualizat de impartasire a iubirii
-non-aparitia sotilor respectivi, care,astfel ,chiar nu exista!
-inexistenta scenelor de oras si stramtoarea decorurilor care vor sa arate, cred, ca “lumea e mica” in comparatie cu lumea sufletului
Lucruri f triste si superbe care mi-au placut:
-jucand rolul “celuilalt”, in scenele de “repetitie”, nu mai ajung sa traiasca propria lor poveste
-sordidul decorului exterior pune si mai bine in valoare frumusetea actorilor principali si rochiile ei, care sunt creatii de arta
-secretul lui de iubire, ascuns in crapatura dintr-un templu cambodgian are ceva din majestatea unei imagini mitice
-pasajul de vioara-leitmotiv care intervine pe scenele fara cuvinte si de care nu te saturi pt ca e f potrivit cu ce exista atunci pe ecran
-scenele filmate cu incetinitorul ,care redau trecerea timpului, rutina cotidiana
-anumite unghiuri de filmare, in oglinda
-explicatia lui : “Sentimentele pot aparea asa, pur si simplu”
-frica ei de a vorbi cand il suna de la Singapore, desi are curaj sa se strecoare in camera lui si sa miroasa lucrurile lui personale
-fraza lui, referindu-se la benzi desenate,care rezuma cumva povestea de iubire: “Nu am stiut cum sa incep, asa ca am renuntat”.
-”neconsumarea “iubirii are o perfecta reprezentare in secretul spus templului ruinat si mort din Cambodgia. just perfect!
Un film-capodopera!