Le grand bain (2018)
Regia: Gilles Lellouche
Distribuția: Mathieu Amalric, Guillaume Canet, Benoît Poelvoorde, Philippe Katerine
Faptul însuși de a realiza un film despre bărbați în acești ani în care filmele despre femei sunt în centrul atenției este o dovadă de originalitate din partea regizorului și co-scenaristului Gilles Lellouche, cunoscut mai mult ca actor și aflat doar la al doilea film al său după o pauză de 14 ani. Cu atât mai mult cu cât eroii nu sunt nici personaje de comics sau superspioni pe cale să salveze lumea, nici savanți, oameni politici sau alte celebrități ale zilei, ci bărbați de vârstă mijlocie, fiecare cu problemele și eșecurile sale, care își găsesc refugiul escapist în practicarea unuia dintre cele mai feminine sporturi posibile – înotul sincronizat (sau artistic). Și nu, niciunul dintre ei nu este gay, nu aceasta este tema filmului ‘Le Grand Bain’.
Subiectul este preluat dintr-un caz real petrecut în Suedia, și în paralel cu filmul francez a mai fost realizat și lansat pe ecrane un film englez pe care nu l-am văzut încă. Ca de multe ori, eticheta ‘inspirat dintr-o poveste adevărată’ este o bună scuză pentru situații și intrigi care par incredibile la prima vedere sau auzire. Modelul este desigur ‘The Full Monthy’ care mi-a plăcut foarte mult acum vreo 20 de ani. Povestea are din acest motiv un aer de ‘deja vu’, dar în mod paradoxal acest fapt nu deranjează, deoarece abordarea este lejeră și empatică. Fiecare dintre eroi vine cu povestea sa, istoria și problemele fiecăruia dintre personaje se dezvăluie treptat într-o înlănțuire bine orchestrată de un montaj cinematografic alert. Numitorul comun este nevoia de a compensa nereușitele profesionale sau familiale ale fiecăruia dintre eroi cu o activitate de echipă în care opt sau zece eșecuri personale pot fi adunate pentru a crea un succes colectiv, acceptând diferențele și respingând tiparele machoiste ale societății din jur.
Gilles Lellouche a convocat în acest film pe câțiva dintre cei mai populari dintre colegii săi actori. I-am revăzut cu mare plăcere, ca întotdeauna, pe Mathieu Amalric și pe Benoît Poelvoorde. Mi-a plăcut și interpretarea lui Philippe Katherine pe care îl cunoșteam mai puțin. Sunt și câteva filoane mai puțin explorate care puteau fi dezvoltate (colegul de echipă din Sri-Lanka – singurul ‘străin’ din echipă, povestea celor două fete antrenoare), dar pe de altă parte poate că este o calitate și faptul că filmul nu încearcă să articuleze prea multe mesaje riscând să se dilueze în prea multe direcții. Așa cum este realizat, în ansamblul său, ‘Le Grand Bain’ este o un film plin de umor și de empatie, care reușește să transmită un mesaj ‘feel-good’ credibil și important, în pofida rutinei sau lipsei de credibilitate a unora dintre detalii.
