Cloudy with a Chance of Meatballs 2 (2013) – Stă să plouă cu chiftele 2
Regia: Cody Cameron, Kris Pearn
Voci: Bill Hader, Anna Faris, Will Forte, James Caan
Pasionat de animație mai mult din postura de părinte, m-am gândit, după ce am văzut ”Cloudy with a Chance a Meatballs 2”, dacă animația mai poate aduce ceva nou în cinematografia viitorului apropiat în afară de povestea propriu-zisă. M-am gândit care ar fi reperele genului de animație din ultimii ani (să spunem, de când sunt eu părinte) și de ce ultimii ani, părerea mea, nu au mai adus lucruri spectaculoase? Dacă m-aș gândi la trei animații care m-au surprins și pe mine și pe copilul meu, acestea ar fi, cu siguranță, Ratatouille, Ice Age și Finding Nemo (pe undeva și The Smurfs s-a apropiat de acest top, dar mai mult pentru cel mic decât pentru mine). În rest, puține lucruri care să stârnească admirația pentru tehnologia folosită, puține povești care să placă atât adulților, cât și copiilor. Al doilea film din seria ”Stă să plouă cu chiftele” nu schimbă nici el prea mult datele problemei: este plăcut, este frumos colorat și are câteva lucruri interesante care iau ochii, despre care o să scriu mai jos, este amuzant, dar suferă la capitolul ”mesaj” și nu aduce nimic nou.
Flint Lockwood, eroul din prima parte, nu s-a dezvoltat suficient pentru a descoperi cât de răi sunt oamenii. Dacă în primul episod a dezvoltat o mașinărie care a început să arunce din cer cu mâncarea pe care și-o dorea fiecare, acum el este, pentru prima oară, apreciat și de către idolii săi. Ajunge așadar să lucreze pentru ”celebrul” Chester V, cel pe care Flint îl urmărea la televizor încă din copilărie și care i-a insuflat indirect dorința de a deveni un inventator celebru. Dacă noi, spectatorii, vom descoperi aproape imediat că Chester nu este decât un profitor și un tip care dorește puterea numai pentru el, Flint o descoperă prea târziu pentru a nu se lăsa antrenat într-o cursă nebună a supraviețuirii, nu numai el, ci și toți prietenii săi.
Proba cea mare este de a ajunge înapoi la ei acasă (insula pe care o părăsiseră ca urmare a evenimentelor din prima parte a seriei), la Cascada Înghițitoarea, și de a distruge, în numele corporației (Live Corp) lui Chester, ultimele rămășite ale mașinăriei de produs mâncarea, mașinărie care are o prescurtare imposibilă, ce numai un copil poate să o rețină și să o pronunțe :D. Iar odată ajunși în gașcă aici, avem în față adevărata splendoare a filmului: mâncarea a căpătat viață și conștiință, iar ceapa, castraveții, roșii, capșuna, taco sau cheesburgerii sunt ființe vii, cu acțiuni gingașe sau înspăimântătoare, timide sau curajoase, în funcție de dispoziția de moment și de ceea ce îi înconjoară. Ceapa se transformă în dinozaurii, cartofii în hipotami, creveți în flamingo, totul într-o impresionantă adunătură de mâncare, multicoloră și tentantă, care ar ispiti orice gurmand (imagini cu peisaje construite din mâncare bântuiau acum câțiva ani pe Internet).
Chiar dacă efectele 3D nu prea și-au făcut prezența, imaginea feluritelor bucate vii este magnifică și antrenează atât copiii, cât și adulții într-o lume de vis, de basm, care te impresionează (cum spuneam la început) prea puțin în animațiile prezentului. Așadar, acesta este marele plus al filmului, pe lângă momentele amuzante, povestea cu happy-end și prietenia legată între Flint și prietenii săi (dar și reconcilierea târzie cu pasiunea tatălui-pescuitul de sardine). O imagine frumoasă pentru copii și adulți, așadar, o poveste palpitantă pentru micuți, dar care nu impresionează la nivel de mesaj pe nimeni; știam pe timpuri că orice film prezentat copiilor trebuie să îi ajute în învățarea unor concepte sau în descoperirea unor mesaje care să le rămână în minte și pe care să le aplice în viitor. Aici nu prea există sau, cel puțin, nu le-am descoperit eu. Deci, o animație plăcută și atât.
Nota: 6/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=1LNjfTZUC2I’]
